Preda: Şedinţa CSAT, prima după revenirea lui Băsescu, va fi un test important pentru coabitare

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda consideră că şedinţa CSAT programată pentru joi, prima după revenirea în funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, va fi un test important pentru coabitare şi că nu este exclusă participarea premierului Victor Ponta.
Romania TV
25 sept. 2012, 09:26
Preda: Şedinţa CSAT, prima după revenirea lui Băsescu, va fi un test important pentru coabitare

„Peste două zile e programată şedinţa CSAT. E prima după revenirea lui Băsescu la Cotroceni. Reuniunea va fi un test important pentru coabitare”, scrie Preda, marţi, pe blogul său.

Liderul PDL consideră că în primul rând rămâne de văzut dacă premierul Ponta va participa la reuniunea CSAT, adăugând că este posibil ca acesta să se fi răzgândit în privinţa afirmaţiei sale de a nu participa la şedinţele Consiliului.

„Mai întâi de toate, e de văzut dacă premierul Ponta va participa. Într-adevăr, pe 30 iulie, a doua zi după referendum, şeful Guvernului declara că nu va mai merge la CSAT şi că aşteaptă ca T.Băsescu să-i trimită spre semnare documentele adoptate. Asta nu e tocmai o viziune instituţională asupra CSAT. Multe spune însă omul la supărare şi poate că, între timp, Victor Ponta s-a răzgândit. Ca premier, are obligaţii de care nu se poate debarasa”, afirmă Preda.

De asemenea, el arată că va fi interesant şi de urmărit dacă se vor face declaraţii publice după reuniune şi dacă acestea vor fi concordante, adăugând că nici în această privinţă nu este exclusă „o surpriză”.

O reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost convocată pentru joi, 27 septembrie, pentru a se discuta achiziţia de către MApN a avioanelor multirol, iar pe ordinea de zi ar putea fi inclus şi subiectul privatizării Oltchim, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Şedinţa CSAT a fost convocată de către preşedintele Traian Băsescu pentru a se discuta achiziţia de avioane de vânătoare, acesta fiind singurul punct de pe ordinea de zi, însă ar putea fi introdus şi subiectul privatizării Oltchim, la solicitarea unora dintre membrii CSAT, au precizat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Pe de altă parte, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, a declarat că nu există până în prezent elemente ale programului şefului statului pentru această săptămână care să fie comunicate public.

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a anunţat duminică, la B1 TV, că achiziţia avioanelor multirol F-16 din Portugalia se va face potrivit unui plan stabilit anterior, care respectă directivele UE.

Dobriţoiu a explicat că avioanele vor fi cumpărate în cadrul unui acord interguvernamental, privind tehnica militară în uz, ceea ce înseamnă că nu mai este necesară organizarea unei licitaţii, iar o propunere în acest sens va fi făcută de MApN într-o viitoare şedinţă a CSAT.

„O să ieşim cu o propunere de decizie la nivelul CSAT. Suntem în concurenţă, după cum ştiţi, cu bulgarii. Referitor la achiziţie, vă asigur pe dumneavoastră, pe toţi cetăţenii României, inclusiv partenerii din UE, că România respectă absolut toate directivele UE pentru această achiziţie, la literă”, a spus Dobriţoiu.

Preşedintele României are şi funcţia de preşedinte al CSAT, el fiind cel care poate convoca şedinţe ale Consiliului.

De asemenea, primul ministru este vicepreşedinte al CSAT, printre membrii acestuia mai numărându-se şi ministrul Apărării Naţionale, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Administraţiei şi Internelor, ministrul Justiţiei, ministrul Finanţelor, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, ministrul Finanţelor, directorii SIE şi SRI, şeful Statului Major General al Armatei şi consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui României.

În 30 iulie, premierul Victor Ponta a declarat că va face tot posibil să nu mai interfereze cu Traian Băsescu dacă acesta va reveni la Palatul Cotroceni şi că nici măcar nu va mai participa la şedinţele CSAT, spunând că, dacă sunt documente importante, Băsescu poate să i le transmită spre semnare.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Contractul nu a fost însă semnat, iar Ponta a anunţat că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, el spunând că, după ce se va constata că aşa-zisul câştigător nu a avut nici bani, nici intenţia de a deveni acţionar majoritar, statul va aproba un plan de măsuri pentru combinat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT