Ponta: 99% dintre candidaţii PSD vor fi cunoscuţi marţi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, luni, că reuniunea Consiliului Executiv Naţional al partidului, care se va desfăşura marţi, va valida, de principiu, candidaţii la alegerile parlamentare, el admiţând că, până la depunerea listelor, ar mai putea exista schimbări.
Romania TV
15 oct. 2012, 10:08
Ponta: 99% dintre candidaţii PSD vor fi cunoscuţi marţi

Până în ziua în care depunem listele, s-ar putea să mai fie o mutare, două. Eu vorbesc de aprobarea de principiu (la CExN, n.r.). Practic, 99% dintre candidaţi vor fi cunoscuţi de marţi. Miercuri avem lansarea, iar de joi suntem în campanie cu toţii”, a spus Victor Ponta.

El a arătat că, în aceste condiţii, nu este nicio problemă legată de faptul că PNL îşi va valida candidaţii după lansarea oficială de miercuri, de pe Arena Naţională.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sondaj Național. El este cel mai bun jucător de la CM 2026! Românii au ales între Yamal, Messi, Mbappe și Dembele
Capital.ro
Rata ocupării forței de muncă în creștere, piața muncii în ușoară scădere în primul trimestru 
Playtech.ro
Cine sunt angajații de la stat care primesc spor de dronă. Suma impresionantă plătită anual de România
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Andrei Nicolescu, scandal uriaș cu Decebal Rădulescu și Vali Moraru în direct: ”Aveți informația de la un șpriț cu cineva!” / ”Azi mi-ați dovedit că mințiți”
MediaFlux
Ajutoare de urgență pentru sute de familii din țară. Guvernul a alocat peste 1,7 milioane de lei
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți