Ponta, la congresul socialiştilor maghiari: În România şi în Ungaria cei raţionali pot să câştige

Victor Ponta participă la congresul socialiştilor maghiari, forţa politică aflată în opoziţie. Premierul le-a spus colegilor de stanga că este important ca cele două ţări să croiască viitorul împreună, nu separat, şi că atât maghiarii din România, cât şi românii din Ungaria au drepturi egale.
Romania TV
09 mart. 2013, 12:46
Ponta, la congresul socialiştilor maghiari: În România şi în Ungaria cei raţionali pot să câştige

Ponta a mers la Budapesta pentru a da un semnal de prietenie faţă de socialiştii maghiari. Potrivit România TV există şanse ca viitorul guvern al Ungariei să fie unul socialist, unul cu care premierul român ar urma să colaboreze mai bine decât cabinetul lui Viktor Orban.

„Am ţinut foarte mult să particip, e pentru prima dată când un prim-ministru în funcţie participă la Budapesta la o manifestare politică şi am vrut să transmit un mesaj pe care cei prezenţi l-au recepţionat foarte bine: suntem două ţări vecine care avem două opţiuni: să ne certăm, să aţâţăm populişii care pot face rău, sau putem avea dialog şi respect şi să avem o colaborare nu doar ca ţări cevine, ci ca ţări europene. Opţiunile sunt clare, dorinţa mea o ştiţi foarte bine: prin dialog putem fi o ţară cu relaţii foarte bune cu toţi vecinii. Faptul că zece mii de participanţi mi-au răspuns călduros mă face să cred că şi în România şi în Ungaria cei care sunt raţionali pot să câştige”, a precizat Victor Ponta.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii are un admirator secret. Ce cadou a primit fosta lui Marian Grozavu
Fanatik.ro
Filmul bătăii de la meciul de handbal de la Timişoara: unul dintre părinţi a ajuns la poliţie, celălalt la spital! De unde a pornit totul şi ce jigniri s-au adus. Exclusiv
Capital.ro
Găinile pot oua mai mult în sezonul rece. Hrana simplă pe care puțini gospodari o folosesc
Playtech.ro
Cum ar putea fi iarna 2026-2027 în Europa din cauza El Niño. Fenomenul va atinge o intensitate record în decembrie
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Jaqueline Mocanu s-a stins din viață. Mesajul emoționant transmis de colectivul spitalului
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Date confidențiale despre anularea alegerilor. Totul va fi dat publicității
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte