Ponta, despre acord: Pentru presă e interesantă partea privind conduita publică a semnatarilor

Premierul Victor Ponta a prezentat, miercuri, după ce a enumerat membrii viitorului Guvern, acordul de colaborare instituţională semnat de el şi de către preşedintele Traian Băsescu, apreciind că pentru presă este interesantă partea privind conduita publică a semnatarilor şi modul de adresare.
Romania TV
19 dec. 2012, 11:41
Ponta, despre acord: Pentru presă e interesantă partea privind conduita publică a semnatarilor

Ponta a dat citire punctelor principale la care se referă acodul.

„Acordul prevede principii şi valori comune, orientarea strategică a României, apartenenţa la NATO şi la UE, securitatea României, independenţa Justiţiei, asigurarea funcţionalităţii instituţiillor, priorităţi de apărare, orientarea în direcţia aprofundării integrării în cadrul construcţiei europene, coeziunea mesajului extern, spaţii, evitarea confruntărilor publice, absorbţia fondurilor europene, politică externă, securitate, spaţii de cooperare şi, probabil pentru dumneavoastră va fi mai interesantă o anumită parte care vorbeşte de conduita publică a celor doi semnatari – preşedinte şi primul-ministru, apropos de modul de adresare şi respecarea funcţiilor”, a spus Ponta.

El a precizat că este vorba despre un acord care, practic, preia prevederi constituţionale şi prevederi de bună funcţionare a instituţiilor statului.

Ponta a spus că informaţiile apărute în presă referitor la acest acord au fost furnizate de PDL, şi nu de către participanţii la întrevederea de la Cotroceni.

„Marele mister s-a elucidat, inclusiv pentru mine s-a elucidat de unde erau informaţiile, nu sunt de la niciunul dintre cei patru participanţi. (…) Acordul de colaborare instituţională, cel reprezentat azi pe surse de către domnul senator Sorin Roşca Stănescu, nu e acordul final. Faptul că a apărut ciorna m-a lămurit de unde este. Apreciez informaţiile pe care colegi de-ai noştri le au direct de la PDL. Aşa se întâmplă”, a spus Ponta.

El a precizat că desemnarea sa ca premier nu a fost condiţionată de semnarea acestui acord.

„A fost o discuţie şi un acord prin care cei care ne cunsosc mai puţin, şi anume liderii europeni, să aibă garanţia că nu mai vorbeşte nimeni nici de lovituri de stat, nici de lucruri care în această vară au fost prezente”, a spus Ponta.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, la FCSB? Mihai Pintilii, verdict dur din vestiar: „Se vedeau titulari”
Capital.ro
Salariul minim din Europa în 2026: diferența dintre suma primită și puterea reală de cumpărare. Pe ce loc se află România
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
Culisele planului eșuat al Israelului de a răsturna regimul iranian
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Rebeca este fetița care și-a pierdut viața în urma accidentului din Bacău. Părinții sunt devastați: „Iubirea noastră, de ce ai plecat?”
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România