PNL doreşte comasarea alegerilor din 2024: „E nefiresc să chemi oamenii la vot de trei ori în trei luni. Nu văd motive pentru care PSD s-ar opune”

Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal (PNL), Ionuţ Stroe, explică interesul liberalilor pentru comasarea alegerilor prin faptul că „este nefiresc” să chemi lumea de trei ori în trei luni la vot.
Filip Stan
02 feb. 2023, 10:38
PNL doreşte comasarea alegerilor din 2024:

Ionuţ Stroe spune că este prima dată, după Revoluţie, când toate scutinurile electorale sunt comasate în acelaşi an, această suprapunere fiind cauzată de mai mulţi factori, printre care şi pandemia, care a forţat în 2020 amânarea alegerilor locale. Purtătorul de cuvânt al PNL a subliniat şi faptul că am avea de-a face cu trei perioade succesive de campanie electorală, ceea ce ar putea duce la o saturaţie a populaţiei.

“În 2024 va fi o situaţie deosebită, unică de la Revoluţie încoace, când vom avea practic trei rânduri de alegeri, care trebuie, conform Constituţiei şi legilor, să se desfăşoare practic simultan. Conform termenelor legale, am avea campanii electorale succesive într-un interval de cel puţin trei luni, adică din septembrie până în decembrie. Adică, practic, alegerile parlamentare şi prezidenţiale au loc în acelaşi an, pentru că se suprapun conform algoritmului, alegerile locale au trebuit mutate în luna septembrie din cauza pandemiei care, ştiţi bine, a trimis aceste alegeri în toamnă”, a explicat Ionuţ Stroe, miercuri, la Prima News.

El susţine că nu este firesc să chemi lumea la alegeri în trei luni consecutive.

Citeşte şi: Nicuşor Dan a primit de la PNL București 10 teme de rezolvat până la 31 iulie

“E nevoie, din punctul nostru de vedere, de o soluţie mult simplificată, de un proces electoral rezonabil, fluent, o organizare mult mai suplă. Este oarecum nefiresc să chemi de trei ori lumea, în trei luni succesive, la vot. Experienţa anilor trecuţi ne spune foarte clar că, cel puţin în momente când avem cicluri electorale succesive, prezenţa la vot scade. Acum, interesul şi prezenţa la vot au scăzut oricum dramatic în ciclurile electorale care s-au derulat până acum. Dacă sărim trei luni succesiv de la un rând de alegeri la altul, vă daţi seama că există această problemă pe care, dacă unim alegerile, am putea să o transformăm într-un beneficiu, în sensul că am avea o prezenţă la vot mult mai mare, care să dea legitimitate”, a menţionat purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe a precizat că în discuţia pentru o eventuală comasare a alegerilor intră cele locale, parlamentare şi prezidenţiale, cele care au loc în toamnă, nu şi europarlamentarele, care sunt programate în primăvara anului viitor.

El a explicat că acest subiect a apărut în urma unor dezbateri interne în PNL.

“Acest subiect a apărut în urma unor dezbateri interne ale grupurilor parlamentare reunite. Dacă vrei să modifici legislaţia electorală într-un stat, conform Curţii Constituţionale, conform Comisiei de la Veneţia, acest lucru trebuie să se încadreze cu cel puţin un an înainte de a începe. Dacă există un moment în care să facem acest lucru, nu l-am vorbit, nu insistăm, nu e o prioritate. Era doar o discuţie a noastră în legătură cu ce proiecte legislative am putea promova în această sesiune parlamentară. Eu nu văd motive pentru care s-ar opune cei de la PSD, dar acum, până la urmă, e un document pe baza căruia putem lucra în coaliţie şi să luăm o decizie. Nu este o situaţie la impuse. Din punctul nostru de vedere este doar o posibilitate. Vrem să simplificăm lucrul, nu ne dorim campanii electorale succesive timp de patru luni de zile, care oricum practic ar perturba foarte mult procesul electoral”, a mai afirmat Ionuţ Stroe.

Citeşte şi: George Simion va ataca în instanță privatizarea Petrom: ”Am inițiat mai multe procese. Sunt şi motive de neconstituţionalitate”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
LIVE / Video. Tragedie la Dinamo! Echipa secundă, implicată într-un accident rutier grav: cel puțin un mort și peste 10 răniți. A venit elicopterul SMURD
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 31 iulie. Cât costă benzina și motorina înainte de weekend. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Țara care caută mii de români și oferă salarii de peste 7.000 de euro pe lună. Domeniile în care se fac angajări
Adevarul
Povestea garajului miliardarilor din București, prima parcare supraterană din România. Era printre cele mai moderne clădiri din Europa
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
A început Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce trebuie să facă toți creștinii Ce se mănâncă în aceste zile
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România