Ponta: Merg la Papa Francisc cu un mesaj de prietenie din partea României şi a Patriarhiului Daniel

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că va merge la Papa Francisc cu un mesaj de prietenie din partea României şi a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, potrivit Agerpres.
Romania TV
28 feb. 2014, 19:17
Ponta: Merg la Papa Francisc cu un mesaj de prietenie din partea României şi a Patriarhiului Daniel

‘Sunt foarte onorat de faptul că voi fi primit de către Sanctitatea Sa, Papa. Am un mesaj de prietenie, de cele mai bune gânduri pe care i-l transmit în primul rând în numele României, în al doilea rând din partea Patriarhului României, Preafericitul Daniel, cu care am discutat şi care, de altfel, mi-a şi dat un cadou pe care mâine îl voi prezenta Sanctităţii Sale’, a spus Ponta, aflat în vizită oficială în Italia.

El a arătat că va mulţumi Papei Francisc pentru sprijinul oferit Bisericii Ortodoxe Române şi statului român în Italia.

‘Îi voi mulţumi pentru faptul că, în Italia, Biserica Ortodoxă poate să folosească în bună pace şi sprijinul necesar, lăcaşurile de cult pentru slujbele şi pentru evenimentele religioase de care comunitatea românească are atâta nevoie şi, de asemenea, să-i garantez că România este o ţară în care toleranţa, egalitatea celor care aparţin diverselor culte şi diverselor religii este garantată şi că toţi credincioşii romano-catolici şi greco-catolici din România se bucură de toate drepturile şi de tot respectul din partea autorităţilor române’, a explicat premierul.

Victor Ponta a mai spus că îi vă dărui Papei Francisc o icoană, cadou din partea Patriarhului Daniel. Ulterior, prim-ministrul a dezvăluit şi ce cadou îi va face el însuşi Suveranului Pontif: un tricou semnat de Gheorghe Hagi, din 1990.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?