Povestea de succes a unui român emigrant în Italia. Când era lucrător în minele din Valea Jiului, Lucian nici nu visa că va ajunge să stea la discuții cu actori și regizori celebri precum Sharon Stone, Willem Dafoe și Quentin Tarantino

Lucian Teodor Băncilă este originar din Uricani, Valea Jiului. A urmat cursurile liceului din Lupeni, înainte de Revoluție, apoi a făcut studii post liceale de topografie minieră, la Târgu Jiu. După școală a început să lucreze în mină în Valea Jiului.

„8 ani și 9 luni cu carte de muncă, în mină, în subteran. Acolo, intri și muncești, nu știi când și cum ieși la lumina zilei. Apoi, au sosit ordonanțele, minele din Valea Jiului s-au închis. Fiecare, în funcție de anii lucrați, am fost trecuți în șomaj. A picat un sistem întreg.

Am încercat să lucrez în altă parte, m-am angajat ca paznic. Mai rotunjeam cu filmări la nunți, botezuri… camera video era pasiunea mea, investisem în aparatură profesională. Mi-am dat seama, oricum, că banii nu ajung. Îmi spuneam că nu sunt omul să emigrez, dar m-am trezit în drum spre Italia, în căutarea unui loc de muncă. Da, a fost și un moment de disperare. Un fel de neajuns. Nu mă simțeam împlinit, nu-mi ajungea salariul. Nu muream de foame, dar nu era suficient pentru un trai cu demnitate. După 9 luni cu ajutor de șomaj, banii s-au terminat”, a povestit Lucian, pentru Rotalianul.ro.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Citește și: Șocul uriaș trăit de o badantă româncă în Italia. Modul incredibil în care bătrâna pe care o îngrijea a profitat de cele câteva minute pe care badanta le-a petrecut la duș

A ajuns în Italia și s-a angajat la un restaurant. ”Am ajuns la Fiuggi, localitate termală, unde, după trei zile, deja lucram. Făcusem în țară un curs de bucătar,  am început să lucrez în restaurant, credeam că va fi temporar. Au trecut 10 ani”, mai spune Lucian.

Viața i s-a schimbat din nou după moartea mamei sale. Femeia a suferit un AVC în România și a decedat, deși a intervenit la fața locului un echipaj SMURD. Trauma l-a determinat să facă o nouă schimbare pentru a putea să-i ajute pe alții. Deși avea 41 de ani, a început să studieze școala sanitară, la Roma, pentru a deveni operator medical (OSS), apoi pentru a se califica asistent. A lucrat ca îngrijitor, într-o clinică. „Am început de jos de tot, aveam grijă de bolnavi și bătrâni, ajutam personalul sanitar, schimbam pampers. Apoi, am obținut contractul de asistent medical”.

Citește și: Un român crescut în Italia a ajuns să monteze căi ferate în toată Europa: „Nu mă văd vreodată să mă întorc. Din păcate, noi, românii, suntem mult în spate ca mentalitate”

Aici l-a cunoscut pe Enrico Ghezzi, unul din cei mai cunoscuți regizori și autori de emisiuni din Italia. Era pacient în clinică. „El suferă de o boală care îi macină corpul, deși spiritul și inteligența i-au rămas intacte. Este o persoană extraordinară, cu care am legat imediat o prietenie și de la care am învățat foarte multe. Cu anii, s-a legat o prietenie deosebită, el este ca un tată pentru mine. Pentru mine, care aveam de tânăr pasiunea pentru video, era o enciclopedie, un talent extraordinar. Așa am cunoscut tot staff-ul cu care lucrează, care era mereu în jurul lui, oameni de cultură, regizori mai ales de la canalul Rai Tre”.

Prin intermediul lui Enrico Ghezzi a cunoscut și alți actori și regizori celebri. ”Un mediu diferit față de cel al filmelor de consum. Ca și programele de pe Rai Tre, se lucrează pe un alt segment de piață, un segment intelectual, filozofic. Enrico este tatăl unor emisiuni de succes, cum ar fi „Fuori Orario” sau „Blob”, care continuă și azi și pentru care este în continuare consultat. Tot el a fost director al unor Festivaluri de film importante, cum ar fi Festivalul de Film Taormina Film Festival, din Sicilia, pe care l-a coordonat timp de 16 ani, în cadrul căruia a fost consacrat și Tarantino”.

„Am început să învăț montaj, plecând de la cunoștințele și vechea mea pasiune, video-ul. Până când am devenit bun, iar băieții mi-au zis: Hai, ajută-ne, că ești bun! Ce zici, aici care e cel mai bun frame? Așa am ajuns să fac și montaj”, a mai povestit Lucian.

Pelicula a fost aclamată la Festivalul de la Veneția.

„A fost o satisfacție imensă, să-ți vezi numele pe ecran, o recunoaștere oficială, să auzi mulțumiri și aplauze, să fii acolo, în acea sală, în fața celor mai importante nume ale cinematografiei italiene. La Veneția i-am cunoscut pe prietenii lui Enrico, pe Paolo Sorrentino, pe Tony Servillo, Roberto Benigni, Willem Dafoe, toți colegi cu care el are o profundă legătură de respect reciproc, cu care a colaborat”.

Așa a ajuns Lucian să lucreze la filmul „Ultimele zile ale umanității”. Pelicula a fost primită cu mare căldură de public și de lumea criticii la 79-a ediția a Festivalului de la Veneția.

Deși a primit oferte pentru a lucra doar în cinema, la montaj, Lucian Băncilă nu vrea să renunțe la munca în spital. „Munca mea, ca tehnic, e plătită la Rai, dar nu vreau să renunț la spital. Am zile pline, muncesc și 17 ore, dar mi-i drag, mi-e bine, îmi încarc bateriile. Când e lejer, am doar 8 ore la spital”.