Aşa s-a şi întâmplat. UE s-a urnit în cursul reuniunii la vârf de la Bruxelles cu doar câţiva centimetri. Semnalul cerut de pieţele financiare, de FMI şi Banca Mondială, acela ca Europa, dar mai ales Germania, să pompeze mai mulţi bani în circuit pentru a preîntâmpina intrarea în faliment a unor state membre nu a fost dat. Cancelarul Merkel anunţase de altfel la Forumul de la Davos care-i sunt intenţiile şi nu s-a lăsat impresionată de niciun fel de presiuni.

În schimb, semnalul adresat de Bruxelles potenţialilor investitori este următorul: „Priviţi aici! Ne dotăm cu un pact fiscal mai sever şi promitem să respectăm pe viitor regulile bugetare”. Rămâne de văzut dacă acest mesaj va impresiona pieţele financiare, cu atât mai mult cu cât prevederile pactului fiscal vor da roade pe termen foarte lung. Până când frâna datoriilor sau regulile de aur pentru echilibrarea bugetelor vor începe să funcţioneze vor mai trece mulţi ani. În plus, multe detalii au rămas neclarificate. Carenţa principală a noului pact este însă aceea că doi din cei 27 de membri ai Uniunii nici nu se numără printre semnatari. Marea Britanie şi, surprinzător, Cehia, au anunţat că nu sunt de acord cu noile prevederi, precizează Deutsche Welle.

Alte Articole

Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: ...

Diaspora responsabilă pentru 3% din PIB-ul României. Cine sunt ...

Preţ carburanţi 23 aprilie 2024. Veste bună pentru şoferi, ...

Noul acord ar putea într-adevăr să disciplineze problema datoriilor în Europa dacă sancţiunile pe care de asemenea le prevede ar fi aplicate. Multe din procedurile cuprinse în document nu sunt noi, făcând deja parte din dreptul european. Nou este doar că totul devine şi mai complicat decât era. De acum, UE cu cele 27 de state membre ale sale cuprinde pe de-o parte 17 ţări care fac parte din zona euro şi pe de alta 25 care semnează Pactul Fiscal. Întrebarea cine cu cine, unde şi când va organiza pe viitor reuniuni la vârf nu a primit răspuns din partea şefilor de stat şi de guvern europeni reuniţi luni la Bruxelles. Această chestiune, la fel ca multe altele, a fost amânată pentru summit-ul din martie. Apoi, temerile că investitorii din afara Europei, care nu sunt experţi în drept european, nu vor pricepe mare lucru din prevederile noului pact, sunt îndreptăţite

În plus, Angela Merkel a împiedicat ieri o dezbatere legată de măsurile pe termen scurt ce se impun pentru stabilizarea zonei euro. Nu s-a discutat nici despre situaţia din Grecia şi nici despre extinderea sau combinarea fondurilor de salvare existente. Totul a fost amânat şi asta poate fi o regretabilă eroare. Este adevărat că Mecanismul European de Stabilitate ESM, în spatele căruia se ascunde un fond monetar european a fost votat, dar deja de pe acum se ştie că volumul său, de 500 de miliarde de euro, este mult prea redus pentru a fi capabil să împiedice eventuale efecte de contaminare. Şefii de stat şi de guvern înaintează practic pe pipăite prin hăţişul crizei financiare şi nu sunt puţine deciziile pe care le-au luat în trecut şi care s-au dovedit între timp eronate.

Îşi mai aduce aminte cineva de vestita pârghie, cu ajutorul căreia volumul fondului de salvare european urma să fie dublat? Despre asta nimeni nu mai vorbeşte. Investitorii nu au avut încredere în acel model. Unde sunt cele 200 de miliarde de euro, pe care Europa voia să le împrumute de la FMI? Banii trebuiau să intre în conturile comunitare de Crăciun, anul 2011. Conturile sunt şi acum goale.

Înaintatul pe pipăite continuă. Angela Merkel numeşte asta o politică a paşilor mărunţi. Ea îşi respectă principiile, dar pentru cât timp încă? Numai atât cât Banca Centrală Europeană mai poate să ia parte la joc. Acordând băncilor europene credite ieftine prin punerea la dispoziţie a 500 de miliarde de euro, Banca Centrală Europeană menţine în viaţă singură de la Crăciun încoace sistemul. BCE îi revine aşadar în prezent rolul-cheie, nu pactului fiscal şi nici politicienilor europeni. Prin termenul de conducere politică se înţelege altceva.