Porumbul, leguma-vedetă a verii

Mâncat de obicei fiert sau copt în timpul verii, porumbul este o legumă foarte sănătoasă, având un conținut scăzut de amidon. Mai mult, porumbul este sursă importantă de substanțe nutritive esențiale, inclusiv magneziu, vitamina A, fier și fosfor.
Romania TV
02 iul. 2018, 07:49
Porumbul, leguma-vedetă a verii

Dacă și ție îți place și obișnuiești să îl mănânci de fiecare dată când ieși în parc sau mergi la mare, iată ce beneficii are asupra sănătății.

Este bogat în fibre

Porumbul (tânăr) este sursă importantă de fibre. Consumul zilnic de fibre ajută la menținerea sub control al nivelului de zahăr din sânge. Mai mult, fibrele sunt ideale pentru stimularea tranzitului intestinal și îmbunătățirea digestiei. Totodată, oferă o senzație de sațietate, deoarece durează mai mult până este digerat.

Conține carbohidrați slabi

Această legumă este foarte bună pentru persoanele care doresc să slăbească deoarece are un conținut de grăsime neglijabil. În plus, are un conținut scăzut de amidon.

Stimulează digestia

Așa cum am spus mai sus, porumbul este sursă bogată de fibre solubile și insolubile, despre care știm că joacă un rol esențial în stimularea procesului de digestie.

Conține diferite substanțe nutritive

Porumbul tânăr conține mult mai multe substanțe nutritive decât cel ajuns la maturitate, fiind recomandat spre consum de cât mai multe persoane. Pe lângă faptul că sunt prezente fibre și proteine, precum și antioxidanți vitali, doar o jumătate de cană de porumb oferă 4% din necesarul zilnic de vitamina A și fie.

Este scăzut în calorii

Leguma care nu ar trebui să lipsească din dieta persoanelor care doresc să slăbească este porumbul, deoarece are un indice caloric foarte scăzut. 100 de grame de porumb au doar 26 de calorii.

Nu ezita să mănânci porumb fiert sau copt în această vară. Bucură-te de beneficiile pe care le are asupra sănătății.

Beneficiile apei de orez asupra tenului