Preotul Visarion Alexa, reţinut de poliţie şi plasat apoi sub control judiciar după ce ar fi agresat sexual o femeie la spovedanie. Prima reacţie a BOR

Părintele Visarion Alexa a fost reţinut inişial de poliţiştii din Bucureşti, după ce o femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o în timp ce se spovedea, anunţă România TV. Ulterior, instanţa a decis plasarea prelatului sub control judiciar.
Alina Costache
17 sept. 2022, 18:06
Preotul Visarion Alexa, reţinut de poliţie  şi plasat apoi sub control judiciar după ce ar fi agresat sexual o femeie la spovedanie. Prima reacţie a BOR

UPDATE: Preotul Visarion Alexa, reținut pentru 24 de ore într-un dosar de agresiune sexuală, a fost suspendat și nu mai poate susține slujbe. Ulterior, instanța a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus măsura controlului judiciar. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală, a precizat DGPMB.

UPDATE: Arhiepiscopia Bucureștilor a decis sâmbătă, 17 septembrie, suspendarea preotului Visarion Alexa, reținut ieri de Poliția Capitalei sub acuzația de agresiune sexuală.
„Arhiepiscopia a confirmat că luni va începe ancheta acestui caz nesfârșit de trist. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este „suspendarea de la slujirea preoțească””, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual. Polițiștii au demarat investigațiile, iar bănuitul a fost dus la audieri. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.

 

UPDATE: Avocata lui Alexa Visarion, Mariana Mihai, a afirmat că a existat o relaţie de prietenie între preot şi femeia respectivă. „Relaţia de duhovnic a fost dublată de o relaţie de prietenie, partea vătămată recunoaşte acest lucru. Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua cu părintele şi în această relaţie, pe fondul acelei prietenii şi abordări personale, a intervenit şi acest eveniment, incident din aprilie 2022. Nu a existat o relaţie foarte profundă. A depus plângerea pe 20 iulie în ultima zi în care se putea formula plângere şi acesta este un lucru destul de discutabil”, a explicat apărătoarea preotului, relatează News.ro. Mariana Mihai a mai precizat că a fost o discuţie între cei doi „nu neapărat o agresiune”.
Părintele Visarion Alexa riscă să ajungă la închisoare. În urmă cu o lună, femeia în vârstă de 37 de ani a mers la Poliţie şi a depus o plângere împotriva părintelui Visarion Alexa, parohul parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari.

Tânăra le-a povestit poliţiştilor că în timpul unei spovedanii, părintele ar fi încercat să o agreseze sexual. Astăzi, părintele a fost audiat de poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de agresiune sexuală. Potrivit unor surse, în faţa anchetatorilor, preotul a recunoscut acuzaţia.

Cristian Tudor Popescu, declaraţie controversată, care stârneşte furia credincioşilor: „Dumnezeu a îmbătrânit, are cataractă şi nu mai aude bine”
„În data de 17 august a.c., poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.

Polițiștii au demarat de îndată investigațiile, iar ulterior, în data de 16 septembrie a.c., bănuitul a fost condus la sediul subunității pentru audieri.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală.

Activitatea polițiștilor a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală.

Părintele Visarion Alexa explică iubirea autentică de Dumnezeu: „Avem tendinţa să-L transformăm în om de afaceri, în bancher, în medic sau în agent matrimonial”

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Potrivit Pro TV, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a oferit o primă reacție la acest caz.

„În legătură cu Știrea referitoare la reținerea de către poliție a preotului Visarion Alexa din București in urma unor grave acuzații menționate deja in presă, vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut șocantă.

Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum in sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează.
Vă pot spune doar ca Arhiepiscopia Bucureștilor va începe la rândul ei o anchetă independentă.

Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericesti in cadrul „Consistoriului bisericesc”, a transmis Vasile Bănescu.

DailyBusiness
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
Spynews
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Bzi.ro
Ultima imagine cu Felix Baumgartner înainte de moarte. Ce a scris alături de imagine
Fanatik.ro
Cât trebuie să mănânci, de fapt, la vârsta de 50 de ani. Cele mai bune sfaturi ale unui nutriționist celebru
Capital.ro
Cartea de identitate trebuie schimbată neapărat. Românii sunt obligați. Anunț oficial de la Primărie
Playtech.ro
Cine se bate pe averea de 250 de milioane de euro a lui Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu nu are nicio șansă
DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Adevarul
Israelul publică noi fotografii cu liderul de facto al Hamas. Cum încearcă să se ascundă ultimul comandant de rang înalt rămas în viață
wowbiz.ro
„Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner
Spynews
Unde a fost găsită adolescenta de 14 ani, din Brăila, dispărută de aproape o săptămână. Părinții sunt încă în stare de șoc: "Are vânătăi"
Spynews
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica și-au amenajat un colț de rai! Cum arată casa străbunicilor, după renovare | VIDEO
Evz.ro
Inflația explodează în România. Avertisment crunt din partea BNR
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Cum arată piscina complexului italian în care s-a prăbușit Felix Baumgartner
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 21 - 28 iulie 2025: Se dezlănțuie haosul pentru nativi! Se vor confrunta cu certuri, secrete și despărțiri
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, prima REACȚIE după moartea lui Felix Baumgartner. A postat un mesaj sfâșietor
Playsport.ro
Autopsia lui Felix Baumgartner a fost finalizată. Care a fost, de fapt, ce au descoperit medicii...
Capital.ro
Președintele Nicușor Dan, anunțul serii despre pensii: Eu am spus că a fost o greșeală...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu Nicolae Dică și soția lui, în costum de baie roz, la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO Noi detalii despre accidentul în care a murit Felix Baumgartner. Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul
Fiica lui Sebastian Burduja a murit la 3 ani
MediaFlux
Vârsta de pensionare crește la 70 de ani! Se va aplica tuturor persoanelor născute după 31 decembrie 1970. Dezbateri privind noua lege într-o țară europeană
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hidrocentrala Răstolița renaște după trei decenii de pauză. Ministrul Energiei: „Fac tot ce ţine de mine ca să deblochez situatia”