Peste un milion de străini ar putea avea interdicţie de intrare în Rusia pe o perioadă de 10 ani

Peste un milion de străini ar putea avea interdicție de intrare în Rusia pe o perioadă de 10 ani, ca urmare a nerespectării termenului legal de ședere pe teritoriul rus, a anunțat joi Serviciul Federal rus pentru Migrație, precizând că aceste măsuri sunt legate de intrarea în vigoare, la 10 ianuarie, a unor amendamente la legislația în domeniu.
Iulian Tudor
08 ian. 2015, 10:25
Peste un milion de străini ar putea avea interdicţie de intrare în Rusia pe o perioadă de 10 ani

„În prezent, pe teritoriul Rusiei se află aproape trei milioane de cetățeni străini care au depășit termenul legal de ședere de 90 de zile”, a indicat șeful instituției amintite, Konstantin Romodanovski, citat de Interfax.

El a explicat că, potrivit noilor amendamente legislative, depășirea cu 120 de zile a termenului legal de ședere pe teritoriul rus se sancționează cu interzicerea intrării în Rusia pe o perioadă de trei ani, cu 270 de zile pentru cinci ani și cu mai mult de 360 de zile pentru 10 ani. Romodanovski a precizat că numărul celor care se încadrează în această ultimă categorie se ridică la circa 1,3 milioane de străini.

Miercuri, Konstantin Romadonovski declara că Serviciul Federal pentru Migrație a constatat o scădere a fluxului migrațional în Rusia cu aproape 70%. El a menționat că în Rusia vin mai puțin migranți din Asia Centrală, dar mai mulți din Republica Moldova și Ucraina. Rusia a interzis în ultimii doi ani intrarea pe teritoriul său a peste 1,2 milioane de străini din cauza unor încălcări administrative repetate și a nerespectării regimului legal de ședere în țară.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se pune poprire pe conturi și salariu. Banca transmite notificări și dă termen de 30 de zile. Românii care trebuie să achite banii de urgență
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi