Petreceri de Revelion anulate în marile oraşe ale lumii. Unde se organizează încă festivităţi

Creşterea alarmantă a numărului de infectări cu varianta Omicron a determinat autorităţile din marile oraşe ale lumii să anuleze petrecerile care ar fi trebuit să aibă loc în cea mai frumoasă noapte din an.
Oana Anghel
31 dec. 2021, 22:10
Petreceri de Revelion anulate în marile oraşe ale lumii. Unde se organizează încă festivităţi

Petreceri de Revelion anulate. Rapiditatea cu care varianta Omicron se răspândeşte peste tot în lume a băgat spaima în autorităţi. Astfel, în ciuda protestelor cetăţenilor, majoritatea festivităţilor care urmau să marcheze trecerea în noul an au fost anulate.

Petreceri de Revelion anulate în marile oraşe ale lumii

În Atena, toate festivităţile publice de Anul Nou sunt anulate, iar călătorii care sosesc în Grecia sunt sfătuiţi să se testeze în a doua şi în a patra zi de la sosire, a declarat ministrul Sănătăţii, Thanos Plevris, potrivit rfi.ro

Autorităţile de la Berlin au introdus restricţii stricte pentru stoparea răspândirii coronavirusului începând cu data de 28 decembrie şi, de asemenea, a anulat evenimentele publice de Revelion.

La Edinburgh, festivităţile publice de Revelion au fost anulate, potrivit unui anunţ făcut în data de 21 decembrie de prim-ministrul Nicola Sturgeon.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a anunţat şi el anularea festivităţilor care ar fi trebuit să aibă loc în capitala Marii Britanii de Anul Nou. „Aceasta înseamnă că nu vom mai organiza sărbătoarea cu 6.500 de persoane prevăzută în Trafalgar Square în seara Anului Nou”, a declarat Khan. În locul festivităților, primarul a anunțat că, în noaptea de Revelion, va fi transmisă în direct la BBC „o emisiune spectaculoasă”, care va prezenta momentele importante ale anului 2021.

Şi autorităţile din New Delhi au interzis toate adunările publice sociale, culturale, politice.

Primăria Parisului a anulat spectacolul de artificii de Anul Nou şi festivităţile programate cu această ocazie pe Champs Elysees. Premierul francez Jean Castex le-a recomandat locuitorilor, chiar dacă sunt vaccinaţi, să îşi facă un test pentru depistarea COVID-19 înainte de a se aduna la petrecerile de sfârşit de an.

Roma se numără printre oraşele care au decis să anuleze festivităţile din cauza problemelor legate de pandemie.

Şi la Veneţia au fost anulate concertele în aer liber şi focurile de artificii de Revelion.

Municipalitatea din Amsterdam a anulat toate festivităţile de Anul Nou organizate de primărie, inclusiv numărătoarea inversă şi focurile de artificii.

Oraşele în care sunt încă festivităţi programate

Dacă autorităţile din marile oraşe europene se tem de răspândirea fulminantă a variantei Omicron şi au decis anularea festivităţilor care ar fi trebuit să marcheze trecerea în noul an, nu la fel stau lucrurile pe restul continentelor.

În New York City, numărul petrecăreţilor din Times Square va fi mai mic, iar toţi cei prezenţi vor fi obligaţi să poarte mască, a transmis primarul Bill de Blasio.

Citeste si Anthony Fauci anticipează al cincilea val al pandemiei, de sărbătorile de iarnă. Imunologul cere limitarea întâlnirilor de Anul Nou

În Bangkok, thailandezii se vor bucura de evenimente publice, dar vor trebui să se supună unor reguli foarte stricte. Participanţii trebuie să fie complet vaccinaţi şi testaţi.

Şi în Cape Town autorităţile au permis desfăşurarea evenimentelor de Anul Nou, dar cu condiţia respectării stricte a condiţiilor sanitare impuse.

Cei care vor sărbători trecerea în noul an în Dubai vor avea parte, şi anul acesta, de tradiţionalul spectacol de artificii de la Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume.

Dacă, în primă fază, autorităţile din Rio de Janeiro au decis să anuleze petrecerile de Revelion ulterior au revenit asupra deciziei.

Nici Sydney nu a renunţat la planurile de sfârşit de an, dar cei care doresc să participe trebuie să îşi rezerve locul din timp şi să cumpere bilet.

Iar cei care îşi vor petrece Revelionul în Taipei, cel mai mare oraş din Taiwan, vor avea parte de tradiţionalele focuri de artificii spectaculoase la Taipei 101, una dintre cele mai impresionante clădiri din lume.

Cum vor trece românii în noul an

În România de Revelion, localurile vor fi deschise toată noaptea, însă în interior au voie doar persoanele vaccinate, cele trecute prin boală sau cele care prezintă rezultatul negativ al unui test COVID, fie PCR, fie antigen. De asemenea, rămâne în vigoare regula potrivit căreia localurile pot fi ocupate doar în proporție de 50%. Pe de altă parte, cluburile, discotecile și barurile vor rămâne închise și în noaptea de Revelion.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Se dau 30.000 de euro românilor care se mută în acest oraș
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet