Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că premierul Ilie Bolojan trebuie să plece acasă dacă va propune un nou proiect privind pensiile magistraţilor fără a avea un dialog cu actorii din domeniu şi fără a ţine cont de observaţiile preşedintelui Nicuşor Dan.
„Trebuie să plece acasă. Dacă, în continuare, face a doua oară aceeaşi procedură, fără a avea dialog cu toţi actorii, sau măcar să ţină cont de ce spune preşedintele României, atunci trebuie să plece acasă”, a răbufnit șeful interimar al PSD.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, la Antena 3, că nu ține cu dinții de fotoliul de prim-ministru, dar că se simte obligat să ofere o rezolvare problemelor cu care se confruntă în acest moment țara noastră.
„În ceea ce privește dialogul și compromisurile, când am inițiat acest proiect am avut o întâlnire cu Consiliul Superior al Magistraturii, când le-am prezentat că ne propunem să creștem vârsta de pensionare și să reducem pensiile la nivelul maxim european. Ne-au spus că vrem să îi scoatem pe cei care au îndeplinit vârsta din sistem. Păi cum să facem asta? Pe baza acestei discuții am făcut prima variantă a proiectului.
Proiectul propunea inițial ca trecerea de la 48 la 65 de ani să se facă imediat. Am îmbunătățit din nou proiectul și au fost stabiliți 11 ani, astfel încât, în 2036, să te poți pensiona la 65 de ani. Dar nu este normal să ieși la pensie în 2063. Ce s-ar întâmpla când generațiile de 500.000 vor ieși la pensie? Costurile pe care le plătim de acum un an… lucrurile proaste de acum se vor vedea peste un an, doi. Au fost discuții, dar nu pot accepta ca pensia să fie cât salariul.
Pot să discut orice fel de lucruri, dar sunt niște probleme pe care nu le putem nega: deficitul, lipsa încrederii.
Au fost discuții, dar nu poți să ții cont de opinia că pensia să fie cât salariul. Sunt lucruri inacceptabile. Am avut două ședințe de Guvern în care s-a discutat acest proiect: când s-a depus la Parlament și când am analizat propunerile venite din Parlament. Eu, la fiecare proiect, întreb: „Sunt observații? Mai sunt intervenții?” Nimeni, nimic. Și atunci proiectul a fost validat.
Cu toți miniștrii la masă, cu toată lumea, nu a fost niciun fel de problemă. Există procese-verbale. Credeți-mă că pot să discut orice fel de lucruri, dar sunt niște probleme pe care nu le putem nega: deficitul foarte mare, această criză de încredere. Uitați-vă unde am ajuns.
Poate să fie Bolojan premier sau nu, nu este o problemă — totul este trecător — dar trebuie să dăm un răspuns la aceste probleme. Ca să ataci aceste probleme, trebuie să ai curaj și forță să faci asta.
Dacă nu înțelegem că nu mai merge cum a mers, acestea nu mai pot fi corectate fără costuri. Deci nu este o problemă de un om sau altul. Când nu mai ești în această poziție, este o ușurare. Nu știu dacă acest lucru (demisia) este un câștig, dar va fi o ușurare, dacă vom fi serioși, la finalul anului.
Dacă nu, bolovanul acesta al cheltuielilor va fi o problemă. Mi-am asumat asta, nu este o problemă că ies prost, nu jignesc pe nimeni. Am inima deschisă pentru orice fel de negocieri, dar să nu ne batem joc de cetățeni. Nu voi fi de acord să fac alegeri „pe sprânceană””, a spus premierul la Antena 3.