Ponta, despre contractele de privatizare: Lăsaţi-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireşica VIDEO

Premierul Victor Ponta a refuzat să nominalizeze, cum ceruse preşedintele, cele 3 contracte de privatizare despre care susţinea că au fost avizate de CSAT, el afirmând că despre "lucruri serioase" nu se vorbeşte la plajă sau la raliu şi adăugând: "Lăsaţi-l pe Băsescu că e la plajă sau la Cireşica".
Romania TV
26 iul. 2013, 11:46
Ponta, despre contractele de privatizare: Lăsaţi-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireşica VIDEO

Întrebat, vineri, înainte de a porni pe traseul Raliului Sibiului, care sunt cele 3 contracte de privatizare despre care susţine că au fost avizate de către CSAT, Ponta a răspuns: „Despre lucruri serioase, vorbim în locuri serioase”.

„Despre lucruri serioase, vorbim în locuri serioase, nu de pe plajă. Lăsaţi-l pe Băsescu, că e la plajă sau la Cireşica”, a răspuns premierul.

Când i s-a spus că preşedintele Traian Băsescu solicită lista cu cele 3 contracte de privatizare avizate de CSAT, Ponta a răspuns: „Nu mă interesează ce face domnul preşedinte pe plajă”.

Jurnaliştii au insistat cu întrebări referitoare la cele 3 contracte de privatizare, dar premierul a răspuns: „Până luni, staţi liniştiţi. Sau mergeţi la plajă”, adăugând că discuţiile se poartă „în locuri oficiale”.

„Dacă mă credeţi, bine, dacă nu… Despre lucruri serioase, de serviciu, vorbim la serviciu. Repet, din punctul meu de vedere, lucruri serioase nu se discută nici la raliu, nici pe plajă”, a declarat premierul.

CITEŞTE ŞI: Bogdan Chirieac: Președintele a SABOTAT privatizarea CFR Marfă

CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitaţiei, preciza purtătorul de cuvânt al şefului statului, anunţând că preşedintele Băsescu îl invită pe Victor Ponta să nominalizeze cele 3 contracte de privatizare care, potrivit premierului, au primit avizul Consiliului.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Bogdan Oprea afirma, „referitor la declaraţiile ministrului interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, făcute joi, 25 iulie, la Sibiu, potrivit căror Consilul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) ar fi avizat trei contracte de privatizare”, că „CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie”.

„De la intrarea în vigoare a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi până în prezent, CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitaţie, acest lucru neintrând în atribuţiile CSAT. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, îl invită pe ministrul interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, să nominalizeze cele trei contracte de privatizare care, potrivit domniei sale, au primit avizul CSAT”, afirma Oprea.

Potrivit acestuia, Băsescu îl roagă pe Ponta „să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”.

„De asemenea, ministrul interimar al Transporturilor şi prim-ministru al Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, este invitat să-şi asume responsabilitatea care decurge din funcţiile pe care le îndeplineşte în derularea privatizării companiei CFR Marfă SA. Având în vedere că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta consideră că procesul de privatizare a CFR Marfă SA desfăşurat până în prezent este un succes, domnul preşedinte Traian Băsescu îl roagă pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să depună toate eforturile necesare pentru ca această privatizare să nu se tranforme într-un nou eşec de tip «Oltchim» care ar afecta grav şi salariaţii şi compania Oltchim şi economia naţională”, preciza Oprea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT