Klaus Iohannis: Motivele prezentate de ministrul Justiţiei nu m-au convins. Nu voi da curs propunerii de revocare a şefei DNA

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu o va revoca din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Preşedintele afirmă că a analizat raportul pe baza căruia ministrul Justiţiei a cerut revocarea şefei DNA şi că nu l-a convins. În replică, Tudorel Toader va ataca decizia preşedintelui la Curtea Constituţională.
Romania TV
16 apr. 2018, 11:03
Klaus Iohannis: Motivele prezentate de ministrul Justiţiei nu m-au convins. Nu voi da curs propunerii de revocare a şefei DNA

UPDATE Declaraţia completă a preşedintelui Klaus Iohannis, transcrisă de Administraţia Prezidenţială:

„La jumătatea lunii februarie, Ministrul Justiției mi-a trimis o propunere, propunerea de revocare a procurorului șef DNA, împreună cu Raportul privind activitatea managerială a DNA. Această propunere este doar un prim pas dintr-o procedură în cadrul căreia ultimul cuvânt îl are, conform legii, Președintele.

După cum probabil vă amintiți, după ceva timp, la mijlocul lunii martie mi-a fost înaintat și avizul CSM, avizul CSM însă a ajuns la cu totul altă concluzie decât așa zisul Raport al domnului Ministru.

Avizul CSM, după cum știm, a fost unul negativ. Prin rolul constituțional al CSM, de garant al independenței justiției, acest aviz nu poate fi tratat ca simplu element facultativ, adițional. Chiar dacă el avizul nu obligă, el în nici un caz nu poate fi ignorat.

Constat, deci, că în analiza acelorași acțiuni sau inacțiuni și în aplicarea acelorași texte legale, două autorități ale statului, respectiv Ministerul Justiției și CSM, ajung la concluzii diametral opuse.

Odată sesizat cu propunerea Ministrului și după ce am primit avizului CSM, am solicitat, evident, Departamentelor de specialitate din Administrația Prezidențială o analiză și câteva propuneri.

Acum, analizând motivele pentru care Ministrul Justiției solicită revocarea procurorului șef al DNA, am constatat că autorul Raportului, raport care a însoțit propunerea, consideră că acesta este, citez, „o luare de poziție” față de dezbaterile publice din ultimul an, ceea ce, clar, induce percepția că evaluarea Ministrului Justiției poate fi subiectivă. Această percepție este întărită și de prezența în cuprinsul Raportului a unor aspecte referitoare la cariera profesională a Ministrului Justiției.

De asemenea, unele dintre motivele care fundamentează propunerea de revocare utilizează date și informații care fie nu sunt pertinente, fie exced perioada anunțată de Ministru ca fiind evaluată. Unele rapoarte ale Inspecției Judiciare, hotărâri ale CSM sau decizii ale Curții Constituționale au fost interpretate și valorificate de Ministrul Justiției într-un sens cel puțin diferit față de conținutul lor.

Mai multe despre argumentele tehnice de specialitate care au stat la baza deciziei pe care am luat-o veți regăsi în documentul care vă va fi pus la dispoziție la finalul acestei declarații, document care, sigur, va fi trimis Ministrului Justiției.

Drept urmare, motivele de revocare prezentate de Ministrul Justiției nu au fost de natură să mă convingă. De altfel, în mare parte, ele nici nu corespund prevederilor legale aplicabile.

În concluzie, nu voi da curs propunerii Ministrului Justiției de revocare a doamnei Kövesi, procuror șef al DNA.”

Citeşte şi: Motivarea respingerii cererii de revocare a şefei DNA. Documentul preşedintelui Iohannis

__________________

UPDATE RomaniaTV.net transmite live declaraţia preşedintelui Iohannis.

La jumătate lui febr min Justiţiei mi-atrimis propunerea de revocare a şefei DNA.

La mijl lunii martie mi-a fost înaintat şi avizul CSM, cu altă concluzie decât raportul ministrului: aviz negativ.

Acest aviz nu poate fi tratat ca simplu aviz de ignorat, chiar dacă nu e obligatoriu.

Două autorităţi ale statului ajung la concluzii opuse pe acelaşi raport.

Am solicitat departamentelor de la Cotroceni o analiză.

Evaluarea ministrului Just poate fi subiectivă.

Unele dintre elementele din raportul ministrului nu sunt pertinente sau se referă la alte perioade.

Motivele de revocare prezentate de ministrul Justiţiei nu m-au convins.

Nu voi da curs propunerii de revocare a şefei DNA.

Citeşte şi: Tudorel Toader: Vom sesiza CCR cu privire la refuzul Preşedintelui de revocare din funcție a procurorului şef al DNA

Klaus Iohannis a declarat, la sfârşitul lunii martie, la Bruxelles, că decizia privind propunerea de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, o va lua după Paşti şi că o va explica printr-o declaraţie publică. Preşedintele a spus că va ţine cont de argumentele şi documentele prezentate şi de o parte, şi de cealaltă.

”Nu am avut o discuţie, nici nu cred că este neapărat nevoie să am o discuţie personală pe această chestiune fiindcă solicitarea de revocare a fost făcută de ministrul Justiţiei, iar documentele sunt anexate la cererea de revocare, la avizul CSM şi cred că trebuie să lucrăm de data aceasta pe baza documentelor care ne sunt puse la dispoziţie”, a declarat Iohannis.

Citeşte şi: Băsescu anticipează răspunsul lui Iohannis privind cererea de revocare a lui Kovesi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut în data de 22 februarie, în urma prezentării raportului privind managementul la DNA, declanşarea procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, solicitarea fiind transmisă către CSM şi preşedintelui României.

„Pentru aceste fapte şi acte (n.r.: existente în raportul privind activitatea managerială a şefului DNA), de netolerat într-un stat de drept, în temeiul articolului 54, coroborat cu art 51 din legea 303/2004, cer declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului şef DNA. Prezentul raport va fi transmis secţiei de procurori a CSM şi către preşedintele României pentru a analiza şi decide în raport cu competenţele instituţionale pe care fiecare le are”, a declarat Tudorel Toader, ministrul Justiţiei.

Citeşte şi: Orban, despre decizia lui Iohannis privind revocarea lui Kovesi: E „cronica unei decizii care este cunoscută”

Acesta a mai afirmat că acţiunile Laurei Codruţa Kovesi pot pune în pericol însăşi activitatea instituţiei.

„DNA trebuie să continue să funcţioneze în mod legal. DNA nu se identifică cu procurorul şef ale cărui acţiuni au demonstrat că pot pune în pericol chiar instituţia pe care o conduce, prin comportament discreţionar, sfidarea Parlamentului, contestarea deciziilor CCR. Statul de drept este statul în care acţiunea fiecărei autorităţi publice este reglementată prin lege, se supune legii în spiritul valorilor democratice”, a spus Toader.

Laura Codruţa Koveşi a reacţionat vineri după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut, în urma prezentării raportului privind managementul la DNA, declanşarea procedurii de revocare a ei din funcţia de procuror şef al DNA.

„Voi urma procedura legală și mă voi prezenta, oricând este nevoie, să răspund, punct cu punct, tuturor afirmațiilor prezentate de ministrul Justiției”, a declarat procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un comunicat de presă.

Secţia pentru procurori a CSM a dat aviz negativ solicitării ministrului Justiţiei de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. În raportul CSM cu motivarea avizului negativ dat de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii cererii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, procurorii au considerat că ministrul Justiţiei nu a făcut referire punctual la atribuţiile legale încălcate de şefa DNA, ci doar trimiteri cu caracter general. Motivarea a ajuns la Cotroceni.

Ulterior, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că este pregătit să sesizeze CCR în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis va refuza să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Cei mai bogați investitori din fotbalul românesc dau o nouă lovitură de proporții. Sunt aproape să preia magazinele celebre unde sute de mii de români își fac cumpărăturile zi de zi
Capital.ro
Mihai Gâdea provoacă valuri în televiziune. Scandalul ar fi fost unul național: S-a încercat să fiu cumpărat cu geanta de bani
Playtech.ro
Punctul de amendă se modifică în 2026. De când cresc amenzile pentru șoferi
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet