PMP cere demisia lui Petre Daea: Se crede în secolul XII şi dispune arderea câmpurilor de porumb pe unde au trecut porcii mistreţi

Vicepreşedintele PMP, deputatul Doru Coliu, a cerut, marţi, demisia de urgenţă a ministrului agriculturii, Petre Daea, pentru "modul dezastruos prin care a tratat epidemia de pestă porcină". "Ministrul Daea se crede în secolul XII şi dispune arderea câmpurilor de porumb pe unde au trecut porcii mistreţi, în zonele contaminate", susţine vicepreşedintele PMP.
Romania TV
07 aug. 2018, 15:19
PMP cere demisia lui Petre Daea: Se crede în secolul XII şi dispune arderea câmpurilor de porumb pe unde au trecut porcii mistreţi

„Ministrul Daea se crede în secolul XII şi dispune, prin ordin de ministru, arderea câmpurilor de porumb pe unde au trecut porcii mistreţi, în zonele contaminate. Ce facem cu pădurile domnule ministru, le ardem şi pe acelea? Otrăvim şi fântânile? Una dintre întrebările evidente, este cum de pesta porcină nu a afectat şi fermele lui Dragnea şi ale apropiaţilor acestuia? Mai mult decât atât, Valentin Dragnea, a reuşit să sacrifice sau să vândă circa 10.000 de porci din ferma deţinută la Salcia, înainte de declanşarea epidemiei de pestă porcină. 13.585 de porci avea Romcip Salcia în iulie 2017, din datele oficiale ale ANSVSA, iar băiatul lui Dragnea, când publicul încă nu cunoştea proporţiile epidemiei ce urma să vină, a pariat pe extinderea pestei africane, a valorificat porcii şi a câştigat! Pe lângă faptul că în industria cărnii de porc sunt pierderi de miliarde de euro, iar autorităţile române – deşi au avut la dispoziţie toate instrumentele legale şi administrative pentru a combate răspândirea acestei epidemii – nu au făcut faţă, Daea compară sacrificarea zecilor de mii de porci cu crimele comise în lagărele de exterminare de la Auschwitz şi dispune arderea culturilor pe unde au trecut porcii mistreţi”, a declarat deputatul Doru Coliu, vicepreşedinte al PMP, într-un comunicat de presă publicat pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că Ministerul Agriculturii a decis să ardă culturile de porumb din zonele unde sunt focare de infecție.

Ministrul Agriculturii, Petrea Daea, afirmă că ordinul emis nu vizează sub nicio formă distrugerea sau arderea culturilor agricole, aşa cum au apărut informaţiile în spaţiul public, ci doar a locului unde a fost găsit un focar de pestă porcină africană la porcul mistreţ şi numai în cazul în care acesta este găsit în cultură, iar până în prezent nu există o astfel de situaţie în România.

„Ordinul dat pentru combaterea pestei porcine africane nu vizează sub nicio formă distrugerea sau arderea culturilor agricole, se referă doar la zonele unde apărut un focar de pestă porcină africană la porcul mistreţ, dar numai în cazul în care acesta este găsit în cultură. Este un ordin cu caracter intern pentru a pregăti specialiştii să abordeze această temă împreună cu fermierii, în conformitate cu ceea ce s-a decis la Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă. Deci, dacă se găseşte în cultură un mistreţ mort ca urmare a contaminării cu PPA, atunci zona respectivă se încercuieşte şi nu se atinge de ea. Pleacă cultura de acolo, dar ocoleşte locul respectiv care se tratează. Mai sunt oameni care văd porumbul culcat acolo şi zic lasă să iau porumbul ăsta culcat acasă, ori nu este cazul. E vorba doar de locul unde a fost porcul, dacă a fost găsit. Acesta se dezinfectează pur şi simplu. În momentul de faţă nu avem nicio astfel de situaţie. Nu există la această dată vreun caz în România”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Şeful MADR a precizat că este inadmisibilă o asemenea interpretare „alarmantă şi neconformă cu ordinul dat”, potrivit căreia fermierii sunt obligaţi să îşi ardă culturile agricole din cauza pestei porcine africane.

„Am fost informat azi că oameni care nu ţin cu ţara acesta, sunt lipsiţi de orice raţiune, lansează asemenea interpretări. Ordinul sună foarte clar: în condiţiile în care se găseşte un mistreţ mort la locul respectiv, se tratează locul respectiv. Dacă îl găsim în pădure nu tăiem copacii şi nu dăm foc la pădure. Păi ce facem, ardem ţara? Rămân consternat de informaţiile din presă care pot face rău ţării prin interpretare alarmantă şi neconformă cu ordinul dat”, a mai spus Daea.

Conform ordinului ministrului Agriculturii 1295 din 3 august 2018, în zonele afectate de pesta porcină africană, suprafeţele vor fi verificate înainte de recoltare, iar zonele afectate de mistreţi vor fi izolate prin benzi arate şi plantele vor fi neutralizate de către proprietar la faţa locului. De asemenea, este interzisă recoltarea plantelor sau transportul acestora în alte zone, iar dezinfectarea maşinilor agricole, a combinelor, tractoarelor sau echipamentelor este obligatorie.

Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 578, în 98 de localităţi din opt judeţe (Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa şi Galaţi). Până în prezent au fost ucişi peste 78.000 de porci din ferme şi gospodării ale populaţiei.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Andrei Nicolescu a intrat în direct după meciul de pe Arena Națională: „Dinamo s-a înțeles cu el, dar în ultima zi a mers la Craiova”
Capital.ro
A murit un mare artist al României. Muzica sa ne va rămâne în suflet: Un model pentru noi toți, cei rămași singuri, împietriți în durere
Playtech.ro
Poţi repara gardul comun pe propria cheltuială: ce scrie în lege, aşa scapi de amenzi
Adevarul
Povestea influencerului american mutat la Oradea, după ce soția sa româncă a fost deportată. „Nu plănuiam să trăiesc în SUA toată viața”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
”O firmă imensă” din România, în negocieri pentru preluarea Stelei: ”Am asistat la discuții”
MediaFlux
Fenomenul meteo El Niño, mai aproape. Ar putea declanşa o încălzire globală record
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj