Ponta îl acuză pe Băsescu de sabotaj pentru că a cerut reexaminarea legilor energiei şi gazelor

Victor Ponta a anunţat că preşedintele Traian Băsescu a întors la Parlament pentru reexaminare Legea energiei, Legea gazelor, precum şi actul normativ prin care Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie a fost trecută sub autoritatea Parlamentului.
Romania TV
05 iul. 2012, 10:29
Ponta îl acuză pe Băsescu de sabotaj pentru că a cerut reexaminarea legilor energiei şi gazelor

„Am aflat că preşedintele României a retrimis Parlamentului Legea energiei, Legea gazelor şi Legea ANRE. Este o veste foarte proastă pentru că acestea sunt obligaţii faţă de Fondul Monetar Internaţional şi nu vreau să cred că preşedintele, prins în acest război cu Parlamentul, loveşte practic în Guvern şi în România. Erau obligaţiile României, ori preşedintele le retrimite în Parlament, care nu mai lucrează până în toamnă şi asta înseamnă să nu ne respectăm obligaţiile faţă de FMI”, a spus Ponta după o întâlnire cu oamenii de afaceri.

Primul-ministru a precizat că va vorbi cu preşedinţii celor două Camere a Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, pentru stabilirea unui grafic accelerat de reexaminare a acestor legi astfel încât procesul legislativ să fie finalizat în cursul aceste săptămâni, iar legile să fie trimis din nou la promulgare.

„Retrimiterea o interpretez ca un act de sabotaj la adresa obligaţiilor noastre”, a mai spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, miercuri, Parlamentului o cerere de reexaminare a legii pentru aprobarea OUG 33/2007 privind modificarea şi completarea legilor energiei şi gazelor, propunând preluarea în noua Lege-cadru a dispoziţiilor referitoare la organizarea ANRE, informează Mediafax.

În document, preşedintele menţionează că legea supusă reexaminării are ca obiect de reglementare aprobarea cu modificări a OUG 33/2007 privind modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi Legii gazelor, iar prevederile conţinute de ordonanţa aprobată, dar şi modificările aduse prin legea de aprobare vizează organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

„Învederăm faptul că prezenta lege de aprobare abrogă dispoziţii ale Legii energiei electrice şi Legii gazelor, care sunt, la rândul lor, menţinute în vigoare de către noua Lege-cadru a energiei electrice şi a gazelor naturale. Întrucât noua lege-cadru, cât şi legea care face obiectul prezentei cereri de reexaminare şi transmise la promulgare au un domeniu similar de reglementare, semnalăm necesitatea asigurării unei legislaţii unitare. În acest scop propunem adoptarea de către Parlament a unei Legi de respingere a OUG nr. 33/2007 şi preluarea în noua Lege-cadru a energiei electrice şi a gazelor naturale a dispoziţiilor referitoare la organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei”, se arată în cererea de reexaminare.

Preşedintele Băsescu solicită reexaminarea Legii pentru aprobarea OUG 33/2007, în sensul respingerii ei.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Detalii tulburătoare despre Dana și Tibi, cei doi frați care au murit înecați în Chirpăr. Cum a scăpat, de fapt, verișoara care era cu ei la pârâu. Mezinul familiei a asistat la momentele cumplite
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Alocația și indemnizația în luna februarie se dau în avans. Când se virează banii
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil