Poroşenko – Putin, strângere de mână ISTORICĂ: Destinul OMENIRII şi al EUROPEI se decide la MINSK VIDEO

Petro Poroşenko a declarat marţi că destinul Europei şi al omenirii se decide la reuniunea de la Minsk. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Petro Poroşenko s-au salutat marţi la Minsk printr-o strângere de mână, cu puţin înainte de începerea discuţiilor din capitala belarusă care se anunţă dificile pe fondul luptelor din estul separatist al Ucrainei. La rândul său, Putin a afirmat că problema Ucrainei nu se rezolvă folosind forţa.
Iulian Tudor
26 aug. 2014, 13:14
Poroşenko - Putin, strângere de mână ISTORICĂ: Destinul OMENIRII şi al EUROPEI se decide la MINSK VIDEO

UPDATE: Întrevederea dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi cel ucrainean, Petro Poroşenko, s-a încheiat marţi seară la Minsk, a anunţat un purtător de cuvânt al Kremlinului citat de Reuters.

Reuniunea bilaterală a avut loc după summitul în care liderii rus, ucrainean, belarus şi kazah şi reprezentanţi ai Comisiei Europene au încercat să găsească o soluţie pentru criza din Ucraina.

Potrivit preşedintelui belarus, Aleksandr Lukaşenko, gazda reuniunii, discuţiile multipartite au fost ‘dificile’.

Pe de altă parte, şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a afirmat că discuţiile au fost ‘cordiale’ şi ‘pozitive’, precizând că a insistat asupra necesităţii unui armistiţiu în Ucraina, precum şi a livrării de ajutor umanitar în conformitate cu legea internaţională.

UPDATE: O întâlnire faţă în faţă între preşedintele rus Vladimir Putin şi cel ucrainean Petro Poroşenko a început la Minsk, a anunţat marţi administraţia prezidenţială de la Kiev într-o postare pe Twitter, relatează AFP şi Reuters.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a confirmat că întâlnirea bilaterală a început.

UPDATE: Summitul inedit de la Minsk la care au participat liderii statele Uniunii Vamale (Rusia, Belarus, Kazahstan), preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi reprezentanţi ai Comisiei Europene s-a încheiat după aproape patru ore de discuţii,informează RIA Novosti, potrivit Agerpres.

Se aştepta ca la sfârşitul reuniunii desfăşurate cu uşile închise să aibă loc o conferinţă de presă a liderilor participanţi, dar reprezentanţii mass-media nu au primit informaţii în acest sens.

Potrivit agenţiei menţionate, participanţii la întâlnirea de la Minsk s-au retras pentru un dineu de lucru.

 

Putin şi Poroşenko şi-au strâns mâna înainte de discuţiile de la Minsk privind criza din Ucraina. Potrivit RIA Novosti, Putin şi Poroşenko şi-au dat mâna la fotografia oficială care a avut loc la Palatul Independenţei din Minsk.

Reuniunea, care se desfăşoară în prezenţa unei delegaţii UE, este a doua între cei doi preşedinţi după scurta întrevedere avută la 6 iunie în Franţa cu ocazia marcării a 70 de ani de la Debarcarea aliaţilor în Normandia.

Vladimir Putin şi Petro Poroşenko ar putea avea la Minsk şi o întâlnire bilaterală, în cadrul căreia ar putea fi discutate probleme legate de criza ucraineană şi de ajutorul umanitar, după cum a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, citat de gazeta.ru.

Criza ucraineană nu poate fi rezolvată prin escaladarea utilizării forţei
     
 Putin a declarat marţi, la Minsk, că criza ucraineană nu poate fi rezolvată prin escaladarea utilizării forţei sau fără lansarea unui dialog pentru pace cu regiunile estice din Ucraina, transmite Reuters.

Liderul de la Kremlin a mai afirmat că Rusia, Kazahstan şi Belarus au căzut de acord asupra unor măsuri de răspuns, inclusiv anularea taxelor preferenţiale de import pentru Ucraina, dacă bunuri din UE ajung în Rusia sub acoperirea de bunuri ucrainene.

Rusia va pierde peste 100 de miliarde de ruble dacă bunurile din UE ajung pe pieţele ruseşti sub acoperirea de bunuri ucrainene, a spus Putin la discuţiile la nivel înalt de la Minsk privind criza din Ucraina.

În legătură cu Acordul de Asociere al Ucrainei cu UE, el a afirmat că Rusia ‘a respectat întotdeauna şi respectă’ alegerea fiecărei naţiuni, dar aceasta nu ar trebui să se facă pe seama altor naţiuni.

Destinul omenirii şi al Europei se decide la Minsk
     
La rândul său, Poroşenko a declarat marţi că destinul Europei şi al omenirii se decide la reuniunea de la Minsk, la care participă şi şeful statului rus Vladimir Putin şi reprezentanţi ai Uniunii Europene, transmite EFE.

La începerea reuniunii din capitala Republicii Belarus, Poroşenko a cerut sprijin pentru planul său de pace în vederea soluţionării conflictului în estul Ucrainei, dar s-a declarat dispus să discute pe tema diverselor modalităţi de soluţionare a crizei.

Într-o întâlnire pe care a avut-o cu şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, înaintea începerii reuniunii, Poroşenko a cerut ajutorul comunităţii internaţionale pentru a controla frontiera cu Rusia.

Cerem întregii lumi să ajute Ucraina să creeze un sistem de control eficient al frontierei cu Rusia, pentru a împiedica intrarea de arme, vehicule militare şi mercenari’, a spus Poroşenko, citat de agenţia ucraineană Ukrinform. Liderul ucrainean a spus că, în cazul în care acest obiectiv va fi realizat, ‘conflictul se va încheia în scurt timp’. ‘Ucraina plăteşte un preţ mult prea mare pentru independenţa sa şi pentru dreptul de a-şi alege singură o cale civilizată de dezvoltare’, a adăugat el.

Petro Poroşenko a informat-o pe Catherine Ashton în legătură cu înrăutăţirea situaţiei în regiunile estice ale Ucrainei, unde forţele guvernamentale luptă împotriva insurgenţilor separatişti proruşi, şi despre arestarea a zece paraşutişti ruşi pe teritoriul ucrainean.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Bianca Censori, soția rapperului Kanye West, o altă apariție șocantă! Bruneta, aproape dezbrăcată, la o sesiune de shopping
Fanatik.ro
Bombă! Dan Şucu, candidat la Primăria Capitalei!? Dezvăluire şoc a lui Dumitru Dragomir
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Cine este responsabil de verificările la gaze în blocurile de locuințe: care sunt obligațiile administratorului de bloc și ale furnizorului
Adevarul
România putea fi printre primele cele mai influente 15 țări din lume. Cum am ratat o șansă uriașă: „A fost opțiunea statului român”
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Blocul explodat în Rahova urmează să fie demolat. Locatarii intră escortați în apartamente pentru a-și recupera lucrurile. Anunțul făcut de prefectul Capitalei
Cancan.ro
Crimă în Dolj: un bărbat de 45 de ani și-a ucis soția de 39 de ani. Cui i-a spus planul macabru, înainte de tragedie
iamsport.ro
Uluitor! Fosta vedetă a naționalei a mâncat doar mere și a băut lapte și a rămas șocat de ceea ce s-a întâmplat cu corpul său: 'Nu exagerez cu nimic'
MediaFlux
Se decide soarta salariilor în România! Cât ar putea ajunge veniturile lunare în 2026
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi