Preotul-artist Cristian Pomohaci, DESTIN CHINUITOR. Cântăreţul îşi trăieşte existenţa sub un BLESTEM greu de dus VIDEO

Cântăreţ de muzică populară din Ţara Năsăudului, dar şi preot ortodox, Cristian Pomohaci pare că-şi trăieşte existenţa sub un blestem greu de dus. Acela al suferinţei şi al nefericirii personale. Destinul l-a încercat cu grele cumpene. Soţia l-a părăsit, iar fiul cel mare a fost la un pas de moarte. Spune că e prea mândru ca să-şi plângă nefericirea, dar îşi alină sufletul cu cântecele populare şi cu credinţa în Dumnezeu.
Filip Stan
27 nov. 2016, 12:20
Preotul-artist Cristian Pomohaci, DESTIN CHINUITOR. Cântăreţul îşi trăieşte existenţa sub un BLESTEM greu de dus VIDEO

Harul părintelui Cristian Pomohaci îi aduce pe credincioşii din toate colţurile ţării în biserica de la Moşuni, un cătun de pe Valea Nirajului, în apropiere de Târgu Mureş. Preotului artist i-a mers vestea că vindecă boli ale sufletului şi uşurează beteşugurile trupului. Zeci de oameni vin să-i primească părintele Cristian şi să-i izbăvească de patimi.

„Pot să vă spun că aici este un duh de rugăciune deosebit şi un păstor deosebit. Am fost prin multe locuri, dar nicăieri nu m-am simţit mai aproape de Dumnezeu. Ne-a învăţat atât de multe lucruri, suntem surprinşi când venim aici să auzim noi şi noi minuni pe care le face părintele Pomohaci, pe care le face Dumnezeu prin părintele Pomohaci”, spune o femeie credincioasă.

Fără îndoială, părintele Pomohaci are un har aparte spun credincioşii care se înghesuie la poarta bisericii din Moşuni. Dar, în schimbul harului, părintele plăteşte cu suferinţele sufletului, un preţ poate prea mare pentru un om.

„Părintele prototop Şincan mă cheamă la sfinţia sa şi-mi spune: bagă de seamă, copile c-am auzit că citeşti dezlegările sf. Vasile cel mare. Bagă de seamă că ai nevastă, bagă de seamă că ai copii! Şi n-a trecut un an că nevasta mea n-a mai fost lângă mine, preoteasa mea a plecat în Bucureşti şi acolo a rămas”, marturiseste preotul.

În 2013, destinul l-a pus din nou la încercare pe Cristian Pomohaci care, de data aceasta şi-a văzut fiul zăcând în comă pe un pat de spital, fără nicio speranţă că va mai trăi. Sufletul lui de tată s-a frânt în bucăţi la gândul că-şi va pierde copilul.

„În 1 septembrie, Marius a avut accident groaznic cu tractorul, s-a răsturnat şi a stat în comă câteva zile. A avut intervenţie chirurgicală foarte mare. Şi datorită dorinţei lui de a trăi şi a bunătăţii lui, şi-a dorit să trăiască şi de pe patul de spital a venit mire în faţa sfântului altar să se căsătorască cu Mădălina. Nu m-a impresionat dorinţa lui de a trăi, ci m-a impresionat Mădălina care putea să plece de lângă el oricând, dar a stat în sital lângă el şi nu ştia dacă va mai trăi sau scapă sau va mai rămâne, va mai merge, va mai fi”, povesteşte părintele.

Slujitor al sfântului Altar de aproape două decenii, părintele Pomohaci nu a renunţat la pasiunea lui pentru cântecul popular năsăudean şi, din acest motiv a devenit un personaj controversat printre înaltele feţe bisericeşti.

Părintele Cristian a ajuns din întîmplare la Moşuni, în 1999. Avea 30 de ani, se pregătea să termine Teologia şi nici prin gând nu i-ar fi trecut că va rămâne în parohia săracă, fără apă, fără curent electric şi fără nicio facilitate modernă. O întâmplare stranie l-a făcut să se răzgândească exact în momentul în care voia să plece şi să nu se mai uite în urmă: ca prin minune, spune părintele, a avut din nou semnal la telefonul mobil, apoi un copil de patru ani l-a înduplecat spunându-i rugăciunea Tatăl nostru.

„Văzându-l pe părintele Crisitan cum slujeşte, am simţit că e o putere dumnezeiască, că nicăieri nu l-am întâlnit pe Dumnezeu ca în aceste locuri speciale. Din acel moment, sufletul meu s-a lipit de această biserică, de părintele Pomohaci prin care eu am văzut lucrarea lui Dumnezeu. Nicăieri nu am văzut atâta putere dumnezeiască”, spune o altă femeie.

Dacă s-ar lăsa de cântat, ar trebui să renunţe la toată viaţa lui, spune cu amărăciune, părintele Pomohaci. Ar fi ca şi cum şi-ar pierde sufletul şi toate amintirile copilăriei petrecute în Rebrişoara natală. Dar, înainte de a fi cântăreţ şi preot, Cristian Pomohaci şi-a dorit să fie medic veterinar. Şi atunci, destinul i s-a împotrivit – era fiu de intelectuali şi nu avea dosar bun.

Citeste si>Poliţia REACŢIONEAZĂ după ce un preot-cântăreţ şi-a „tunat” numărul maşinii în BN IISUS

DailyBusiness
Ministrul Energiei explică de ce este golit Lacul Vidraru. „Am văzut teoriile conspiraționiste semi-reptiliene, niște aberații cât casa”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Companiile care au fost conduse de oamenii de încredere ai lui Ilie Bolojan se bat în instanță. Ce despăgubiri se solicită
Capital.ro
ANAF a dat termen 5 zile. Nunțile, botezurile sau alte evenimente, la control. Se transmit toate datele
Playtech.ro
Cine este de vină dacă frânezi să eviți un animal și ești accidentat din spate. Cine plătește pagubele, conform Codului Rutier
Adevarul
Ultimul trend la nivel mondial: suzeta pentru bărbați, folosită ca metodă anti-stres. Nebunia a început de la un fotbalist și de la un artist
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Un aliment de bază, retras din supermarketuri. Alertă alimentară în România
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Cine sunt cei doi tineri care s-au aruncat îmbrățișați în fața TIR-ului pe A1. Ultimele cuvinte pe care Giorgiana i le-a spus tatălui ei
Cancan.ro
Focoasă? NU, mai mult pufoasă! Avem imaginile ȘOCANTE cu Ella Vișan din 2015. Neatinsă de bisturiu, fără fațete, cu fălcuțele la purtător
iamsport.ro
Florin Prunea s-a enervat în platou: ”Cine e maimuțoiul ăsta să se ia de mine?! A făcut numai la comandă totul, nu știe pe ce lume trăiește cârnatul ăsta”
MediaFlux
Ajutor financiar de 450 de lei pentru românii cu venituri mici, mai ales pensionari! Înscrieri de miercuri, 20 august, pe platforma de vouchere
stirilekanald.ro
Mihai, un român de 24 de ani, a murit sub privirile neputincioase ale prietenilor
Șase zodii renasc din propria cenușă