Podul Calafat-Vidin, al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria, va fi inaugurat miercuri

Podul Calafat-Vidin, al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria, va fi inaugurat miercuri de către premierul Victor Ponta, omologul său bulgar Boyko Borisov, comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn şi ministrul transporturilor Ovidiu Silaghi.
Romania TV
23 oct. 2012, 20:48
Podul Calafat-Vidin, al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria, va fi inaugurat miercuri

Anunţul a fost făcut de guvern, printr-un comunicat de presă. Podul Calafat-Vidin, construit în parteneriat de statul bulgar şi statul român, este în întârziere cu circa doi ani faţă de termenul de finalizare estimat iniţial.

Realizarea acestui pod este extrem de importantă în special pentru transportatorii de mărfuri, care vor reuşi astfel să ajungă din statele din vest mult mai repede către parte de sud-est a Europei, în Peninsula Balcanică, economisind timp şi resurse.

Costul construcţiei podului este estimat la circa 273 de milioane de euro, din care partea bulgărească plăteşte circa 225 de milioane de euro, iar restul revine statului român, potrivit informaţiilor care apar pe site-ul oficial al podului.

Firma constructoare a podului este FCC Construccion din Spania.

Podul va avea două benzi rutiere pe fiecare sens de mers, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti.

DailyBusiness
Coaliția, blocată pe pensiile speciale și reforma administrației. Bolojan și Grindeanu discută separat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Gigi Becali, reacție fulger după ce FCSB a pierdut marca definitiv în procesul cu Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Ce sunt petele negre care apar mereu pe trotuarele din România? Sigur le-ai observat
Adevarul
Haos la sucursalele Intesa Sanpaolo Bank: Clienții nu-și pot încasa salariile, iar antreprenorii nu pot face plăți
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Are 87 de meciuri pentru România, dar Gigi Becali nu l-a mai luat la FCSB pentru că ”avea probleme cu băutura”! Acum recunoaște: ”Are dreptate!” / ”M-am ascuns bine”
MediaFlux
Un milion de clienți pentru Hidroelectrica. Anunț important privind facturile și contractele la energie
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai