PPDD îi dă în judecată pe traseişti şi le cere câte 2 milioane de euro. Fenechiu: Primul vizat e Tudor Barbu

Conducerea PPDD va începe marţi acţionarea în judecată a foştilor parlamentari ai partidului care au plecat la alte formaţiuni sau care au fost excluşi şi le va cere câte 2 milioane de euro, bani pe care aceştia sunt datori să-i plătească potrivit unei convenţii pe care au semnat-o, a declarat luni liderul deputaţilor PPDD, Daniel Fenechiu.
Romania TV
14 oct. 2013, 12:26
PPDD îi dă în judecată pe traseişti şi le cere câte 2 milioane de euro. Fenechiu: Primul vizat e Tudor Barbu

„Biroul Naţional de Coordonare al partidului a propus ca între fiecare candidat al nostru şi partid să se încheie o convenţie care să prevadă că cel care va fi ales deputat sau senator şi va pleca din partid sau care este exclus din partid pentru că a adus prejudicii să plătească o despăgubire de 2 milioane de euro. În cazul în care parlamentarul respectiv îşi dă demisia din Parlament în termen de 5 zile de la plecare din partid, nu va mai fi nevoit să plătească”, a declarat liderul deputaţilor PPDD, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

Acesta a spus că sunt vizaţi 27 de foşti membri ai PPDD.

„Iniţial, Dan Diaconescu s-a opus punerii în aplicare acestei clauze, pentru că nu şi-a imaginat că oamenii vor pleca din partid şi că această campanie de racolări a celor de la putere va fi atât de puternică. Biroul Permanent Naţional al partidului a luat decizia de a începe acţionarea în judecată a celor care au plecat sau au fost excluşi din partid, 27 de persoane, li se va solicita suma de 2 milioane de euro”, a precizat Daniel Fenechiu.

Liderul deputaţilor Partidului Poporului a adăugat că vor sesiza DNA, dat fiind faptul că s-au vehiculat sume de bani primite de dezertori ca sume de instalare la alte partide, contracte care au fost date celor care au plecat. De asemenea, vor fi făcute plângeri şi la Agenţia Naţională de Integritate, pentru că există informaţii în presă că unii dintre cei care au plecat au iniţiat anumite demersuri pe care această instituţie trebuie să le verifice.

Citeşte şi: Dezertările din PPDD, motiv de scandal. Sorin Ovidiu Bălan: Lichelele, jigodiile, pleacă de la noi

Daniel Fenechiu a mai spus că prima persoană care va fi chemată în judecată va fi senatorul Tudor Barbu, iar marţi va fi depusă la Senat demisia în alb semnată de Barbu atunci când a semnat şi convenţia privind despăgubirile de 2 milioane de euro.

„În cazul în care foştii noştri colegi nu au aceşti bani pe care trebuie să-i plătească către PPDD, sunt sigur că au giranţi puternici, adică domnul Ponta, domnul Voiculescu au de unde să dea aceşti bani pentru cei pe care i-au racolat. Banii vor veni în conturile partidului şi vor fi împărţiţi tuturor membrilor de partid din zona parlamentarului care a plecat din PPDD”, a mai spus Fenechiu.

TRASEISMUL, o practică la modă în Parlament

Conform unor previziuni optimiste, victoria USL cu aproape 70% din voturi la alegerile parlamentare din 2012 ar fi făcut inutilă şi neinteresantă încurajarea traseismului din perspectiva partidelor politice. Însă eterogenitatea Uniunii şi tensiunile interne ale partidelor perdante la alegeri au făcut ca traseismul să prospere în continuare şi a dat dreptate pesimiştilor care apreciau că aceasta este o boală structurală a întregii clasei politice româneşti.

Grosul traseiştilor l-a furnizat PPDD, ce a trimis în Parlament un număr mare de oameni fără experienţă politică sau cu experienţă minoră, la nivel local. Odată ajunşi în Parlament, „incoruptibilii” lui Dan Diaconescu şi-au pus cartelele de vot în slujba celui care a făcut cea mai tentantă ofertă.

La alegerile din 2012, PPDD a obţinut 48 de mandate. După mai puţin de un an, a pierdut 20 de deputaţi. Aceştia fie s-au afiliat partidelor aflate la putere, fie s-au declarat independeţi, postură din care trec pe rând fie la PSD, fie la UNPR. Unul dintre ei, Cezar Cioată, a reuşit chiar performanţa să plece de două ori din PPDD. Prima dată a fost convins să se întoarcă de la PC, însă oamenii lui Voiculescu s-au dovedit mai convingători şi l-au făcut iarăşi conservator. Cinci dintre „incoruptibilii” lui Dan Diaconescu şi-au anunţat plecarea din PPDD într-o singură şedinţă de plen, cea din 21 mai. Din fericire, şedinţa respectivă s-a încheiat înainte ca şi alte mari caractere să-şi descopere adevăratele simpatii politice.

Iniţial, forfota transferurilor politice de la Senat a fost mai mică decât la Cameră, însă lucrurile au degenerat şi acolo. Coincidenţă sau nu, în ultima lună, marcată de tensiuni între liberali şi social-democraţi, grupul PSD-UNPR a crescut cu 5 membri, culeşi de la PPDD, ajungând la 69.

Citeşte şi: TRASEISMUL, o practică la modă în Parlament. Cine sunt câştigătorii şi perdanţii acestei legislaturi

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Fostul coleg al lui Gică Hagi, cel mai dur discurs după umilințele României: „80% din fotbal e condus politic și pe cumetrie! La juniori antrenează și zidarii”
Capital.ro
Calendarul admiterii la liceu în 2027 a fost modificat. Când are loc repartizarea computerizată
Playtech.ro
Prognoza meteo până în noiembrie. Vin surprize de la vreme, unde va fi mai cald decât în mod normal
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tragică în comunitatea medicală. S-a stins din viață doctorul Sorin Manu
iamsport.ro
De ce ar urma să demisioneze Gică Hagi de la națională: ”E absolut șocant”
MediaFlux
Posibil focar de ciumă în Rusia! Aproximativ 200 de persoane ar fi în carantină, după moartea unei tinere tehniciene de laborator. Moscova încearcă să liniştească populaţia
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte