Ponta despre lista scurtă a premierilor lui Băsescu: Victor Ponta, Ponta Victor, Victor Viorel Ponta

Victor Ponta a declarat, marţi, la Mioveni, întrebat despre "lista scurtă" a premierilor USL întocmită de şeful statului, că aceasta cuprinde un singur nume, iar rugat să nominalizeze, a spus zâmbind: "Victor Ponta, Ponta Victor şi Victor Viorel Ponta".
Romania TV
04 dec. 2012, 16:37
Ponta despre lista scurtă a premierilor lui Băsescu: Victor Ponta, Ponta Victor, Victor Viorel Ponta

„E atât de scurtă că sunt doar eu pe listă!”, a afirmat Ponta.Întrebat de jurnalişti despre faptul că luni ar fi vorbit despre mai multe persoane pe „lista scurtă”, premierul a spus zâmbind: „Victor Ponta, Ponta Victor şi Victor Viorel Ponta”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că modalitatea în care va face consultările de la Palatul Cotroceni de după alegerile din 9 decembrie rezultă din art.103 al Constituţiei şi Legea partidelor 14/2003, adăugând că nu se va întâmpla varianta în care USL va veni şi va spune un nume.

Băsescu a arătat şi că va organiza în curând o nouă conferinţă cu presă dedicată special modalităţii de organizare a consultărilor politice de după alegeri.

„Cele ce veţi citi în Legea 14/2003 se pun lângă articolul 103 şi se află cum se desfăşoară legal consultările. Pentru că am convingerea că nu sunteţi foarte la curent cu legea 14/2003, vă promit o conferinţă de presă în care să fim în cunoştinţă de cauză şi unii şi alţii, să analizăm efectele nocive ale propagandei USL legate de cum cum vin ei cu tot USL-ul la Cotroceni, spun un nume şi pleacă. Nu se va întâmpla aşa ceva. Vor trebui să respecte Constituţia şi legea partidelor, cu definiţiile în lege, aşa cum ele sunt”, a declarat Băsescu, în conferinţa de presă de luni seară, de la Palatul Cotroceni.

Întrebat dacă va desemna un premier de la PDL în eventualitatea în care democrat-liberalii vor câştiga mai multe mandate decât PSD, Băsescu a răspuns că nu crede că se va întâmpla aşa la alegeri. „O să fiu foarte sincer cu dumneavoastră, o să vă spun că nu cred. Nu cred, aşa că nu are rost să presupun inutil”, a spus Băsescu.

Ulterior, Victor Ponta a afirmat că ştie la cine s-a gândit preşedintele Băsescu pentru a prelua conducerea Guvernului, dar a precizat că nici Ioan Rus, Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu şi nici George Maior, actual director SRI şi fost senator PSD, nu vor accepta o astfel de propunere.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cum a câștigat Dinamo pe Giulești și unde a pierdut Pancu duelul cu Campos. Cifrele Wyscout
Capital.ro
Cum își planifică românii vacanțele în funcție de generație. Diferențele dintre Gen Z, Millennials, Generația X și Baby Boomers
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Dispozitive medicale gratuite pentru pensionari. Procedura decontată prin CNAS în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat