Ponta: Democrat-liberalii sunt nişte IRESPONSABILI. În faţa cărui Parlament să vin cu bugetul?

Premierul Victor Ponta i-a catalogat, luni, pe cei care i-au cerut să prezinte bugetul în Parlament înainte de alegeri drept "nişte iresponsabili", el arătând că actualul Parlament îşi termină mandatul, iar aleşii sunt în campanie electorală.
Romania TV
15 oct. 2012, 10:08
Ponta: Democrat-liberalii sunt nişte IRESPONSABILI. În faţa cărui Parlament să vin cu bugetul?

„Sunt nişte iresponsabili, ca de obicei. În faţa cărui Parlament să vin cu bugetul? În faţa Parlamentului care îşi încheie mandatul? În faţa unui Parlament în care majoritatea parlamentarilor sunt în campanie electorală? În faţa celor de la PDL? Am văzut că nu au putut să vină cu altă idee decât cum reduc ei cota unică de la 16 la 12%”, a precizat Ponta.

El a spus că reducerea cotei unice este imposibilă, întrucât nu exustă bani, şi i-a întrebat pe democrat-liberali de ce nu au adoptat ei această măsură când au fost la guvernare.

„Cei de la PDL realmente sunt atât de iresponsabili încât reacţia lor s-a redus ieri (duminică, n.r.) la insulte la adresa persoanei mele, lucru care mă onorează. Cu cât mă înjură mai tare pedeliştii, cu atât înseamnă că fac lucruri mai bune şi că începem să operăm şi să vindecăm rănile pe care ei le-au produs României”, a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a afirmat că prioritatea actuală a Guvernului este identificarea fondurilor pentru funcţionarea spitalelor, plata unei părţi din pensii şi activitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor, deoarece construcţia bugetară nu prevede nicio resursă pentru ultimele 45 de zile ale anului.

„Prioritatea numărul unu în acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru că începând cu 15 noiembrie – aşa s-a prevăzut anul trecut în buget – nu există nicio resursă pentru funcţionarea spitalelor, pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru o parte din pensii şi atunci, profitând de încasări mai bune la buget, un trend care s-a confirmat şi în trimestrul III, şi rearanjând cheltuielile, prioritatea numărul unu este să ştiu că până la 31 decembrie 2012 pensii, salarii, funcţionarea instituţiilor publice şi încălzirea putem să le asigurăm, evident cu un buget pentru 2013”, a spus Ponta, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV.

Afirmaţia a fost criticată de lideri PDL precum Adriean Videanu, Elena Udrea, Gheorghe Ialomiţianu şi Emil Boc. Ialomiţianu a spus că PDL va depune săptămâna aceasta o moţiune simplă pe buget, cerând ca Guvernul să prezinte bugetul pentru 2013 în Parlament până la 1 noiembrie.

Apoi premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la Iaşi, că sunt bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi pentru funcţionarea instituţiilor statului, până la sfârşitul anului, fondurile necesare în acest sens urmând să fie realocate din alte părţi.

„Avem bani pentru pensii, salarii, indemnizaţii şi pentru funcţionarea instituţiilor statului, dar realocându-i din alte părţi”, a afirmat, duminică, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, premierul Victor Ponta.

Acesta a reclamat că s-a ajuns în această situaţie pentru că fostul Guvern a construit bugetul doar pentru primele zece luni ale anului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Meteorologii AccuWeather avertizează Craiova: vreme extremă la Kuopio, în Finlanda: vânt, ploaie și doar 15 grade!
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Românii ar putea ieși mai târziu din câmpul muncii. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
De ce ploaia miroase atât de bine după o perioadă de secetă. Explicația unui fenomen pe care îl simțim cu toții
Adevarul
„Taxa de loialitate” la abonamente: de ce plătești mai mult dacă ești client vechi
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
NBC ar fi oferit 6.000.000 de dolari pentru jumătate de oră de interviu cu o legendă a sportului românesc
MediaFlux
Ce se întâmplă cu zodiile de Pământ după Luna Nouă. Taurii, Fecioarele și Capricornii intră într-o perioadă de transformări importante
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România