Ponta: Guvernul a moştenit un dezastru în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că a informat conducerea Uniunii Social Liberale, alături de miniştrii de resort, de faptul că Guvernul actual, în cele şase luni de activitate, a reuşit să îndrepte foarte multe din deficienţele produse de vechile guvernări în perioada 2009-2011, astfel încât Programul Operaţional Regional şi cel Sectorial de Mediu au fost deblocate prin aplicarea unor corecţii financiare mai mici decât se solicitase iniţial. De asemenea, a arătat premierul, în această săptămână va fi deblocat POSDRU, urmând că reînceapă retransmiterile de cereri de decontare către Uniunea Europeană.
Romania TV
19 nov. 2012, 13:10
Ponta: Guvernul a moştenit un dezastru în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene

Potrivit liderului USL, rămân în suspensie pentru sfârşitul anului şi începutul anului viitor deblocarea Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice şi Programul Operaţional Sectorial Transport.

El a susţinut că „Guvernul a moştenit un dezastru în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene„.

„Aceste programe au fost blocate şi au intrat în procedură de presuspendare în urma gravelor deficienţe constatate în perioada 2009 – octombrie 2011, iar Guvenul actual a reuşit să îndrepte pentru trei dintre ele deficienţele constatate, evident acceptând şi corecţii financiare care nu puteau fi evitate, deoarece se referă la perioada 2009-2011. Ca să spunem mai clar, am moştenit un dezastru în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene şi am reuşit în cele şase luni să îndreptăm o parte semnificativă din acest dezastru. Critica şi a preşedintelui Traian Băsescu, şi a celor de la PDL este că nu am reuşit ca în şase luni, din dezastrul pe care l-am moştenit, să facem deodată totul, un paradis. Soluţia pe care ei o propun este să vină înapoi cei care au produs dezastrul”, a afirmat premierul Ponta, citat de Agerpres.

El a spus că Guvernul a reuşit, în cele şase luni, să deblocheze trei din cele cinci programe iar următoarele două, „prin eforturi susţinute şi acceptarea de corecţii conform procedurilor europene”, fiind toate şansele să fie deblocate în perioada următoare.

„În acest domeniu al realităţilor, al cifrelor, al rapoartelor de audit atât interne, cât şi cele ale UE, demagogia şi minciuna promovată atât de preşedintele Traian Băsescu şi de reprezentanţii săi din PDL nu pot decât să facă mai mult rău, iar rezultatele sunt cele pe care le cunoaşteţi şi pe care le punem de fiecare dată la dispoziţia opiniei publice din România, care sigur a constatat şi poate să judece pe 9 decembrie dacă actualul guvern a făcut destul de mult pentru a îndrepta dezastrul moştenit sau dacă sigur dl Băsescu, dl Botiş, dl Lăzăroiu, doamna Barbu, dna Boagiu şi toţi cei care ne-au adus în situaţia de blocaj actual trebuie să se întoarcă la butoane, ca să facă tot ceea ce au făcut”, a mai spus copreşedintele USL.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cea mai grea întrebare de la Cupa Mondială pentru iubita lui Mbappe. Pe cine ar alege Ester Exposito între Spania și Franța?
Capital.ro
Venea înaintea tuturor la serviciu. Finalul neașteptat stabilit de judecători
Playtech.ro
Studiu: peste 80% dintre români consideră că taxele sunt prea mari. Mulți spun că și-au consumat economiile în ultimul an
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiețel de trei ani, înecat în piscina familiei. Deși purta vestă, nu a mai putut fi salvat: „L-am pierdut mult prea devreme”
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?