Predoiu, ales candidat la alegerile prezidenţiale, de 57% dintre democrat-liberalii vâlceni

Candidatul preferat de democrat-liberalii vâlceni pentru alegerile prezidenţiale din 2014 este prim-vicepreşedintele formaţiunii politice, Cătălin Predoiu, acesta fiind votat de 57% dintre cei prezenţi, sâmbătă, în cele 9 secţii de votare din judeţ, potrivit rezultatelor furnizate de PDL Vâlcea.
Romania TV
23 nov. 2013, 19:07
Predoiu, ales candidat la alegerile prezidenţiale, de 57% dintre democrat-liberalii vâlceni

Astfel, Predoiu a obţinut 57%, iar Gheorghe Falcă, liderul PDL Arad – 43% din voturile democrat-liberalilor vâlceni.

Citeşte şi Alegerile din PDL pentru prezidenţiale produc o surpriză uriaşă: Falcă îl învinge pe Predoiu în patru judeţe

Prezenţa la vot a fost de 63%, adică aproximativ 1500 dintre cei 2000 de membrii ai PDL Vâlcea şi-au exercitat dreptul la vot.

„Mă bucură foarte mult prezenţa la urne. La sediul din Râmnicu Vâlcea al partidului, la ora 10.30, erau deja câteva sute de delegaţi sosiţi din Zona Metropolitană. Se simte aerul democratic şi faptul că suntem primul partid care merge pe varianta competiţiei interne”, a declarat prim vicepreşedintele PDL Vâlcea, Romulus Bulacu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cât a fost darul la nunta de 500.000 de euro a lui Pescobar! Dumitru Dragomir: „Atât am dat! E în primele 3 din viața mea”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Pasiunea care i-a adus probleme premierului Luca Niculescu în tinerețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT