Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Nicolae Ciucă şi Florin Cîţu (surse)

Klaus Iohannis se întâlneşte în această seară cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă, şi cu liderul liberalilor, Florin Cîţu, au dezvăluit surse politice.
Filip Stan
25 oct. 2021, 20:16
Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Nicolae Ciucă şi Florin Cîţu (surse)

Klaus Iohannis se întâlneşte în această seară cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă, şi cu liderul liberalilor, Florin Cîțu, au dezvăluit surse politice.

Nicolae Ciucă s-a întâlnit în cursul zilei de luni cu preşedintele USR, Dacian Cioloş, pentru a discuta despre programul de guvernare. Ciucă a declarat după această întâlnire că USR a dat un răspuns „tranşant” că nu susţine un guvern minoritar, ci refacerea coaliţiei, menţionând că va discuta în PNL această situaţie şi va fi luată o decizie.

La rândul său, Dacian  Cioloş a spus ulterior că sentimentul său este că a fost „o întâlnire mai mult de formă”, având în vedere că decizia USR a rămas neschimbată, de a nu susţine un guvern minoritar şi de refacere a coaliţiei, şi a menţionat că soluţia ar fi formarea unei majorităţi a PNL fie cu PSD, fie cu USR.

Florin Cîțu: USR are acum șansa să voteze acest guvern minoritar, să rezolvăm criza și apoi vedem cum refacem coaliția

După întâlnire, Florin Cîțu i-a îndemnat pe cei din USR să voteze guvernul minoritar în frunte cu Nicolae Ciucă în Parlament pentru a ieși din criza politică, iar apoi să înceapă negocierile pentru refacerea coaliției.

„USR ar trebui să vină să spună românilor că preferă să arunce România în haos și mai departe să avem alegeri anticipate decât să facă ce au spus, adică să fie responsabil. PNL e singurul partid care a dat dovadă de responsabilitate. Dacă USR rămâne îngropat într-o singură opțiune, nu avem cum să discutăm. Trebuie să facă un pas și USR. Ar putea să susțină acest guvern în Parlamentul României.

PNL a făcut un pas important, s-a dat la o parte, PNL a venit cu alt mandat. Astăzi, pentru români ar trebui să voteze acest guvern. Dacă interesul celor de la PSD și USR e să distrugă PNL, eu nu mai permit așa ceva niciodată.

PNL a făcut ceva important, a arătat responsabilitate. Aș vrea să văd asta și de la PSD și USR. Persoana mea nu mai este premier, am făcut o altă nominalizare pentru funcția de premier. Dacă nu avem susținere în Parlament înseamnă că PSD și USR vor anticipate și tot ce am văzut în această perioadă sunt vorbe goale. PNL a luat decizia de a nu mai colabora cu USR dacă votează o moțiune de cenzură împotriva PNL. Dar, totuși, am făcut o concesie și am schimbat candidatul pentru premier. USR are acum șansa să voteze acest guvern minoritar, rezolvăm această criză și apoi vedem cum refacem coaliția. Avem câteva luni de zile de discutat, avem multe de discutat”, a declarat Florin Cîțu.

Moşteanu: Dacă PNL decide să deschidă uşa discuţiilor de coaliţie, trebuie să închidă uşa PSD-ului

Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu, a afirmat că, dacă PNL decide să deschidă uşa discuţiilor de coaliţie, atunci trebuie să închidă uşa PSD-ului, menţionând că nu înţelege ce plan, ce strategie au liberalii, dar că trebuie să se hotărască pentru că „au aruncat ţara în haos”.

„Dacă PNL decide să deschidă uşa discuţiilor de coaliţie, le spun un singur lucru foarte clar, trebuie să închidă uşa PSD-ului pentru că, deşi le-au spus românilor acum un an: votaţi-ne ca să dăm PSD la o parte, iată că se iau de mână cu PSD de o săptămână, e mare prietenie şi vedeţi şi în declaraţiile domnului Cîţu şi ale domnului Klaus Iohannis de săptămână trecută de la final, sunt gata să bată palma, să facă un pact cu PSD. Ori asta este o palmă dată milioanelor de români care au votat PNL şi l-au ascultat şi pe Klaus Iohannis să voteze PNL. Să fie foarte clar, dacă vor să stăm de vorbă să facă coaliţia, trebuie întâi să spună foarte clar şi răspicat că nu mai negociază cu PSD. Nu merge jocul ăsta la mai multe capete. Trebuie să se decidă ce vor: vor USR sau vor PSD. În funcţie de asta, ştim cum şi dacă stăm de vorbă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al USR.

„Acum câteva zile spuneau că sunt 100% bloc unanimitate în spatele lui Florin Cîţu premier. A doua zi s-au sucit, au zis 100% în spatele domnului Ciucă premier pentru Guvern minoritar. Nu înţeleg ce plan au, ce strategie au, poate au o strategie de care nu ne dăm seama, dar trebuie să se hotărască pentru că au aruncat ţara asta în haos şi sunt un partid de 25-26%, îmi e neclar cât de mare va mai fi, în funcţie de ce va face şi Ludovic Orban cu cei apropiaţi. Or, din această poziţie nu pot să vină şi să spună, taie şi spânzură, stabilesc cine guvernează şi cine nu. Guvernarea e pe voturi. Trebuie să înţeleagă odată, mă aşteptam să înţeleagă până acum acest lucru, pare că nu au înţeles”, a explicat Moşteanu.

Citiți și Rareş Bogdan, despre negocierile pentru formarea guvernului: „Cel târziu marţi seara discuţiile trebuie încheiate. NU se pune problema ca domnul Ciucă să-şi depună mandatul”

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce diferență de vârstă există între Elizabeth Omoregie și Gabriela Moreschi, jucătoarele de la CSM București care au o relație și nu se mai ascund
Capital.ro
Amendă de 5.000 de lei pentru românii care au fântână și fosă în curte. Regula obligatorie pe care mulți proprietari o ignoră
Playtech.ro
Ți se închid aplicațiile singure pe telefon? Ce trebuie să verifici ca să rezolvi rapid problema VIDEO
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Când e Înălțarea în 2026. Ziua coincide cu o altă sărbătoare mare din România
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi