Ponta a renunţat la ideea organizării alegerilor parlamentare în octombrie. VEZI CE DATĂ PROPUNE

Primul-ministru Victor Ponta a spus că alegerile parlamentare vor avea loc în luna noiembrie sau, cel mai târziu, pe 2 decembrie 2012. Declaraţia lui Ponta arată că şeful Guvernului a renunţat la proiectul devansării alegerilor parlamentare pentru luna octombrie.
Romania TV
22 iun. 2012, 11:06
Ponta a renunţat la ideea organizării alegerilor parlamentare în octombrie. VEZI CE DATĂ PROPUNE

Victor Ponta a făcut aceste precizări în cadrul unei întâlniri cu presa străină.

Liderul grupului PSD din Cameră, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că există fundament legal pentru organizarea alegerilor parlamentare în 28 octombrie, el precizând că România se află într-un moment excepţional în care trebuie să ia o decizie excepţională în acest sens. În replică, deputatul PDL Gelu Vişan a arătat că USL ar trebui să citească legea fundamentală a statului, care nu permite devansarea datei alegerilor.

Valeriu Zgonea a precizat că 28 octombrie este o dată foarte bună pentru organizarea parlamentarelor pentru că ar permite să fie depus jurământul noilor parlamentari într-o perioadă optimă, iar noul Guvern să aibă o opinie pe bugetul anului 2013, creându-se şi posibilitatea ca bugetul să vină la Parlament pe 15 octombrie, astfel încât ajustările eventuale să fie făcute de noul Guvern.

În momentul în care jurnaliştii i-au replicat că, în acest moment, Constituţia prevede că noul Parlament nu poate depune jurământul până nu expiră mandatul celui vechi, Zgonea a precizat că Legea fundamentală este făcută pentru români.

„Constituţia e făcută pentru români. Există momente excepţionale din viaţa unui popor în care trebuie să iei decizii excepţionale în interes naţional. Eu cred că ne aflăm în faţa acestei situaţii. Există fundament legal (pentru organziarea parlamentarelor pe 28 octombtie – n.r.) pe care putem să-l argumentăm şi în faţa Curţii Constituţionale”, a susţinut Zgonea.

Deputatul PDL Gelu Vişan a respins însă ideea lansată de Valeriu Zgonea privind posibilitatea organizării alegerilor parlamentare pe 28 octombrie, arătând că USL ar trebui să citească legea fundamentală a statului, care nu permite devansarea datei alegerilor.

„Nu ne lasă Constituţia. Cei de la USL ori citesc Constituţia să vadă că alegerile sunt o dată la patru ani şi eventual pot fi decalate după data împlinirii, în niciun caz nu pot fi decalate. Avem o Constituţie, înţeleg că este facultativă în momentul de faţă pentru USL”, a spus deputatul PDL.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, în 7 iunie, la Târgovişte, că alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc o dată la patru ani, cam la aceeaşi dată, în prima sau în ultima duminică din octombrie, iar acest lucru ar trebui să fie stabilit prin lege.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, declara, recent, că alegerile parlamentare ar trebui organizate în luna octombrie, astfel încât noul Guvern să îşi poată promova în Parlament proiectul de buget cel târziu în luna noiembrie, spunând că speră să ajungă cu PDL la un acord politic în acest sens.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, într-o conferinţă de presă, că democrat-liberalii ar putea participa la o discuţie cu premierul Victor Ponta pe tema datei alegerilor parlamentare „doar pentru a le face cadou textul Constituţiei” reprezentanţilor USL.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Antrenorul care l-a înlocuit pe Cristi Chivu, declarații tari după Fiorentina – Inter 1-1. Ce spune de criza liderului din Serie A
Capital.ro
Autocolantul auto devine obligatoriu. Se aplică amendă în lipsa lui chiar dacă celelalte documente sunt în regulă. Șoferii care sunt vizați
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Horoscopul iubirii pentru săptămâna 23–29 martie 2026. Zodiile care se vor îndrăgosti
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj