Ponta s-a pricopsit cu plâgere penală de la PDL din cauza „manechinelor lui Mazăre”

PDL Constanţa a depus plângere la Parchetul instanţei supreme împotriva premierului Victor Ponta, în urma declaraţiilor acestuia din 9 august, când a spus că "procurorii ar trebui să evite situaţii ridicole", referindu-se la anchetarea manechinelor care l-au însoţit pe Radu Mazăre la referendum.
Romania TV
14 aug. 2012, 12:01
Ponta s-a pricopsit cu plâgere penală de la PDL din cauza

„În 9 august, domnul Victor-Viorel Ponta a înţeles să facă, într-o conferinţă de presă, o serie de declaraţii vizând modalitatea de desfăşurare a cercetărilor penale în dosarul având ca obiect plângerea penală formulată împotriva primarului municipiului Constanta, domnul Radu Ştefan Mazăre, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile articolului 52 alin. 1 din Legea nr. 3/2000. Din analiza conţinutului declaraţiilor făcute în condiţiile anterior arătate, apreciem că se conturează săvârşirea, de catre domnul Victor – Viorel Ponta, în dubla sa calitate de prim-ministru şi ministru interimar al justiţiei, a infracţiunilor prevăzute şi sancţionate de prevederile articolul 248, articolul 264 şi articolului 2721 din Codul Penal, activitate infracţională materializată în perturbarea gravă a condiţiilor de desfăşurare a activităţii organelor de cercetare penală investite cu soluţionarea plângerii mai sus menţionate, realizată, între altele, sub forma utilizării unor expresii insultătoare la adresa activitătii organelor judiciare anterior amintite, scopul vizat fiind zădărnicirea urmăririi penale în dosarul având ca obiect plângerea penală formulată împotriva domnnului Radu Ştefan Mazăre”, se arată în plângerea penală formulată de PDL Constanţa şi depusă la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Democrat-liberalii constănţeni mai spun că „intervenţia publică” a lui Victor Ponta reprezintă „un act de natura a influenţa, cenzura şi zădărnici activitatea procurorilor” care anchetează cazul manechinelor aduse de primarul Radu Mazăre să voteze la referendum.

„Cum poate fi altfel interpretată intervenţia publică a domnului Ponta, din înalta poziţie de ministru al Justiţiei, decât un act de natura a influenţa, cenzura şi zădărnici activitatea procurorilor, implicaţi în cercetarea penală şi în desfăşurarea etapei de urmărire penală, în dosarul aşa-ziselor manechine ale domnului Mazăre. Considerăm că este inadmisibil, de neacceptat şi totodată culpabil faptul că ministrul Justiţiei dezvoltă acţiuni de ingerinţă în actul de justiţie, calificate prin scopul de a obţine zădărnicirea urmăririi penale într-un dosar înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, toate având drept mobil împiedicarea tragerii la răspundere penală a domnului primar Radu Ştefan Mazăre”, se mai arată în plângerea penală.

De asemenea, PDL Constanţa consideră că prin aceste declaraţii, Victor Ponta transmite un mesaj de uzurpare a autorităţii pe care o reprezintă statutul de magistrat şi instigă la ignorarea acestora.

Premierul Victor Ponta a făcut, în 9 august, un apel la procurori să evite situaţiile ridicole, el dând exemplu în acest sens anchetarea manechinelor lui Radu Mazăre care au votat la referendum în costume de baie, premierul subliniind faptul că „bunul gust şi prostul gust” nu sunt consemnate în Codul Penal.

„Vreau să spun un lucru şi nu-l spun ca ministru interimar al Justiţiei, îl spun ca fost procuror. Mă aştept şi fac un apel la foştii mei colegi să evite pe cât posibil situaţiile ridicole. Nu mi s-a părut deloc amuzant, deşi probabil că este, să văd că sunt anchetate manechinele domnului Mazăre. Cred că procurorii din această ţară trebuie să prindă criminali, trebuie să prindă violatori, trebuie să ancheteze oameni corupţi, trebuie să ancheteze tâlhari, (pe-n.r.) manechinele lui Mazăre nu e nevoie să le ancheteze procurorii”, spunea premierul, aflat la Ministerul Justiţiei.

Ponta a reiterat faptul că apelul său trebuie să fie perceput ca venind din partea unei persoane care iubeşte această profesie mai presus de orice.

Procurorii constănţeni fac cercetări în cazul primarului Constanţei, Radu Mazăre, după ce filiala PDL a depus o plângere în care îl reclamă că ar fi încălcat legea referendumului, în 29 iulie obligând să voteze 25 de tinere cu care a mers la o secţie de votare din Mamaia.

Potrivit unui comunicat din 9 august al Parchetului instanţei supreme, în perioada 29 iulie – 9 august, pe rolul Parchetului Judecătoriei Constanţa au fost înregistrate 16 cauze penale vizând posibile infracţiuni la Legea nr. 3/2000 privind referendumul, toate acestea fiind în lucru la Poliţie, cercetările desfăşurându-se sub supravegherea procurorilor.

În 29 iulie, PDL Constanţa a sesizat Biroul Electoral Judeţean şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, reclamând că primarul Radu Mazăre ar fi încălcat legea referendumului, obligând să voteze 25 de tinere cu care s-a prezentat la o secţie de votare din Mamaia.

În ziua referendumului, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a adus la o secţie de votare din centrul staţiunii Mamaia, zeci de tinere îmbrăcate în costume de baie identice, în alb şi negru, spunându-le acestora: „Hai, fetele, alinierea şi la vot!”, adăugând că după vot le dă „liber la plajă”.

Mazăre, care era îmbrăcat într-un maiou de culoare kaki, şi cu o beretă roşie pe cap, a spus că se poate vota şi cu „buletinul la bikini”, cele aproximativ 25 de fete îmbrăcate în costume de baie fiind fotomodele din întreaga ţară care urmează să participe la prezentări de modă pe litoral.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Prima apariție în presă a lui Florin Prunea, la doar 10 ani, când juca atacant pentru Dinamo. Cum a ajuns să fie portar
Capital.ro
Nu mai trec ITP-ul. Milioane de mașini fabricate după 2019 pot rămâne fără drept de circulație. Nu e vina șoferilor
Playtech.ro
Fără urmă de remuşcare! Cum a apărut sora criminalului lui Mario Berinde în public, oamenii s-au revoltat! Nu e posibil aşa ceva
Adevarul
Europa vrea să dezvolte un program nuclear fără SUA. Ce variante sunt luate în calcul?
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
”Băi, e incredibilă!”. Soția unui cunoscut cântăreț l-a cucerit pe Prunea: ”E o mână de fată, dar ce a făcut acolo…”
MediaFlux
A început conflictul între SUA și Iran! A fost doborâtă o dronă iraniană care se apropia de portavionul Abraham Lincoln
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil