Poliţia Dâmboviţa: PSD a stabilit accesul cu parolă în zona mitingului de la Târgovişte

PSD a cerut instituirea unei parole de acces cu maşina în zona unde s-a desfăşurat mitingul de duminică de la Târgovişte, anunţă Poliţia Dâmboviţa. Informaţia apare după ce mai mulţi şoferi s-au plâns că nu li s-a permis accesul cu maşina în oraş, pentru că nu ştiau "parola".
Romania TV
20 mai 2019, 13:37
Poliţia Dâmboviţa: PSD a stabilit accesul cu parolă în zona mitingului de la Târgovişte

Poliţia Dâmboviţa susţine că, pentru siguranţa participanţilor la mitingul de la Târgovişte a luat măsurile cerute de lege şi cele cerute de organizator (PSD).

Ideea cu parola de acces auto a venit de la PSD, afirmă poliţia, pentru a putea intra cu maşina în zona destinată parcării maşinilor cu care au venit manifestanţii.

„Pentru participanții la miting a fost stabilită de către organizator (PSD – n.r.) și avizată de autoritățile locale, ca la orice manifestare publică, o zonă în care, pe perioada desfășurării evenimentului, să poată staționa autoturismele cu care aceștia au făcut deplasarea.

În acest context, având în vedere numărul mare de participanți, organizatorul activității publice din municipiul Târgoviște a luat decizia de a institui o parolă, pentru a facilita accesul autovehiculelor în această zonă, nu în oraș. Restricțiile de circulație au fost stabilite în cadrul ședinței organizate pentru avizarea adunării publice. Cetățenii au fost informați în timp util cu privire la străzile unde circulația va fi închisă”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa.

Poliţia mai precizează că accesul pietonilor în zonă nu a fost blocat.

„Facem precizarea că traficul pietonal nu a fost restricționat, iar riveranilor li s-a permis accesul cu autoturismul. De asemenea, subliniem că restricții de circulație sunt aplicate în cazul oricărui eveniment cu public numeros care se desfășoară în zone în care, în mod normal, este permis traficul rutier, indiferent de tipul acestor evenimente : activități sportive, cultural-artistice, activități politice etc”, se mai arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.

Zeci de mii de social democrati s-au adunat duminică, pe platoul din faţa Prefecturii, la Targoviste, la ultimul miting al social-democraţilor din aceasta campanie înaintea alegerilor europarlamentare din 26 mai. În contextul mitingului electoral al PSD, Poliţia a decis să închidă circulaţia auto 14 străzi din municipiu. 

Citeşte şi: Miting PSD, la Târgovişte. Baraje de Poliţie, jandarmi şi străzi închise la Târgovişte înainte de manifestaţia social-democraţilor

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT