Ponta: Băncile au devenit agenţii imobiliare şi de vânzări de active

Premierul Victor Ponta consideră că marea problemă a economiei este subfinanţarea IMM-urilor şi doreşte ca CEC să devină o bancă românească care să dea credite acestora, pentru că celelalte bănci au devenit "agenţii imobiliare şi de vânzări de active" provenite din executarea silită a datornicilor, transmite Mediafax.
Romania TV
18 iul. 2013, 12:10
Ponta: Băncile au devenit agenţii imobiliare şi de vânzări de active

„Cea mai mare problemă: am căzut dintr-o extremă în alta. Dacă până în 2008, nu doar România, peste tot, America, Europa, creditele se dădeau la oricine şi oricum, după criza financiară am căzut în extrema cealaltă, în care cel mai greu lucru din lume este să vă dea cineva un credit şi cel mai rapid lucru pe care-l face banca este să vină să vă execute. Băncile s-au transformat în agenţii imobiliare, în vânzări de autoturisme, de active ale dumneavoastră. Când vă duceţi însă să cereţi un credit, situaţia este cumplită”, le-a spus premierul mai multor reprezentanţi ai Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM), cu ocazia lansării Cartei albe a acestora.

Ponta a precizat că Guvernul nu poate influenţa în mod direct sistemul bancar şi a subliniat nevoia unei banci româneşti importante care să sprijine IMM-urile.

„CEC-ul tot aştept să-l văd că e o bancă românească şi că sprijină micile întreprinderi româneşti. N-aş vrea ca CEC să fie tot o bancă ca toate celelalte, dar, mă rog, asta e o problemă de politică bancară”, a spus primul-ministru.

Totodată, premierul a spus că Guvernul a încercat să sprijine indirect IMM-urile prin faptul că s-a împrumutat de pe pieţele externe astfel încât băncile din România să-şi folosească resursele pentru finanţarea afacerilor firmelor autohtone.

„Ceea ce poate să facă Guvernul, şi aici ajung la problema din zilele acestea, poate să încerce pe cât posibil să nu vă concureze pe dumneavoastră pe piaţa creditului şi toate emisiunile din acest an pe care am încercat să le facem, de titluri de stat, împrumuturi, le-am dus spre piaţa externă ca să nu vă facem o concurenţă neloială. Banca, între Guvern şi dumneavoastră, preferă să dea bani Guvernului. Sunt singuri banii, acum(Guvernul-n.r.) e şi stabil, e cel mai simplu lucru. E cel mai smplu lucru: se întâlnesc cu trei oameni de la Finanţe şi au rezolvat problema. Cred că e o concurenţă neloială care pur şi simplu vă distruge”, le-a spus Ponta participanţilor.

Potrivit premierului, Executivul doreşte să lase cât mai mult din „lichiditatea naţională” pentru IMM-uri, dar acest fapt nu se poate face în lipsa unui acord cu FMI şi CE, parteneri internaţionali care conferă o certificare financiară.

De asemenea, Ponta a afirmat că resursele aduse de la BEI, BM şi BERD, precum şi banii rezultaţi din plata arieratelor ajung, în principal, la consiliile locale şi acestea îşi plătesc datoriile pe care le au faţă de companiile private.

„În spatele arieratului se află, de fapt, o companie ca a dumneavoastră, de obicei, care aşteaptă să ia bani de la instituaţia pentru care a prestat serviciul, a efectuat lucrarea, se împrumută cu greu la bancă pentru a plăti salarii sau dări la stat, după care aşteaptă cinci luni, şapte luni, un an doi ani, să-şi primească banii de la cei pentru care a efectuat lucrarea”, a explicat Ponta.

Şeful Executivului a menţionat că o altă resursă importantă de bani pentru economie este absorţia fondurilor europene, capitol la care România ocupă ultimul loc din UE.

„Cred că a fost cea mai mare tragedie a României din ultimii şapte ani, mai rea decât orice alt lucru care nii s-a întâmplat în timpul crizei, faptul că anul trecut, după şase ani de la integrarea în UE aveam 7% din cele 20 de miliarde de euro, absorbiţi, a fost un dezastru. Faptul că acum am reuşit să ajungem, astăzi-că domnul ministru Teodorovici mă informează în fiecare zi-am ajuns la 21%, nu e un mare succes. Suntem încă foarte departe de ultimul loc pe care este Bulgaria, dacă nu mă înşel, pe la 30%”, a mai spus Ponta.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fratele lui Tavi Popescu l-a „trădat” pe fotbalistul de la FCSB! La ce echipă vrea să joace
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Un cunoscut și îndrăgit actor s-a sinucis la doar 46 de ani
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu, sfâşiată de durere la înmormântarea mamei. Marele absent de la tristul eveniment, vedetă nu a avut pe cine...
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Scene neverosimile la Digi Sport! Săpunaru a dat drumul scandărilor în direct: ”M**e, Steaua!”
MediaFlux
Raport teribil al Avocatului Poporului privind pensiile românilor: Se pune în pericol dreptul fundamental la pensie
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet