Pfizer este cercetată în Italia pentru evaziune fiscală de 1,2 miliarde de euro

Garda Financiară Italiană (unitatea de control a Ministerului Economiei din Italia) a declanșat o anchetă împotriva companiei americane Pfizer. Compania este suspectată de evaziune fiscală de peste 1,2 miliarde de euro, a informat miercuri Bloomberg.
Filip Stan
27 oct. 2022, 10:24
Pfizer este cercetată în Italia pentru evaziune fiscală de 1,2 miliarde de euro

Conform reprezentanților instituției de control, activitățile companiei din 2017 până în 2019 sunt supuse analizei. În toată această perioadă, potrivit Gărzii Financiare, Pfizer și-ar putea retrage o parte din profituri din țară pentru a se sustrage de la plata impozitelor. Astfel de bănuieli au existat și în alte țări, tot în ultimii cinci ani.

„Autoritățile italiene efectuează audituri ale Pfizer în mod regulat. Pfizer respectă legile fiscale italiene”, a transmis agenția de știri, citând un reprezentant al companiei americane.
Garda Financiară nu a răspuns Bloomberg care a cerut o reacție din partea instituției de control.

Amintim că Pfizer, Inc. este o corporație farmaceutică americană cu sediul în New York City. În 2012, a fost una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume și s-a clasat pe locul 57 pe lista Fortune 500 din 2018 a celor mai mari corporații din SUA după venituri totale.

Compania este cea care a reușit să producă și să comercializeze  primul vaccin aprobat de FDA contra Covid-19. De altfel, vaccinurile companiei au fost utilizate în cel mai mare număr, iar efectele produse de acesta nu au fost la fel de mari precum ale celorlalte.  În decembrie 2020, Regatul Unit a fost prima țară care a autorizat utilizarea sa în caz de urgență. Este autorizat pentru utilizare la un anumit nivel în majoritatea țărilor. La 23 august 2021, vaccinul Pfizer–BioNTech a devenit primul vaccin COVID-19 care a fost aprobat în Statele Unite de Food and Drug Administration (FDA) pentru cei cu vârsta de șaisprezece ani și mai în vârstă.

Citeşte şi: Ministrul Alexandru Rafila a prins directorii de spitale cu minciuna. România raportează de șapte ori mai puține infecții nosocomiale decât media UE

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT