Poezia care l-a impresionat pe Daniel Buzdugan: „Totu-n lume se scumpește, doar omul se ieftinește!”

Daniel Buzdugan a vrut să aibă un weekend liniștit, departe de agitația din București și a plecat din nou în inima munților, acolo unde le-a împărtășit fanilor săi senzația trăită după întâlnirea pe care a avut-o cu călugării.

„Am fost undeva în munții României, la o întâlnire cu niște pusnici, care se roagă non stop și care duc o viață curată, la coborârâre am avut senzația că devenim cu toții din ce în ce mai ieftini, inclusiv eu fiind primul și cel mai mare păcătos!”, a scris matinalul de la Radio Zu pe contul său de socializare.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Citiți și: Daniel Buzdugan a dat ”o fugă în pustietate” să vadă cum trăiesc călugării. Cine l-a însoțit în călătorie, pe matinalul de la ZU

Alte articole

Daniel Buzdugan, mărturisire sfâșietoare la o lună de la moartea mamei sale: „Nu m-am obișnuit cu ideea”

Daniel Buzdugan, în doliu după pierderea mamei sale. Mesajul emoționant al prezentatorului: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, de șase ori…”

Poezia care l-a impresionat pe Daniel Buzdugan a fost scrisă de Alexandru Cazacu și se numește „Dor”, iar versurile reflectă vremurile demult apuse, în care oamenii erau cu adevărat fericiți.

,Totu-n lume se scumpește,
Doar Omul se ieftinește
Cu cât banu-i mai voinic,
Cu atât, omu-i mai mic.

Fost-au vremuri grele-odată,
Când creștea pâinea-n covată
Și-ncăpeau oamenii-roată,
La măsuța din ogradă.

Dintr-o măliguță – șapte,
Și bătrâni, și cei de lapte,
Poate, n-aveau și de pâine,
Dar mai hrăneau și un câine.

Azi, mâncăm până plesnim
Și-ntrebăm cum să slăbim,
Tot ce-i place omului,
Numai fericire nu-i…

N-avea ce pune pe-un dinte,
Dar glumea lumea-nainte
N-aveau timp, nicicând, de „stres”,
C-aveau câmpuri de cules.

Dar, azi, mândri și fălcoși,
Toți botoși și mânioși,
Nu vezi om cântând în drum,
Poate, doar dacă-i nebun.

Azi, noi, ăștia cu orgolii,
Din mașini, drept în fotolii,
Venim seara obosiți,
Oropsiți și necăjiți,

C-am muncit, cât într-un an,
Tot cu ochii la ecran
Și nu mai putem de picioare
Prin atâtea ascensoare…

Fost-au vremuri de pomină,
Mândra era gospodină,
Bărbatul era bărbat,
Chiar și-un pic neepilat.

Știa coasă, știa plug,
Cântece, pe deal, la rug,
Știa paloș, demnitate,
Nu știa de bănci furate.

Nici de euro-n offshore,
Dar știa omul de dor,
Și de doine, de rușine,
De ce-i rău și ce e bine.

La o clacă zgomotoasă,
Într-o zi, făceau o casă,
Poate, mai din sărăcie,
Dar era cu bucurie.

Iar de când, cu „masa mare”,
Tot mai singur fiecare,
Burtă plină, suflet gol,
Aur mult și mult nămol.

Totu-i scump, dar ieftin-foc,
Alergăm toți stând pe loc
Așa-s vremurile-aici,
Conturi mari, dar oameni mici.

Toate-n lume s-au scumpit,
Doar Omul s-a ieftinit… ”

Citiți și: Daniel Buzdugan nu a vrut sub nicio formă să lucreze cu Șerban Huidu. Ce s-a întâmplat, în trecut, între ei. Întâmplarea de care nu știau mulți