Povestea Iulianei Doroftei, Cenușăreasa din Dulcești care a ajuns amanta celui mai bogat român! A plâns la ”Bravo, ai stil!” în timp ce le povestea lui Răzvan Ciobanu și Iuliei Albu cel mai mare vis al său: ”Aș vrea să mă duc în Dulcești la școala unde am învățat și să vorbesc cu elevii”

Iuliana Doroftei, amanta tinerică a lui Daniel Dineș, are o poveste de viață care poate concura oricând cu cea a celebrei Cenușăreasa. Numai că varianta mioritică a acestui basm are și puțin iz de amantlâc care, din păcate, a destrămat o familie. Tânăra în vârstă de 26 de ani, care până nu demult posta într-o femeie de la țară căreia nu îi este rușine cu originile sale și care a muncit mult ca să ajungă unde este, a reușit performanța să pună mâna pe cel mai bogat român din toate timpurile, ba chiar să îl facă să renunțe la soția și copilul său pentru ea.
Alina Costache
13 dec. 2023, 14:40
Povestea Iulianei Doroftei, Cenușăreasa din Dulcești care a ajuns amanta celui mai bogat român! A plâns la ”Bravo, ai stil!” în timp ce le povestea lui Răzvan Ciobanu și Iuliei Albu cel mai mare vis al său: ”Aș vrea să mă duc în Dulcești la școala unde am învățat și să vorbesc cu elevii”

Povestea Iulianei Doroftei, Cenușăreasa din Dulcești care a ajuns amanta celui mai bogat român! Iuliana Doroftei, actuala amantă a celui mai bogat român, a devenit cunoscută, în urmă cu câțiva ani, odată cu participarea la șhow-ul TV ”Bravo, ai stil”, competiție pe care a și câștigat-o și care i-a adus în conturi suma de 100.000 de lei.

Citește și EXCLUSIV! Am găsit-o pe fosta iubită a amantei lui Daniel Dineș! Cele două femei au avut o relație de trei ani și s-au iubit mult! Avem primele imagini cu ele împreună! Iulianei Doroftei i-a plăcut viața mult înainte să-i placă de cel mai bogat român din toate timpurile!

Povestea Iulianei Doroftei, Cenușăreasa din Dulcești care a ajuns amanta celui mai bogat român!

La vremea respectivă tânăra avea 19 ani și era proaspăt ajunsă în Capitala țării din, spunea ea pe atunci, Mangalia. Însă, cum minciuna are picioare scurte adevăratele origini ale fetei cu chip angelic au ieșit la iveală într-un moment pe care cu siguranță ar vrea să îl șteargă atât din memorie, cât și din mediul online.

După ce internauții au atacat-o în mediul online că minte cu privire la originile sale, amanta fondatorului UiPath, a cedat și a dezvăluit cu lacrimi în ochi că nu este din Mangalia și că, de fapt, s-a născut și crescut în satul Dulcești din județul Constanța.

Prinsă cu mâța în sac, frumoasa de la Marea Neagră a spus în direct la ”Bravo, ai stil” că niciodată nu i-a fost rușine cu originile sale și că toate atacurile pe care oamenii le-au lansat în mediul online asupra originii sale sunt gratuite.

Mai mult, ea le-a dezvăluit regretatului Răzvan Ciobanu, dar și Iuliei Albu care este cel mai mare vis al său.

”Multă lume nu știe că eu sunt din Dulcești. Am spus că sunt din Mangalia, am locuit doi ani în Mangalia, Dulcești este fix lângă Mangalia. Aș vrea să mă duc în Dulcești la școala unde am învățat și aș vrea să vorbesc cu elevii de acolo și să le spun să aibă încredere în ei și dacă ei au un vis pe care vor să îl urmeze, să aibă încredere în ei. Este un subiect sensibil oarecum pentru că am fost atacată pe rețelele de socializare pentru că aș fi de la țară. Mie nu îmi este rușine cu asta, eu sunt foarte mândră de tot ce am realizat până acum. Sunt foarte mândră de locul din care provin și chiar dacă sunt de la țară asta nu este o rușine și da, provin dintr-o familie modestă și nu îmi e rușine de asta.

Am fost crescută doar de mamă pentru că părinții mei sunt divorțați și da, nu pot să spun că am avut o copilărie nefericită sau că m-am chinuit. Într-adevăr provin dintr-o familie modestă și nu îmi este rușine”, spunea Iulia Doroftei în urmă cu câțiva ani.

După ce a câștigat competiția și a fost numită cea mai stilată femeie din România, Iuliana Doroftei spunea că își dorește foarte mult o carieră în televiziune. Însă, câțiva ani mai târziu Cenușăreasa din Dulcești a reușit să obțină o cariera de amanta celui mai bogat român căruia urmează să îi dăruiască încă un moștenitor al imperiului UiPath.

Citește și Iuliana Doroftei, amanta lui Daniel Danies, este însărcinată. Fondatorul UiPath va deveni tată a doua oară

DailyBusiness
Chongqing, „orașul 8D” din China, noua destinație preferată de turiștii străini
Spynews
Gina Chirilă, mesaj emoționant de ziua ei de naștere! Bogdan Vlădău i-a făcut o urare publică: ”Am trecut prin foc”
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Imagine inedită surprinsă din satelit cu milioane de mașini lăsate în mijlocul deșertului. De ce sunt păstrate aici
Capital.ro
Băncile nu îl recunosc. Avertisment pentru românii cu buletin nou. Probleme cu cartea electronică de identitate
Playtech.ro
Ce este 'insula de căldură urbană'. Fenomenul afectează din ce în ce mai des inclusiv Bucureştiului. Temperaturile sunt cu 15 grade mai mari
Adevarul
Președintele ANAT este mulțumit de cazările din România: „Niciodată noi nu vorbim de bine. Suntem singura țara care are bocitoare”
wowbiz.ro
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”
Evz.ro
De la 1 ianuarie, costul unui loc de parcare se triplează
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, imagini hot în plină vară! Fosta iubită a lui Grigor Dimitrov s-a afişat în costum de baie
kanald.ro
A murit un jurnalist de legendă! Acesta s-a stins din viață la 68 de ani
Cancan.ro
Vești îngrijorătoare despre Kate Middleton! Apropiații ei au făcut anunțul: 'Nu mai are nici 40 de
iamsport.ro
Aflată în plin proces cu Dennis Man, Anamaria Prodan a reacționat după ce jucătorul s-a înțeles cu PSV
StirileBZI
Milioane de români vizați! Aceasta este decizia Guvernului privind Pilonul II de pensii
stirilekanald.ro
Ei sunt victimele accidentului aviatic din Arad. Vlad Zgărdău era pilot cu experiență, iar Vlad Popescu voia să îi urmeze cariera: "Au făcut ultimul zbor". Ultima poză cu cei doi, înainte de tragedie
Horoscop Rune pentru saptamana 9 august 2025 – 15 august 2025, cu maestrul Vechersky. Doua zodii au protectie astrala, nimic rau nu le poate atinge, trei zodii dau lovitura, castiga pe toate planurile