1. Adrian Năstase

Unul dintre cele mai controversate cazuri de tentativă de sinucidere este cel al fostului premier Adrian Năstase. În 20 iunie 2012, acesta era protagonistul unei controversate tentative de sinucidere, petrecută chiar în ziua în care poliţiştii merseseră la el acasă, pentru a-l duce la penintenciar.

Alte Articole

Mădălina Ghenea vorbește despre despărțirea de Grigor Dimitrov: ...

Gabriela Firea anunţă 250 de lei în plus pe card pentru mii ...

Ion Iliescu a ignorat Paştele, dar a transmis un mesaj special ...

Potrivit anchetei de atunci, în jurul orei 23.00-23.10, echipa medicală a fost solicitată telefonic să intervină pentru acordarea ajutorului medical condamnatului Adrian Năstase, „aşa încât după ajungerea în încăperea unde se afla rănitul au constatat că acesta era în poziţia «în picioare», încătuşat, murdar de sânge, dar conştient, cooperant”.

Parchetul explică faptul că, în seara respectivă, înainte de a fi ridicat de poliţişti, Năstase şi-a luat mai multe cărţi din bibliotecă, pe care le-a aşezat pe masă, apoi s-a aşezat în fotoliu şi l-a invitat pe comisarul şef de poliţie C. N. (Costea Nicolae-n.r.) să se aşeze pe fotoliul alăturat, după care, „de lângă corp, cu mâna stângă a scos un revolver pe care l-a îndreptat spre cap pentru a se sinucide”.

„Instantaneu acest gest a fost urmat de intervenţia ofiţerului de poliţie C. N, care s-a repezit spre mâna cu care condamnatul ţinea arma pentru a-l dezarma. Condamnatul s-a opus şi s-a luptat să păstreze arma în mână şi să o îndrepte spre cap, iar în confruntarea desfăşurată, cei doi s-au ridicat în picioare, s-au deplasat haotic prin încăpere, poliţistul reuşind să-şi introducă degetele de la mâna dreaptă (arătător şi mijlociu) în spaţiul dintre percutorul cocoşului şi butoiul revolverului, pentru a împiedica declanşarea focului. În acest context, într-un moment imediat ulterior s-a declanşat un foc de armă, intervenţia ofiţerului de poliţie C. N. pentru dezarmarea lui Adrian Năstase a continuat şi astfel a reuşit să-i smulgă arma din mână, să o arunce în încăpere, să-l imobilizeze la pământ şi să-i pună cătuşele„, arată anchetatorii.

Faptul că ofiţerul de poliţie C. N. a blocat demersul condamnatului „de a se împuşca în cap prin introducerea degetelor de la mâna dreaptă (arătător şi mijlociu) în spaţiul dintre percutorul cocoşului şi butoiul revolverului rezultă din expertiza medico legală traumatologică, care a confirmat leziunile la degetele de la mâna dreaptă a ofiţerului de poliţie”.

Având în vedere că potrivit actelor medicale a rezultat „Autoagresiune. Traumatism prin împuşcare cu plăgi multiple regiunea cervicală atero – laterală dreapta supraclaviculară şi deltoidian drept…, „dar şi datorită faptului că potrivit raportului de expertiză medico-legală, leziunile traumatice, aşa cum au fost descrise în protocolul operator şi cum au rezultat din examinarea medico-legală, s-au putut produce prin împuşcare cu armă de foc cu glonţ, tragerea fiind unică şi efectuată de la stânga spre dreapta victimei, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico ştiinţifice traseologice.

Prin raportul de constatare tehnico ştiinţifică din data de 31 iulie 2012 s-a concluzionat că maioul (purtat de Năstase-n.r.) prezenta la nivelul bretelei dreapta, zona claviculară un orificiu, cămaşa prezenta trei orificii dispuse la nivelul gulerului, partea dreaptă, regiunea sternocleidomastoidiană în regiunea claviculară dreapta şi la nivelul umărului drept, regiunea deltoidiană, a scris Mediafax. De asemenea, s-a concluzionat că orificiile constatate au fost produse prin acţiunea unică a unui proiectil în urma tragerii cu o armă de foc, iar traiectoria proiectilului a fost ascendentă, tragerea fiind efectuată de la stânga la dreapta victimei.

Fostul premier a recunoscut că a vrut să își pună capăt zilelor

Adrian Năstase prin declaraţia sa confirmă faptul că a luat decizia anterior prezentării poliţiştilor.

„În data de 20 iunie 2012 mă aflam la domiciliul meu când am aflat că am fost condamnat definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi am încercat un sentiment de revoltă. Observând că se procedează şi la punerea în aplicare a deciziei, sentimentul meu de revoltă s-a accentuat … la un moment dat la domiciliul meu au sosit doi poliţişti, care s-au legitimat şi mi-au înmânat un exemplar al mandatului de executare … familia mi-a făcut bagajele … iar în timpul în care poliţiştii au urcat la locuinţa unde domiciliez am luat revolverul din încăperea de păstrare a armamentului pe care l-am introdus în buzunarul stâng al pantalonilor cu care eram îmbrăcat.

Fiind hotărât cu privire la suicid am spus familiei şi poliţiştilor că doresc să cobor în bibliotecă să-mi iau nişte cărţi. Astfel am coborât însoţit de către unul dintre poliţişti, am luat nişte cărţi din bibliotecă, le-am pus pe masă, iar poliţistului i-am spus că este o decizie care mă priveşte. Acela a fost momentul în care cu mâna stângă am scos revolverul din buzunarul pantalonilor.

Când a văzut arma poliţistul s-a repezit spre mine şi mi-a prins mâna cu care ţineam arma. Au urmat momente în care ne-am luptat în încercarea de a-mi duce la bun sfârşit hotărârea suicidală, iar poliţistul încercând să-mi ia arma din mână. La un moment dat am căzut pe jos, eu reuşind să ţin arma în mâna stângă. Atunci am apucat să armez revolverul prin tragerea cocoşului spre spate. Fiind pregătit pentru tragere, în timp ce mă luptam cu poliţistul să scap şi să nu-l rănesc mi-am îndreptat revolverul spre zona capului şi am apăsat pe trăgaci. Menţionez că mâna era întinsă şi ţineam arma în sens invers spre mine. După ce am tras, am simţit o arsură puternică în zona gâtului, iar în clipele imediat următoare am fost dezarmat de poliţist, care mi-a pus cătuşele , dar mi le-a dat jos la sosirea echipei medicale…”, a afirmat atunci Năstase, citat de anchetatori în rezoluţie.

2. Parlamentarul Mircea Stănescu

În 5 ianuarie 2009, parlamentarul Mircea Stănescu, fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, a fost descoperit împuşcat în cap în apartamentul său din cartierul Panduri. Cu 9 zile în urmă, bărbatul fusese implicat într-un accident rutier petrecut în circumstanțe neclare. Mai exact, Stănescu era pus sub acuzare de procuratură în urma unui accident rutier la care se presupune că a ucis pe trecerea de pietoni un bărbat pe Șoseaua Aerogării din București.

El urma să se înfățișeze pentru audierile care aveau să clarifice situația accidentului.

Stănescu a fost găsit în locuința sa de avocatul lui, Cătălin Dancu. Bărbatul, împușcat în cap, cu pistolul la picioare, era încuiat în casă, pe dinăuntru. Avocatul a declarat jurnaliştilor că în seara dinaintea tragediei a ieşit în oraş cu Stănescu, logodnica acestuia şi mai mulţi prieteni, s-au simţit bine, iar Stănescu „era vesel”. „Nu a dat vreun semn că ar recurge la un asemenea gest”, a spus avocatul Cătălin Dancu.

Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu, tatal fostului deputat PSD Mircea Stanescu, care s-a sinucis luni seara, spune ca singurul motiv care l-a impins pe fiul sau sa se impuste a fost accidentul in care a fost implicat.

Acesta se afla in concediu, „la celalalt capat al lumii, pe Insula Pastelui”, acolo afland despre sinuciderea fiului sau.

„Despre moartea fiului meu am aflat de la avocatul Catalin Dancu, care ma sunase mai devreme, luni seara, sa-mi ceara acceptul sa sparga usa locuintei fiului meu. Dupa accident, am tinut legatura cu fiul meu prin telefon. Era foarte afectat. Cred ca accidentul a fost singurul motiv care l-a determinat pe fiul meu sa se sinucida. Din pacate, aici unde sunt, am tinut legatura foarte greu cu fiul meu, din cauza ca nu am avut semnal la telefon”, a declarat Sorin Roşca Stănescu.

Presa a speculat atunci ca Mircea Stanescu ar fi suferit de diverse boli, care nu i-ar fi permis sa conduca autoturisme. Pentru eliminarea tuturor speculatiilor, SR Stanescu a facut urmatoarele precizari:
„Fiul meu suferea de mielita, boala cu care a fost diagnosticat acum trei ani, cand a fost internat pentru o perioada si in spital. Aceasta boala a condus la o usoara paralizie a fiului meu. Atat”.
Potrivit specialistilor, mielita este o inflamatie a maduvei spinarii. Boala afecteaza toate functiile de transmiteri nervoase ale semnalelor de creier.

3. Victor Apostolache

Victor Apostolache, (n. 20 iulie 1946 – d. 10 decembrie 2004), a fost un senator român în legislaturile 1992-1996, 1996-2000 și 2000-2004 ales în județul Prahova pe listele partidului FDSN. Victor Apostolache a fost agronom de profesie. Victor Apostolache a decedat după ce a căzut de la etajul 6. Concluzia Procuraturii a fost că Victor Apostolache s-a sinucis.

4. Marin Ceauşescu

Pe 28 decembrie 1989, la trei zile după executarea fratelui său, Marin Ceauşescu a fost găsit spânzurat în subsolul ambasadei României din Viena în circumstanțe suspecte. Poliția a declarat că s-a sinucis. Interesant de notat că cel care a descoperit cadavrul este același Radu Dochioiu, alias Rudy Rusch, care a cooperat și în acțiunea de asasinat politic desfășurată de Securitate împotriva lui Emil Georgescu de la postul de radio Europa Liberă.

La acea vreme, Marin Ceauşescu ocupa funcţia de şef al Agenţiei Economice a României în Viena. Practic vorbim despre agenţia care coordona la acel moment toate conturile de valută ale României din străinătate. Marin Ceauşescu se presupunea că a mediat fratelui său, Nicolae Ceaușescu, transferul a milioane de dolari americani în conturi bancare din Elveţia.

Moartea soţilor Ceauşescu a atras după sine o altă moarte, sau cel puţin aşa crede familia. Cea a fostului şef al Agenţiei Economice a României în Viena, Marin Ceauşescu, fratele fostului dictator. Oficial, dosarul a fost clasat drept sinucidere însă în jurul metodelor care au condus la această concluzie planează un val de mister, şi acum după 25 de ani de la eveniment. România liberă scrie că din dosarul 23/P/1990, clasat şi aflat în arhivele Parchetului General lipsesc copii din cele două rapoarte medico-legale, făcute atât în Austria, cât şi în România.

Cronologic, potrivit informaţiilor care există despre acest caz, primul examen a avut loc la Institutul de Medicină Legală al Universităţii din Viena, dar în dosar nu apare copia acelui raport, ci doar o menţiune de trei rânduri, prinsă în rezoluţia de clasare a cazului: „Moartea lui Ceauşescu Marin a fost violentă şi s-a produs prin spânzurare… Alte cauze concurente ale morţii nu au reieşit”, precizau medicii austrieci, citaţi de magistraţii de la noi.

A doua examinare a cadavrului lui Marin Ceauşescu ar fi fost realizată, în România, la morga Spitalului Militar de fostul legist Valeriu Popa, după cum chiar el a declarat pentru ziarul România Liberă în urmă cu 5 ani.

„Îmi amintesc că trupul prezenta tranşa mediană specifica, realizată în Austria. Din acest motiv nici nu am mai făcut o examinare de mare profunzime, dar ştiu sigur că am scris la final un raport în care cred că am aprobat concluzia legiştilor de la Viena. Este inexplicabil că documentul nu mai apare astăzi niciunde”, spunea legistul.

Interesant este faptul că fostul şef al Institutului de medicină legală de atunci, Vladimir Beliş nu-şi mai aminteşte de reautopsiere şi dacă subalternul său, Valeriu Popa a fost la acea expertiză. Dar totuşi medicul Beliş confirmă că procedura uzulă în cazul unui deces anchetat de procurori presupunea o expertiză medico-legală obligatorie.

Semne de întrebare sunt ridicate şi în legătură cu condiţiile morţii. Presa scria că Marin Ceauşescu a fost găsit mort, în dimineaţa zilei de 28 decembrie 1989 în subsolul ambasadei României în Viena. Sediu în care se afla şi Agenţia Economică a României, pe care Marin Ceauşescu o conducea din 1974. El a fost găsit de subalterni spânzurat de oglindă. Într-un interviu acordat in Romania Libera de Suzanne Wolf Martin, avocata americano-eleveţiana cooptată în echipa de investigatori străini susţine că Marin Ceauseşcu nu s-a sinucis.

„S-a conchis ca a fost suicid prin spanzurare, iar decesul ar fi survenit din cauza fracturii gâtului. Ei bine, să mori din asa ceva trebuie sa cadă de la o distanţă cel puţin egală cu lungimea acestuia. Însă corpul lui Marin Ceauşescu atârnase la o înălţime de doar un picior de la nivelul solului. Şi mai este ceva, nodul funiei cu care s-ar fi spânzurat era exact la mijloc în spatele gâtului. Dar pentru un gât rupt, nodul ar fi trebuit să apară în partea opusă. Nu era nici măcar albastru la faţă. Nu trebuie să fi un geniu ca să tragi concluzia că nu a fost o sinucidere”.

Mai mult, şi Robert Horvart, regizorul filmului „Averea diavolului” cel care i-a urmărit pe experţii canadieni angajaţi în 1990 să dea de urma conturilor lui Ceauşescu face dezvaluiri uluitoare despre presupusa sinucidere a fratelui dictatorului.

25 DE ANI DE LA REVOLUŢIA DIN 1989. DEZVĂLUIRILE lui Ion Iliescu. De ce au fost EXECUTAŢII Ceauşeştii

„In momentul in care echipa CIA a incercat sa salveze viata fratelui lui Marin Ceausescu, in momentul acela echipa DIEE a serviciului roman parasise cladirea”, a spus regizorul Robert Horvart.

5. Chivu Stoica

Tentativa de sinucidere a fostului premier Adrian Năstase are un corespondent istoric. O altă figură marcantă a scenei politice românești a folosit o armă pentru a-și lua viața. Gestul său a avut însă o finalitate tragică.

E vorba de Chivu Stoica, Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România. Pe 17 februarie 1975, acesta s-a sinucis, împuşcându-se cu o armă de vânătoare, deși au existat numeroase voci care au afirmat că a fost „ajutat” să facă acest gest.

Ancheta de stat, comandată de conducerea Partidului Comunist, a concluzionat atunci că Stoica ar fi singurul vinovat pentru decesul său. Cazul lui a fost luat în discuție în ședința plenară a Comitetului Central, din 14 aprilie 1976, la care a luat parte și Nicolae Ceaușescu.

În cadrul întrunirii, Ilie Verdeț a prezentat raportul Comisiei însărcinate cu investigarea morții lui Stoica. După o amplă relatare despre o presupusă aventură amoroasă între Chivu Stoica și o tânără divorțată, Doina Roman, Verdeț a subliniat că „Stoica s-a sinucis urmare a decăderii sale morale, a unei stări de încordare şi tensiune, oglindită într-o viaţă anormală de familie cu repetate certuri şi conflicte.” 

„Toate acestea s-au petrecut pe fondul unei stări de sănătate în agravare, urmări directe ale comportamentului său general, materializate în tulburări de memorie şi modificări ale echilibrului psihic,” continua raportul.

„Acestea sunt faptele. Trebuie menţionat că şi în alte perioade ale vieţii sale, Chivu Stoica a avut comportări necorespunzătoare cu demnitatea şi atitudinea morală a unui activist de răspundere al partidului,” a conchis Verdeț.

„Să închidem această problemă,” a fost replica lui Nicolae Ceaușescu, în încheierea ședinței. „Sigur, nu e vorba să discutăm, dar dacă sunt tovarăşi care au vreo întrebare, ceva? Nu cred că este cazul să facem o discuţie pe această problemă. Nu s-a ştiut. El a spus că este nepoata lui. Sigur că asta ne arată că trebuie, într-adevăr să fim ceva mai exigenţi şi să verificăm mai bine afirmaţiile, dar există şi o anumită încredere. Sigur, concluziile sunt cele care Comitetul Politic Executiv le-a stabilit pentru viitor (…).”

Moartea lui Chivu Stoica, alt camarad de închisoare şi lagăr a lui Ceauşescu şi susţinător al lui în luarea puterii, i-a deconcertat pe vechii tovarăşi: nu era Chivu omul care să se sinucidă, a fost concluzia lor.

„Bon viveur“ şi om dintr-o bucată, fără vocaţie pentru reflecţii conceptuale şi tendinţe introspective, în versiunea pusă în circulaţie pentru cercul puterii, Chivu Stoica îşi trăsese un glonţ în gură, apăsând trăgaciul puştii de vânătoare cu piciorul. În faţa camerei sale, se aflaseră însă soţia şi două vecine. Dar nu femeile despărţite printr-un perete de sinucigaş auziseră zgomotul puştii, ci şoferul din curte. După mărturia ultimei sale soţii, cadavrul a fost ridicat imediat din reşedinţă din ordinul unor personaje înalte în Securitate, apărute mult prea repede şi ca din întâmplare la locul faptei.

Fostului şef de stat care-l propusese pe Ceauşescu să-i ia locul în 1967, i s-au făcut funeralii naţionale. N-au venit însă să-şi ia ultimul rămas-bun de la acest vechi tovarăş nici Ceauşescu, nici premierul în funcţie Manea Mănescu, nici fostul prim-ministru Maurer. 

Printre locatarii din Primăverii se răspândise zvonul că afemeiatul Chivu s-a sinucis din cauza unei „nepoate”. Îndrăgostit nebuneşte la bătrâneţe, şi-ar fi pus capăt zilelelor de necaz şi ruşine că nu mai satisface pretenţiile junei ce-i luase minţile.

Un zvon răspândit pentru a-l acoperi definitiv de ridicol pe cel care fusese o legendă vie a „jertfei muncitorimii în lupta cu burghezo-moşierimea“, scrie Adevărul. „Nepoata“ făcea parte dintr-o „combinaţie“ a Securităţii iar printre cei implicaţi direct în aceste aranjamente l-a recunsocut pe Pacepa, care îndeplinea atunci şi funcţia de consilier personal al lui Ceauşescu, a susţinut însă Maria Manolescu-Chivu (Lavinia Betea, „Poveşti din Cartierul Primăverii“, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2010). Soţul ei suferise în 1971 un infarct astfel că slăbiciunile sale pentru femei erau de domeniul trecutului.

Discreditarea fostului şef al statului a fost însă programată, soţiei şi fetiţei fiindu-le interzis să-l viziteze la spital unde el se afla internat cu „nepoata“. Ca să facă şi mai credibile zvonurile despre imoralitatea bătrânului „doftanist“, soţiei i s-a cerut să părăsească reşedinţa şi să divorţeze.

Chivu Stoica s-ar fi certat cu Ceauşescu

Printre cei mai apropiaţi de sursele originare ale acestui caz, se zvonise însă că, în ajunul morţii lui Chivu, între el şi Ceauşescu a fost o ceartă, după mărturia lui Alexandru Bârlădeanu (Lavinia Betea, „Partea lor de adevăr“, Compania, Bucureşti, 2008). Se pare că, pe bază de „nepoată“, secretarul general al partidului l-a acuzat pe cel care fusese „barosul“ lui Dej de imoralitate. Înfuriat, fostul membru al comisiei care anchetase atragerea altor tineri la homosexualitate de către Şmil Marcovici în închisoarea Doftana, i-ar fi amintit acel episod.

Cert este că în autobiografia cerută de Ceauşescu liderilor cu trecut de ilegalist, în vederea scrierii unei noi istorii a partidului, Chivu Stoica a consemnat momentul acela. Fără a-l numi pe Ceauşescu dar putând fi subînţeles, de către cunoscători, la categoria „şi alţi tineri”.

Apropiați ai lui Chivu Stoica, între care și soția lui, insistă că moartea omului politic nu a fost o sinucidere. „Avea trei arme printre care un Holland-Holland. Cutiile cu ele erau la locul lor. Cu ce puşcă s-a împuşcat, nu ştiu. Fiindcă pe cele trei le-am predat apoi eu,” a spus văduva lui Chivu Stoica, într-un interviu pentru Jurnalul Național.

6. August Filip

August Filip (n. 26 ianuarie 1897, d.1955) a fost un avocat și politician român.

A fost omul de încredere al politicianului Constantin Argetoianu, servindu-i drept secretar. În Bucureștiul interbelic erau zvonuri că ar fi fost fiul ilegitim al lui Argetoianu. August Filip a fost implicat în proiectele politice ale lui Argetoianu, în anii 1930 în Partidul Agrar, iar mai târziu în Uniunea Națională pentru Muncă și Refacere (UNMR), scrie Wikipedia. Între 1931 și 1932 a fost deputat în Parlamentul României, servind în funcția de secretar al Comisiei juridice a Camerei deputaților. În 1939 a fost secretar de stat pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri în timpul scurtei guvernări Argetoianu.

La 24 septembrie 1940, după instaurarea statului național-legionar, a fost publicat un decret-lege de formare a unei Comisiuni de control penru verificarea averilor foștilor demntari. Printre cei vizați era și August Filip.

În 28 noiembrie 1940 a fost martor la tentativa de asasinare a lui Constantin Argetoianu de către legionari. Când un comando a venit în dimineața zilei să-l ridice pe fostul demnitar al regimului Carol al II-lea, Filip ajungea la Argetoianu. Din propria sa declarație:

„Întrebându-i ce doresc, mi-au răspuns să trebue să comunice ceva personal d-lui Argetoianu. Am insistat să-mi comunice mie obiectul vizitei potrivit obiceiului, dar au refuzat. […] La intrarea pe ușă a fost o mică busculadă, căci voiau să intre înaintea mea, dar le-am luat-o înainte și am anunțat pe d-l Argetoianu”.

Poliția legionară a insistat ca Argetoianu să-i însoțească la Prefectura Poliției, însă Filip s-a opus. A reușit să-l cheme pe George Alimănescu (un apropiat politic al lui Argetoianu), care locuia în casa de vis-a-vis; s-au certat amândoi cu membrii comandoului, insistând ca Argetoianu să nu plece, și, în cele din urmă, să-l însoțească pe Argetoianu la secretarul de stat Rioșanu, care fusese sunat de soția lui Argetoianu.

Alimănescu a condus mașina lui Filip, în care s-au urcat și doi dintre legionari. Pe drum au fost obligați sub amenințarea armei să conducă la Prefectura Capitalei.[5] Acolo Filip și Alimănescu au fost despărțiți de Argetoianu. După un timp secretarul de stat Rioșanu a intrat intempestiv și i-a ridicat pe demnitarii care urmau să fie asasinați. Tot conform declarației lui Filip:

„După vreun sfert de oră ușile s’au deschis, am trecut la secretarul general unde am găsit pe d-l Argetoianu și ni s’a comunicat că suntem liberi. Ne salvase d-l ministru Rioșianu.”

La 6 noiembrie 1946, August Filip a fost alături de George Alimănescu și Grigore Popescu una dintre persoanele care l-au întâmpinat pe Argetoianu la Constanța, la întoarcerea acestuia în România. A fost implicat în ultimul proiect politic al lui Argetoianu, Uniunea Națională pentru Muncă și Refacere, dizolvat la cererea întemeietorului, care înțelesese semnalele comuniștilor.

August Filip a fost arestat în „noaptea demnitarilor” (5/6 mai 1950), fiind întemnițat la închisoarea din Sighet. Conform mărturiei lui Constantin C. Giurescu, când Argetoianu a murit în februarie 1955, Filip fost afectat foarte tare. A fost eliberat în același an. Când s-a întors în București la soția lui, aceasta a refuzat să reia mariajul. În consecință, Filip s-a dus la lacul Băneasa, unde s-a sinucis prin înec.

7. Atta Constantinescu

Atta Constantinescu (1896 – 1954) a fost un om politic român. De profesie avocat, ocupă funcția de ministru al Lucrărilor publice și comunicațiilor în guvernul Antonescu, în perioada 6 octombrie 1943 – 23 august 1944. Fiu al ministrului Alexandru Constantinescu, în tinerețe l-a avut drept preceptor și mentor pe scriitorul Ion Grămadă; fondează în 1927 revista Cuvântul Rădăuților. A fost membru al Partidului Național Liberal.

Arestat de autoritățile comuniste, este condamnat pe principiul „vinei colective”, alături de foștii demnitari ai statului, primind o sentință executorie de cinci ani. În închisoare este supus la multiple privațiuni și la un regim sistematic de înfometare. Eliberat în anul 1952, se sinucide doi ani mai târziu.

8. Gheorghe I. Brătianu

Omul politic Gheorghe Brătianu (1898 – 1953), profesor universitar, membru al Academiei Române şi una dintre nenumăratele victime ale regimului comunist, a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiții încă neelucidate într-una din zilele dintre 23 și 27 aprilie 1953. Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-a spânzurat cu un laț făcut dintr-un cearșaf, neputând să mai suporte chinurile detenției. După alte surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când Gheorghe Brătianu a murit. În 1971, familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet și să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica-Ștefănești, din județul Argeş.

9. Ludovic Mircescu

Ludovic Mircescu (d. 1928) a fost un politician și general român. În perioada 1918-1919, generalul de divizie Ludovic Mircescu a îndeplinit funcția de comandant al Jandarmeriei Române. Apoi, în perioada 30 martie 1926 – 3 iunie 1927, a fost ministru al apărării naționale.

De multe ori, au fost situații bizare, când neatenția a devenit trădare. Un astfel de caz s-a petrecut în anul 1920, când se refugiase la Hotin, venind din Galiția, o distinsă doamnă, însoțită de două fiice, frumoase și seducătoare. Stabilte la Cernăuți, una din tinere s-a căsătorit cu un consul francez, iar, cealaltă l-a cunoscut pe generalul Ludovic Mircescu, comandantul Diviziei a 8-a, cu sediul la Cernăuți. Tânărul general de cavalerie, care frecventa luxoasele saloane ale orașului bucovinean, s-a îndrăgostit de Gerda, o blondă cu ochi albaști, de o frumusețe răpitoare.

Chemat la București, Mircescu a fost promovat în funcția de ministru de Război. Gerda a început să profite de slăbiciunea și naivitatea amantului, astfel că, toate informațiile obținute le trimitea superiorilor săi. Și acum apare neatenția fatală. Plecând în concediu la Vatra Dornei, în vara anului 1926, ministrul a luat în servietă Planul de Mobilizare al Armatei, pentru a-l studia în amănunțime. Documentul conținea 100 de pagini, unde erau anexate grafice și schițe, care aveau un caracter strict secret. După două zile, de atentă analiză a strategiilor stabilite, generalul a plecat pentru scurt timp din cameră. În clipa când a revenit, a văzut că lipsește planul ultra-secret, dar și iubita sa, care îi jurase iubire veșnică!

Alertate, serviciile secrete au comunicat știrea că, un automobil în care se afla Gerda, impreună cu sora sa și consului francez trecuseră frontiera de nord a României, cu pașapoarte și vize legale. Informat de cele petrecute, regele Carol II l-a chemat pe generalul Mircescu și i-a dat ordin să se sinucidă. Nevând de ales, naivul ministru, devenit trădător din neatenție, a îndeplinit ordinul monarhului, potrivit Wikipedia.

Ulterior s-a aflat că, spioana Gerda era manevrată din umbră de doi agenți străini din Galați, Rosensweig și Dimitrie Rostovski-Bruhatov. (citat din I. Datcu – „Dulceața trădării – 1”)

10. Grigore Alexandru Ghica

Grigore Alexandru Ghica (n. 1804 sau 1807 – d. 24 august 1857) a fost domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica din mai 1849 – octombrie 1853 și din octombrie 1854 – 3 iunie 1856. Fostul domnitor s-a sinucis la Paris, în 1857, după ce a fugit din ţară atunci când ruşii au intrat în Moldova.

La 3 octombrie 1825, la vârsta de 21 de ani, la curtea domnească din Iași, s-a căsătorit cu domnița Elencu Sturza, fiica lui Ioniță Vodă Sturza și a Ecaterinei Rosetti-Roznovanu. Cuplul a avut patru copii înainte să divorțeze în 1833

În 1833, Grigore Ghica se căsătorește cu Ana Catargi, fiica lui Iordache Catargi și a Elisabetei Rosetti. Grigore și cea de-a doua soție au avut două fete: Aglaie și Natalia. În 1839 soția sa moare la doar 26 de ani la două ore după ce naște o a treia fiică, Ioana, care nu va apuca să trăiască. Cele două fete au fost crescute de sora tatălui lor, Elena Șubin, la Vaslui și Slobozia.

A avut doi copii cu metresa sa, parizianca Eufrosine Leroy: Grigore și Ferdinand. În exil la Paris, la 9 noiembrie 1856 s-a căsătorit pentru a treia oară cu Eufrosine Leroy.

La 24 august 1857 se sinucide prin împușcare, la reședința sa din Paris, Castelul du Mée.