Peste 800.000 de persoane au participat miercuri la mitingurile antiausteritate din Spania

Peste 800.000 de persoane au participat miercuri la manifestaţii organizate în Spania, în cadrul grevei generale şi zilei europene de protest faţă de politicile de austeritate, anunţă Ministerul spaniol de Interne, citat de AFP.
Romania TV
15 nov. 2012, 14:06
Peste 800.000 de persoane au participat miercuri la mitingurile antiausteritate din Spania

„În întreaga Spanie, au fost 819.600 de participanţi la manifestaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului.

În total, 155 de persoane au fost reţinute şi 77 au fost rănite, dintre care 43 de agenţi de poliţie.

Deşi autorităţile au anunţat că la Madrid au fost 35.000 de protestatari, cotidianul El Pais a estimat că au fost 175.000 de protestatari.

La Atena, prezenţa a fost mai modestă – 5.000 de manifestanţi, la fel şi la Torino, Roma şi Milano, precum şi în Franţa.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT