Poliţia anchetează incidentul în urma căruia a murit mama Monicăi Gabor

Poliţia Gorj a deschis o anchetă în cazul incidentului în urma căruia şi-a pierdut viaţa mama Monicăi Gabor, care a fost lovită în cap de o bucată de stâncă desprinsă de pe versanţi, la aproximativ o sută de metri distanţă de Peştera Polovragi, pe Cheile Olteţului.
Romania TV
23 aug. 2013, 06:31
Poliţia anchetează incidentul în urma căruia a murit mama Monicăi Gabor

„Se fac cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest deces şi pentru a elimina orice posibile speculaţii ulterioare”, a declarat, joi seară, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Trupul neînsufleţit al mamei Monicăi Gabor a fost preluat de la locul incidentului de către legişti, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde va fi făcută necropsia pentru a stabili cauzele decesului, după care rudele o vor putea duce pe femeie acasă, la Bacău, pentru înmormântare.

Primarul din Polovragi, Ştefan Făsuiescu, spune că incidentul în urma căruia a murit mama Monicăi Gabor a avut loc pe un drum neasfaltat, la aproximativ o sută de metri distanţă de Peştera Polovragi, pe Cheile Olteţului, unde aceasta se afla împreună cu un grup de 17 turişti veniţi de la Bacău.

Primarul Ştefan Făsuiescu a mai afirmat că în zonă versanţii, înalţi de zeci de metri, nu sunt acoperiţi cu plasă, întrucât din cauza vegetaţiei şi a peretului drept al stâncii acest lucru este imposibil.

Făsuiescu, aflat la al patrulea mandat, a precizat că de când este la conducerea Primăriei Polovragi nu au mai fost înregistrate astfel de incidente în zonă.

La rândul său, şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în zonă nu au mai fost înregistrate până acum căderi de pietre.

„Este ca şi cum ai sta în mijlocul unui teren de fotbal şi ai aştepta să te lovească un meteorit. La fel erau de mici şi aici şansele ca vreo persoană să fie lovită de pietre de pe versanţi, dar iată că s-a întâmplat, din păcate. Iarna mai puteam să spunem că este fenomenul de îngheţ-dezgheţ, dar acum chiar nu ştiu ce s-a întamplat. E posibil să fi trecut vreun animal prin zonă, să fi erodat apa bucata respectivă…E greu de spus”, a afirmat şeful Salvamont Gorj.

Veronica Bulai, în vârstă de 54 de ani, mama Monicăi Gabor, a murit, joi, la scurt timp după ce vizitase Peştera Polovragi şi plecase cu un grup de turişti din Bacău să viziteze Cheile Olteţului, situate în imediata vecinătate a peşterii, unde dorea să facă şi câteva fotografii.

La un moment dat, femeia a fost lovită de o bucată de piatră în greutate de aproximativ şapte kilograme, care s-a desprins de pe versant, în cădere aceasta antrenând pietre de dimensiuni mai mici, care au lovit şi o altă persoană, fără a-i provoca însă răni grave. Mama Monicăi Gabor a fost însă lovită în cap, ea prăbuşindu-se imediat, potrivit martorilor.

Două echipaje medicale, unul SMURD şi altul de la Ambulanţa Gorj, au mers la locul incidentului, însă medicii nu i-au mai putut salva viaţa. Veronica Bulai a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis extrem de grav, orice manevră de resuscitare fiind inutilă, potrivit medicului coordonator al Serviciului de Ambulanţă Gorj, Jana Prejbeanu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT