Ponta, despre anchetarea votanţilor: E o persecuţie politică. Băsescu să oprească această acţiune!

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că anchetarea celor ce au votat la referendum este o "persecuţie politică", că îi transmite procurorului general că nu se poate prevala de autoritatea ministrului Justiţiei pentru această acţiune şi îi cere lui Traian Băsescu să oprească această acţiune.
Romania TV
15 aug. 2012, 16:15
Ponta, despre anchetarea votanţilor: E o persecuţie politică. Băsescu să oprească această acţiune!

Premierul Victor Ponta a declarat corespondentului Mediafax că o coabitare cu Traian Băsescu în cazul în care în urma deciziei Curţii Constituţionale acesta va reveni în funcţia de preşedinte va putea exista mai ales însă în condiţiile în care preşedintele suspendat, de data aceasta, după a doua suspendare, ar înţelege că trebuie să respecte Constituţia României şi atribuţiile lui constituţionale.

CITEŞTE ŞI Antonescu: Nu sunt de acord cu cererea lui Ponta ca Băsescu să nu mai terorizeze cetăţenii

„Eu am fost dispus şi începând cu 7 mai, atunci când am primit votul Parlamentului, să încerc să găsesc o colaborare instituţională cu Traian Băsescu. Din păcate, lucrul acesta nu a fost posibil şi nu din vina mea. Ca o dezvăluire: a doua zi după alegerile locale, pe 11 iunie, am primit un telefon de la preşedintele Băsescu atunci, care mi-a spus pe un ton foarte agresiv că a tăcut destul şi că va ieşi la luptă împotriva mea şi a Guvernului şi a USL-ului. Practic, de atunci, domnul Băsescu mi-a dovedit că nu a acceptat şi nu va accepta probabil niciodată ideea de a avea un guvern care să nu-i fie obedient, aşa cum au fost guvernele Boc şi Ungureanu şi m-am pregătit şi eu şi ne-am pregătit cu toţii de războiul care era inevitabil„, a spus Ponta.

El a arătat că nu ştie ce va decide Curtea Constituţională în 21 august, dar ştie un singur lucru, că şi dacă hotărârea Curţii Constituţionale va fi o hotărâre nedreaptă din punctul de vedere al celor 8,5 milioane de români care au venit la vot, nu va exista altă soluţie decât să fie respectată.

Consider însă că Traian Băsescu, dacă într-adevăr îşi doreşte să se întoarcă la Cotroceni chiar şi în modul acesta strict bazat pe o decizie a Curţii Constituţionale, şi nu pe suportul popular, cu atât mai mult ar trebui în aceste zile să oprească persecuţia şi, practic, această operaţiune de terorizare a celor 8,5 milioane de oameni care au votat„, a spus premierul.

CITEŞTE ŞI Antonescu: Nu sunt de acord cu cererea lui Ponta ca Băsescu să nu mai terorizeze cetăţenii

Primul ministru consideră că în spatele acestei acţiuni, pe care o cataloghează drept abuzivă, se află preşedintele suspendat Traian Băsescu.

Îmi este foarte clar că preşedintele suspendat este în spatele acestei acţiuni abuzive prin care oameni simpli, oameni din comune, din sate, din diverse regiuni ale ţării, sunt anchetaţi într-un mod pe care eu nu l-am cunoscut în România. Înţeleg că a fost în anul 1946 după alegerile de atunci şi, eventual, a mai fost în 1987 când muncitorii de la Braşov s-au ridicat împotriva lui Ceauşescu. Aceleaşi metode utilizate atunci se utilizează acum, cu procurori care sunt trimişi, practic, să îi persecute şi să îi intimideze pe oamenii care au votat„, a declarat Victor Ponta.

El şi-a exprimat speranţa că Traian Băsescu va cere ca această acţiune de persecuţie să fie stopată.

„Eu cred că, cu atât mai mult, în aceste condiţii, Traian Băsescu ar trebui să se gândească şi fie să facă un apel către doamna Kovesi, către cei pe care el i-a numit în funcţii, să oprească această operaţiune abuzivă fără precedent în cei 22 de ani, fie să înţeleagă că se va întoarce la Cotroceni exact cum a fost Nicolae Ceauşescu în 1988 şi 1989, adică aşteptând sfârşitul„, a spus Ponta.

Premierul şi-a exprimat speranţa că preşedintele suspendat va înţelege că această acţiune trebuie stopată mai ales că există impresia că acum, cu adevărat, se dă o lovitură de stat în adevăratul sens al cuvântului.

Sper să înţeleagă acest lucru pentru că impresia mea din aceste zile este că, practic, se dă o lovitură de stat. Acum cu adevărat se dă o lovitură de stat, în sensul corect al cuvântului, atunci când oamenii decid la vot ceva şi, folosind instituţii de represiune ale statului, vrei să schimbi decizia oamenilor. Ori acesta este un pericol uriaş pentru România”, a spus primul ministru.

Victor Ponta a precizat că va transmite scrisori şi preşedintelui Comisiei Europene Jose, Manuel Barroso, şi secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, prin care să informeze asupra a ceea ce se întâmplă acum în România şi să le ceară să nu gireze o asemenea acţiune.

„Voi transmite scrisori şi preşedintelui Barroso şi secretarului de stat, doamna Clinton prin care să informez asupra a ceea ce se întâmplă acum în România. Practic, la solicitarea lui Traian Băsescu, se petrece această persecuţie politică, a celor 8,5 milioane de români care au venit la vot şi evident să le cer să nu gireze o acţiune antidemocratică şi o acţiune care nu poate decât să ducă la o ruptură şi mai mare între populaţia României şi preşedintele suspendat Traian Băsescu şi acei oameni care încă îi mai sunt credincioşi din diverse instituţii ale statului. Nu ştiu şi nu am mari speranţe că preşedintele suspendat va înţelege că a dus lucrurile dincolo de orice limită a suportabilităţii, dar apelul meu este foarte clar”, a declarat premierul.

Victor Ponta a mai spus că şi ca ministru interimar al Justiţiei o va informa în scris, în acest, sens pe procurorul general Laura Codruţa Kovesi că nu se poate prevala de autoritatea sa ca ministru al Justiţiei în această acţiune care este evident doar o acţiune de persecuţie politică a oamenilor care au votat şi că va ridica această problemă în cadrul primei şedinţe a CSM.

„În mod foarte clar nu mai putem vorbi în România de democraţie dacă oamenii care votează sunt a doua zi căutaţi de procurori şi persecutaţi politic pentru faptul că au votat. Ori eu sunt foarte decis să-i apăr pe cei 8,5 milioane de români care au votat, sunt absolut convins să mă lupt de partea lor şi sunt absolut convins că mai devreme sau mai târziu, cum de altfel s-a întâmplat şi în 1989, în bătălia dintre popor şi un conducător care e apărat de câteva instituţii, rezultatul e acelaşi. Îmi este din ce în ce mai clar că domnul preşedinte Băsescu nu va accepta niciodată să plece în mod democratic de la Cotroceni, ceea ce înseamnă că nu am învăţat nimic din 1989 încoace”, a conchis premierul Victor Ponta.

Curtea Constituţională a decis, marţi, să devanseze pentru 21 august termenul pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente, au declarat surse oficiale.

Decizia a fost luată într-o şedinţă a Curţii care a durat peste şapte ore.

Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.

DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
INNA și Alexandra Stan, mai mult dezbrăcate pe scenă, la Amsterdam! Publicul a fost în extaz! – GALERIE FOTO / VIDEO
Fanatik.ro
Cuvintele pe care poți să le rostești ca să adormi mai ușor atunci când ești stresat. Îți pot elibera mintea și te ajută să te relaxezi
Capital.ro
Întoarcerea lui Traian Băsescu. Cutremur total pentru prezidențiale
Playtech.ro
Plaja sălbatică din Bulgaria care arată ca în Thailanda. Pustie, curată și aproape de graniță
DailyBusiness
Răsturnare de situaţie, ce se întâmplă cu turul II al alegerilor. ULTIMA ORĂ
Adevarul
Trecutul mai puțin cunoscut al lui George Simion. „Era poreclit «balamuc». Un om alunecos, lipsit de scrupule”
wowbiz.ro
Ionuț Dolănescu a făcut accident în urmă cu puțin timp! Încă o lovitură pentru familia Mariei Ciobanu, chiar în ziua înmormântării soțului său
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Gigi Becali, foc și pară la CNA. Lovitură pentru Realitatea
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultima oră! Ionuț Dolănescu a făcut accident! În ce stare se află artistul
Cancan.ro
E oficial, se întoarce iarna în România. Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se taie 200 de lei de pe card. Decizie din 1 iulie pentru românii cu pensii sub 2.200 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Doi părinți, tineri români, în vârstă de 19 și 23 de ani, au fost găsiți morți în casă, în Germania: "Au fost împreună în baie, mult timp". Au plecat la muncă în străinătate cu doar câteva zile înainte de tragedie
Primul sondaj pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Ce procente au Nicușor Dan și George Simion: între ei e o diferență destul de mare
MediaFlux
Milioane de români au bani de luat de la stat. Sume enorme de pe vremea Marii privatizări
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Făgăduieli obligatorii pentru turul doi: ce-au uitat să promită Nicușor și Georgică înainte de marea finală