POVESTE ADEVĂRATĂ: „Cum am avut o aventură de-o noapte şi l-am folosit fără să îmi pese de el”

De regulă fetele sunt cele care suferă după o aventură de-o noapte. Însă când o faci asumat sau ca pe o răzbunare… rolurile se schimbă. Cristina nu a stat pe gânduri, iată experiența ei.
Romania TV
27 sept. 2018, 10:55
POVESTE ADEVĂRATĂ:

„Prima dată s-a întâmplat după ce m-am certat monstruos cu iubitul meu. Eram împreună de trei luni, totul fusese minunat și, brusc, începuse să-mi caute nod în papură din orice.

Nu știu dacă avea el niște probleme, dacă începuse să se ducă magia de început sau găsise pe altcineva. Nu îmi spunea nimic concret, doar căuta ceartă.

Fiind sâmbătă seara, am ieșit cu o prietenă în club și acolo ne-am întâlnit cu niște colegi de-ai ei, de la master. În a doua jumătate a serii și după ceva shot-uri, am început să mă apropii de unul dintre băieți, să dansăm, să ne sărutăm, fără să îmi pese că ne vede cineva.

După club, am mers să mâncăm ceva și apoi am mers la el acasă. După ce am făcut sex, nu am vrut să rămân la el, mi se părea inutil.

Știam clar că nu vreau să îl mai văd altădată, mă simțeam foarte bine cu mine și aveam puternica senzație că l-am folosit fără să-mi pese de el. Dar nu mă deranja și nu mă interesa tipul, chiar mă simțeam superbine cu asta.

Oricum, câți băieți s-au purtat așa cu prietenele mele… Parcă le-am răzbunat pe toate! Orgoliul făcut praf de iubitul meu, acum, era intact.

A doua oară s-a întâmplat iarna trecută, când am mers cu un grup de prieteni la un amic care s-a mutat din țară. Am zis că facem un vin fiert și jucăm cărți.

Pe băiatul respectiv nu îl mai văzusem de vreo cinci sau șase ani, de când se mutase cu părinții în Germania. Acum arăta mult mai bine decât în adolescență, avea un aer foarte cool și o atitudine care mi-a plăcut mult.

Inițial, am avut senzația că se dă la o fată din gașcă, dar nu știu cum, de fiecare dată, la cărți, rămâneam să ne batem noi pentru locurile unu și doi și a început așa un teasing care s-a terminat în pat.

Nu l-am mai văzut de atunci, am vorbit de câteva ori pe Facebook, dar nimic interesant. Oricum, nici nu-mi bat capul, balta e plină de pește!”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT