Ponta: Borza va pleca de la Hidroelectrica

Premierul Victor Ponta a spus, luni, în contextul în care un preot din Gorj i-a cerut să-l ajute să devină director la Hidroelectrica, că Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al companiei, "va pleca", informează Mediafax.
Romania TV
16 sept. 2013, 13:17
Ponta: Borza va pleca de la Hidroelectrica

Ponta, care luni s-a aflat la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a fost abordat de un preot din comuna Runcu, care i-a cerut să îl ajute să obţină un post de director la Hidroserv, pe motiv că urmează să se pensioneze, iar salariul pe care îl are în prezent este prea mic.

Iniţial, Ponta a crezut că preotul are o problemă cu Remus Borza, preşedinte al Consiliului de Supraveghere de la Hidroelectrica, spunându-i acestuia: „O să plece domnul Borza”.

Premierul nu a făcut alte precizări legate de Remus Borza şi Hidroelectrica.

Producătorul de electricitate Hidroelectrica, controlat de stat prin Ministerul Economiei, are un nou Directorat, care va fi condus în continuare de Mihai Stănculescu, iar Consiliul de Supraveghere a fost reconfirmat şi completat. Astfel, Remus Borza a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere.

Borza deţine firma Euro Insol, adminstratorul judiciar al Hidroelectrica în perioada insolvenţei, respectiv iunie 2012-iunie 2013.

Remus Borza este urmărit penal pentru conflict de interese, fiind acuzat că, în perioada în care firma de insolvenţă deţinută de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a făcut plăţi către societatea lui de avocatură, în baza unor contracte de asistenţă juridică.

Borza spunea că începerea urmăririi penale împotriva sa pentru conflict de interese este o gravă eroare judiciară, pentru că activitatea sa de practician în insolvenţă sau avocat nu poate fi asimilată unei funcţii publice.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT