Piedone votează PRU. A scris şi o poezie dedicată alegerilor

Văd azi în România c-o salvează doar poezia.

Ce ne mai trebuie alegeri, frate?

Că deja suntem poeți în toate.

La fiecare 4 ani, compunem câte o poezie, pe care o auzim cu toții…

și bunicii, și nepoții.

După care, fiecare recitator

ne îndeamnă ușor-ușor

la vot, ca vitele la abator.

Și ne ducem, frate,

fără să știm că vom fi tăiate

de la pensii și salarii,

de la zahăr și ulei,

de la drepturi și libertăți,

de la speranță și viitor.

Și încep a ne certa, încă 4 ani,

tot pe noi, pentru că nu putem pricepe poezia

Și nu înțelegem că ne salvează România.

Între timp, nu mai e poezie.

E pură demagogie

și dezamăgire, rămasă doar pe hârtie,

bine legată și îndosariată,

pregătită a fi reciclată.

Cu toate studiile de fezabilitate,

de la școli și autostrăzi,

de la case pentru tineri,

cămine de bătrâni,

fabrici și uzine,

de la bunăstarea recitată,

poezia de mult uitată,

astăzi și ea reciclată.

Că deh, mâine e o nouă poezie,

ce va fi așternută de alți poeți celebri

care vor uita hârtia

și ei vor alege azi tehnologia.

Facebook-ul și Internetul

vor aborda instantaneu subiectul.

Nici nu mai trebuie să scrii,

doar cont să mai deții,

postează doar un cuvânt

și o să te minunezi câți politicieni, analiști și critici sunt pe Pământ.

Dar cei mulți care votează

și nu navighează

se intreabă: „Eu de votez mâine,

am să trăiesc mai bine?”

Poate trebuie modificată poezia…

alta e astăzi România.

Satul muribund,

pâlpâind tradiția neamului românesc,

într-o ultimă lumânare de seu,

parcă gata să i se cânte „Veşnica Pomenire”.

Și văd și aud toți mincinoșii și demagogii de pe Pământ

cât se mândresc ei că sunt români

și ce mult luptă pentru binele României,

când, în realitate, toți se bat pe o bucată de asfalt.

Asta de ești de la oraș.

La sat, un mare muzeu a rămas;

că nu mai au pe ce să se mai bată,

că pădurea-i vândută toată.

Pământul nu ne mai aparține,

grâu nu mai însămânțăm,

trebuie doar să importăm

și să ne arestăm,

după care să ne mândrim ce multe am realizat.

Să nu mai avem Românie decât pe hârtie.

De aceea, trebuie unitate:

să nu-ți mai înjunghii fratele pe la spate,

să nu mai urâți și dușmăni,

până-n ziua de-oți muri.

Numai așa puteți construi zi de zi

o Românie unită, într-o voce și simțire,

pentru cei ce îi credeți proști, mulți și flămânzi,

pentru că ei contează.

Și nu uitați: tot ei votează

pentru speranța demult uitată,

care nu moare niciodată.

Așa sper și eu,

că de această dată,

România adormită

se va trezi într-o Românie unită,

cu români patrioți adevărați,

sub jurământ legați

că nu vor mai recita poezii

pentru adormit copii,

în toate limbile pământului (germană, franceză, maghiară),

ci vor vorbi pe românește,

pe înțelesul urletului de lup de pe steagul dacic de luptă.

Un poet român spunea că limba noastră-i o comoară.

Bine că nu au vândut-o și pe asta încă.

Deșteaptă-te, române, odată! Cât mai dormi?

Dar eu, Cristian Popescu Piedone,

simplu cetățean,

în continuare de profesie om,

dau votul meu, pe 11 decembrie,

Partidului România Unită.

E medicamentul care, cred eu, că este necesar.

O Românie unită într-o Românie mare.

Eu am doar un vot… și voi să aveți unul de patriot.

Ieșiți și votați, asta v-a mai rămas.

Iar de nu veți vota, soarta v-o veți merita.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Citeşte şi: Poezia lui Celentano de Ziua Naţională a României. Postarea are peste un milion de vizualizări VIDEO