Ponta şi Dragnea au inspectat, cu barca, mai multe zone inundate din Teleorman VIDEO

Premierul Victor Ponta a mers marţi în zonele afectate de inundaţii din judeţul Teleorman. Prim-ministrul a ajuns la sinistraţi cu barca, fiind însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea. Victor Ponta a anunţat că va aloca sumele necesare pentru refacerea gospodăriilor inundate, după evaluarea pagubelor. Totodată, Ponta a anunţat că Guvernul va aloca rapid banii pentru lucrările de sistematizare a apelor din judeţ.
Iulian Tudor
22 apr. 2014, 07:22
Ponta şi Dragnea au inspectat, cu barca, mai multe zone inundate din Teleorman VIDEO

Premierul Victor Ponta a ajuns în statul Beiu din judeţul Teleorman, unde, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, s-a urcat într-o barcă pentru a vizita mai multe zone inundate. Sătenii i-au reclamat lui Ponta că nu au fost anunţaţi de viitură.

Premierul a mai anunţat că Guvernul va aloca 15 milioane lei pentru construirea unui dig şi alte lucrări hidrotehnice de sistematizare a râurilor Vedea şi Teleormanul, proiectul urmând să fie finalizat până la sfârşitul lunii august.

„Aici au fost inundaţii şi în 2005 şi în alţi ani. Soluţia tehnică mi-a fost prezentată de către directorul general al Apelor Române. În prima şedinţă de Guvern vom aloca cei 15.000.000 de lei pentru lucrările de sistematizare. Sper ca acestea să fie gata în acest an”, a spus premierul după ce a vizitat mai multe localităţi afectate.

Localnicii i-au mai spus că se tem de faptul că, prin construirea digului, apele se vor revărsa spre alte zone ale localităţii, spunând că aşa s-a întâmplat după ce în comuna Brânceni a fost construit un dig care a direcţionat acum apele spre Beiu.

Victor Ponta a spus că ajutoarele pentru cei sinistraţi vor veni după ce se va şti care sunt pagubele. O parte din ajutor va fi acordat sub forma materialelor de construcţii.

„Îmi pare rău pentru fiecare localitate afectată de inundaţii. Vreau să ajutăm familiile victimelor şi pe cei care au suferit daune materiale. Mâine merg în Teleorman cu reprezentanţii instituţiilor care trebuie să se implice pentru refacerea infrastructurii”, a declarat luni Ponta.

Localnicii au mai reclamat faptul că traficul de autovehicule grele a fost deviat de la Alexandria spre satul lor, iar trepidaţiile produse de maşini le-au stricat casele.

„Ne-a terminat casele. Această şosea nu este omologată pentru trafic greu”, au afirmat aceştia, Dragnea răspunzându-le că nu este deviat traficul greu, ci că „este o restricţie de tonaj care, din păcate, nu este respectată”.

Ponta i-a asigurat că în această săptămână îl va trimite pe „şeful de la Drumuri” pentru a rezolva problema.

Imagini apocaliptice din zonele inundaţii. Sute de oameni evacuaţi, sate izolate din cauza apelor

Şeful Executivului le-a mulţumit celor care au acţionat în teritoriu, apreciind că intervenţiile acestora s-au dovedit eficiente.

„Mulţumesc celor din teritoriu care au rămas la datorie de Paşti. Prin intervenţia din aceste zile dovediţi eficienţă. Avem un sistem al statului gata să intervină în situaţii de urgenţă”, a afirmat premierul.

Printre zonele afectate de inundaţii în Teleorman se află şi cele din colegiul senatorial al lui Crin Antonescu. Şeful PNL nu a transmis niciun mesaj sinistraţilor de când a început dezastrul în Teleorman şi, de altfel, oamenii spun că nici nu prea a trecut prin colegiul său de la alegeri. 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
În plin război, Dan Șucu și-a deschis academie de fotbal la doar 300 de kilometri de Iran: „Un parteneriat ce sprijină căutarea de talente”
Capital.ro
Schimbare majoră pentru utilizatorii de carduri. Plata minimă obligatorie va crește treptat. Unde se aplică modificările
Playtech.ro
Ce monedă trebuie să alegi la POS în străinătate pentru a evita costurile suplimentare. Cum poți evita cursurile dezavantajoase
Adevarul
Scandalul ROBOR. Pot românii să își recupereze banii din rate? Ce spun experții
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Banciu a numit naționalele uriașe care ”vor dezamăgi total” la Mondial: ”Zero barat!”
MediaFlux
Hidroelectrica anunță schimbare la facturi. Vizează doar anumiți clienți, în funcție de data din contract
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți