Pilula care alungă mahmureala în 15 minute

RomaniaTV.net
12 12. 2011, 20:27

Pilula Blowfish conţine 500 de miligrame de aspirină, 600 de miligrame de cofeină şi o substanţă contra acidităţii gastrice şi poate fi deja comandată de pe internet, în Statele Unite ale Americii, potrivit Mediafax. Pilula este efervescentă şi va putea fi achiziţionată şi din Marea Britanie, începând de anul viitor.

Formula pe baza căreia a fost realizată pilula Blowfish nu a fost descoperită de oamenii de ştiinţă, ci de americanca Brenna Haysom, o fostă absolventă a Universităţii Harvard, care a lucrat în domeniul finanţelor şi nu are pregătire medicală.

Produsul ei a primit deja acceptul de comercializare din partea Food and Drug Administration (FDA), organizaţia care reglementează accesul pe piaţa medicamentelor din Statele Unite.