Ponta: Cei mai mulţi dintre candidaţii USL vor fi parlamentari în funcţie, inclusiv veniţi de la PDL

Candidaţii USL pentru alegerile parlamentare vor fi anunţaţi oficial probabil până la 15 octombrie, iar cei mai mulţi dintre aceştia vor fi parlamentari aflaţi în prezent în funcţie, existând şi cazuri de parlamentari trecuţi de la PDL la USL, a declarat liderul USL, premierul Victor Ponta.
Romania TV
18 sept. 2012, 19:29
Ponta: Cei mai mulţi dintre candidaţii USL vor fi parlamentari în funcţie, inclusiv veniţi de la PDL

El a confirmat, la postul B1 TV, că s-a întâlnit la Guvern cu ceilalţi lideri USL, precizând că a fost formată echipa care, în luna octombrie, va prezenta agenda de guvernare pentru anii următori.

Lideri ai USL printre care Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin s-au întâlnit, marţi după amiază, la Guvern, surse politice precizând pentru MEDIAFAX că se discută despre lansarea candidaţii la parlamentare din această iarnă.

De asemenea, participanţii vorbesc despre „viitorul program de guvernare”, au mai precizat sursele.

Preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a declarat, luni, că la mijlocul lunii vitoare va avea loc la Bucureşti un eveniment la care vor participa toţi candidaţii la parlamentare, aceştia urmând să fie prezentaţi pe o scenă.

„Tratatul de la Murighiol”, parafat week-end-ul trecut, prin care a fost stabilit numărul de colegii eligibile ce revin PSD, PNL UNPR şi PC, conţine, în anexă, şi o înţelegere informală privind lista candidaţilor, în care apar schimbări de colegii, dar şi nominalizări noi sau inedite.

Astfel, chiar unii dintre liderii marcanţi ai USL au optat să-şi schimbe colegiul unde vor candida, în timp ce alte colegii sunt ocupate de nume noi, adică de persoane care nu fac parte din Legislativul actual.

PSD şi UNPR vor avea 246 de candidaţi în colegii eligibile, restul colegiilor, adică 206, urmând să revină ACD PNL-PC.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
„Cazul” Tavi Popescu rupe România în două. Marcel Pușcaș, verdict dur despre greșelile care-i pot termina cariera jucătorului de la FCSB
Capital.ro
Lovitură pentru acești români care așteaptă pensia. O regulă poate schimba totul. Decizia din dosar nu mai este suficientă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Viața ia o întorsătură neașteptată pentru aceste 3 zodii pe 23 august! Ce se întâmplă cu ele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat