Ponta: Mă bucur că sunt ţinta preferată a lui Băsescu. Dacă n-aş conta, n-ar pierde timpul cu mine

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seara, la emisiunea "Ultima Oră", de la România TV, că nici el, nici preşedintele Traian Băsescu nu vor trece peste opiniile negative pe care le au unul despre celălalt, dar, în urma deciziei CCR, fiecare trebuie să-şi vadă de atribuţii. 
Romania TV
19 sept. 2012, 18:32
Ponta: Mă bucur că sunt ţinta preferată a lui Băsescu. Dacă n-aş conta, n-ar pierde timpul cu mine

„Nu cred că domnul Băsescu va trece peste opinia negativă asupra mea şi nici eu în ceea ce-l priveşte pe dl. Băsescu. Dar dacă CCR l-a reinstalat în funcţie, fiecare dintre noi trebuie să-şi facă partea lui de atribuţii. Eu nu am intrat niciodată şi nici nu am de gând să intru în atribuţiile preşedintelui, însă preşedintele Băsescu s-a obişnuit să fie şi prim-ministru, iar asta nu am permis şi nici nu o să permit”, a spus Ponta.

Premierul a mai spus că se bucură că e ţinta preferată a şefului statului în atacurile lansate de acesta. „E normal să fie aşa. Mă bucur că sunt ţinta preferată a lui Traian Băsescu. Dacă n-aş conta, probabil că nu şi-ar pierde vremea cu mine„, a precizat Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seara, la emisiunea „Ultima Oră”, de la România TV, că revenirea lui Vasile Blaga la şefia Senatului pentru o lună „nu poate fi decât ceva de râs”. Ponta a comentat astfel sesizarea depusă de PDL la CCR privind revocarea lui Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului.

 

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, 3 milioane de euro pentru Ștefan Baiaram din China! În ce condiții acceptă Mihai Rotaru oferta. Exclusiv
Capital.ro
Luca Niculescu a început negocierile pentru formarea Guvernului. Mesaj pentru pensionari: Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor
Playtech.ro
Ce facultate mai merită făcută în România. Domeniile spre care se uită tinerii pentru a avea un job bine plătit
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
kanald.ro
Luca Niculescu, primele declarații după întâlnirea cu PSD: „Am găsit deschidere în încercarea de a găsi soluții”. Cu ce condiții vine Sorin Grindeanu
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Răsturnare de situație după întâlnirea dintre Luca Niculescu și PSD. Ce s-a decis
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte