Poveste de viaţă CUTREMURĂTOARE. Are 105 ani şi îşi aminteşte fiecare clipă cumplită de pe front: „Au murit cu sutele pe coasta aia”

Avea numai 27 de ani când a primit vestea că trebuie să plece la război. Era primăvara lui 1941, iar soţia îi era însărcinată. A plecat pe front, acolo unde datoria faţă de ţară îl chema. A fost trimis peste Prut, alături de alţi tineri soldaţi, să elibereze Basarabia şi nordului Bucovinei de sub ocupaţia rusească. Fiecare amintire i-a rămas încă vine chiar dacă de la acele cumplite clipe au trecut 78 de ani.

„Într-un timp, nu mai aveam pâine şi, de la noi din România, am măcinat grâul cailor şi l-a dat şi s-a dus la raport la general şi i-a spus: cum să dăm, oamenii mei stau pe front, îngheaţă acolo şi să le dai să mănânce nutreţul cailor?”, povesteşte Moş Aurică.

Veteranul istoriseşte momentele dramatice care au avut loc pe câmpul de luptă. Soldaţii români erau înfometaţi şi cu arme vechi, din 1916. Nici el nu ştie cum a reuşit să scape cu viaţă, atunci când bombele luminau cerul ca ziua. 

„Au murit pe o coastă, cum ar fi pe aici, sute de oameni, că au venit aia cu cartuşele şi i-au bătut la metru pătrat, dădeau cu paraşute sus”, îşi aminteşte bătrânul vetaran.

Alte articole

Bunica Viorica a descoperit secretul unei sănătăți de fier. În 73 de ani, nu a fost niciodată la doctor și nu a luat niciun medicament

Viaţa chiar bate filmul: după ce şi-a pierdut memoria, o femeie s-a îndrăgostit a doua oară de acelaşi bărbat

La câteva luni după momentul scris cu sânge de tinerii români în istorie, armata sovietică a pus stăpânire pe Moldova, iar Aurică Antonie a fost luat prizonier şi dus în lagărul din Siberia, unde a fost pus la muncă silnică, la reconstruirea oraşelor sovietice distruse în timpul bombardamentelor şi la canalul de pe Volga. A reuşit să supravieţuiască opt ani.

„Am lucrat muncă de rob, pietre mari, puneai mâinile aici şi ţi le punea în spate aici, doi inşi câte o piatră mare şi o duceai ca de aici la răscruci, 20 de metri. Am lucrat la Stalingrad, am fost în Turkistan, Asia Mică, acolo am fost la o cale ferată, la o mină, am făcut o cale ferată şi o mină pentru aur şi aramă”, mai spune Moş Aurică.

„Eu de aici în jos nu le mai simt, parcă am buşteni. Eu eram singurul lăcătuş-mecanic între ei, numai că auzeam că mă strigau, Anatolie, Antonie, vino încoace, imediat mă duceam, nu aveam cine ştie ce, un ciocan, o daltă şi un cleşte, aia era sculele mele şi ziceau: vine românul cu cheia lui românească, să vezi ce bună e. În 2-3 secunde le făceam”, povesteşte veteranul.

POVESTE EMOŢIONANTĂ DE VIAŢĂ. Cum s-a îndrăgostit un bărbat nebuneşte de o femeie căreia îi citise doar scrisorile

Aurică Antonie a fost eliberat din lagărul sovietic înainte de Crăciunul lui 1950, dar nu a fost lăsat să meargă acasă la soţie şi copil, ci a fost dus în penitenciarul Târgşor. De teamă că printre prizonierii de război s-ar fi putut strecura legionari, comuniştii i-au închis şi pe soldaţii care au luptat în Al Doilea Război Mondial.

„Ne-au dus acolo la închisoare că noi suntem de-ai lui Antonescu şi Hitler şi ne ducem înapoi. Am stat acolo 3-4 luni de zile, acum ne scotea, acum iar ne dădea drumul, iar ne scoatea, până am făcut grevă, nu am mai ieşit. A adus acolo două batalioane de mitralieră şi vă execut. Executaţi-mă şi trageţi în noi, că noi am trecut prin asta!”, a explicat bătrânul

Acum, la 105 ani, locuieşte singur în Romanii de Sus, dar are un fiu care stă aproape şi vizitează zilnic.

Sursa: digi24