Ponta: Preşedintele Traian Băsescu a fost ţinut la curent cu situaţia lui Năstase

Premierul Victor Ponta a declarat joi seară, la România TV, că atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu au fost informaţi în permanenţă cu privire la starea lui Adrian Năstase, după ce acesta a încercat să se sinucidă.
Romania TV
21 iun. 2012, 21:06
Ponta: Preşedintele Traian Băsescu a fost ţinut la curent cu situaţia lui Năstase

Şi eu, şi preşedintele Traian Băsescu am fost ţinuţi la curent tot timpul de ministrul de Interne cu privire la ceea ce se întâmplă. Era normal să fim amândoi informaţi. Dincolo de lucrurile care ne despart, nu era un eveniment obişnuit şi eu le cer miniştrilor mei atunci când sunt lucruri importante să-l informeze şi pe preşedinte”, a declarat Victor Ponta.

Premierul a precizat că poliţiştii care au mers acasă la Adrian Năstase au fost preveniţi cu privire la faptul că acesta se află într-o stare de depresie, fapt constatat chiar de ministrul de Interne Ioan Rus în timpul unei convorbiri telefonice cu fostul lider al PSD. Tocmai de aceea acel poliţist nu l-a lăsat singur pe Adrian Năstase„, a explicat Ponta.

„Confirm sută la sută cele declarate de către ministrul Rus referitor la ce s-a întâmplat azi noapte în casa din Zambaccian, că acel poliţist chiar i-a salvat viaţa lui Adrian Năstase, care chiar a încercat să se sinucidă, şi că faptul că medicii erau acolo a fost de fapt un moment de gândire înţeleaptă după ce s-a speriat Ioan Rus după ce a vorbit cu Adrian Năstase”, a mai spus premierul.

„Înainte să vorbească cu Adrian Năstase, m-a sunat domnul Rus şi ne-am sfătuit. Nu e o situaţie obişnuită şi am vorbit amândoi ce să facem, cum să facem. Eu cred că deciziile pe care le-a luat ministrul de Interne au salvat viaţa unui om, nu contează cum îl cheamă pe acel om. Ambulanţa a ajuns odată cu poliţiştii acolo, pentru că Ioan Rus mi-a povestit ce a vorbit cu Adrian Năstase la telefon şi mi-a zis «cred că e în stare să facă o nebunie, o prostie, eu zic să trimit şi ambulanţa împreună cu poliţia»”, a adăugat Victor Ponta.

Referitor la afirmaţia făcută miercuri seară, la Spitalul Floreasca, cu privire la Traian Băsescu, Ponta a spus că nu a fost o declaraţie calculată: „Nu sunt atât de bun politician ca să fiu capabil azi noapte la ora 12, în timp ce eram, sincer, foarte afectat de ceea ce se întâmplase, şi în timp ce m-am dus la spital acţionând ca un om, nu ca prim ministru, ca să văd dacă mai trăieşte sau nu Adrian Năstae, dacă e salvat sau nu-i salvat, nici n-am premeditat, dar am încercat să fiu foarte atent cu ceea ce spun, dar am reacţionat ca un om cu sentimente, cu emoţii. Mă supraestimează cine crede că am făcut un plan şi că m-am dus până la spital cu un plan. Stau la 500 de metri de spital şi m-am îmbrăcat şi m-am dus să văd dacă mai trăieşte. Nu regret că am fost acolo, sunt capabil să fiu şi om, nu doar om politic”.

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a vorbit miercuri seara cu Adrian Năstase în legătură cu ducerea sa în arest, iar din conversaţie şi-a dat seama că fostul premier intenţionează să se sinucidă, informează România TV

Conversaţia a avut loc în jurul orei 21.30. „Eu l-am sunat. L-am rugat ori să vină singur, ori să trimit o echipă la el acasă. N-a vrut. A spus că el hotărăşte singur ce are de făcut, că el nu va ajunge niciodată în arest. A fost o discuţie mai lungă. Am vorbit mult. L-am rugat…L-am rugat să evităm un scandal, toată Europa se uită la noi. Nu… Din discuţie am realizat că avea această decizie luată, planificată. Mi-am dat seama că o să se sinucidă. Am trimis imediat o salvare, am luat toate măsurile. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca om…”, a relatat Rus.

Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa pentru a-l duce în arest, în urma condamnării la doi ani de închisoare cu executare. Adrian Năstase şi-a pus pistolul la cap. Numai norocul a făcut ca unul dintre poliţiştii care veniseră să îl ridice să îl împiedice, iar glontul a ricoşat astfel că Adrian Năstase s-a împuşcat în zona gâtului. El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca. 

Fostul premier Adrian Năstase a fost operat joi dimineaţă de o echipă de medici condusă de Şerban Brădişteanu. 

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Noi informații în cazul tinerei care a murit după ce a născut la un spital privat din Constanța. Spitalul, explicații privind documentele medicale
Fanatik.ro
Suma uriașă plătită de Guvern pentru numirea unui șef la stat. Concursul de selecție, reluat pentru a treia oară
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Calcul pensie anticipată, în 2025. Condiții de acordare
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
El este tânărul care a spulberat o mamă și pe copilul aflat în cărucior, pe o trecere de pietoni din București. Mesajul postat de șofer, chiar înainte de tragedie
Cancan.ro
'Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia 6 copii'. Acuzații dure după moartea Mădălinei din Giurgiu
iamsport.ro
”Nici pentru 10 milioane de euro!” Cele cinci oferte ”cu hârtiile pe masă” primite de Dan Petrescu după despărțirea de CFR Cluj
MediaFlux
Rugăciunea pe care să o spui de Sfânta Parascheva! Face minuni
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025