Preşedintele PNL Prahova, susţinător al lui Dinu Patriciu, şi-a dat demisia

Unul din apropiaţii şi colaboratorii afaceristului Dinu Patriciu, liderul PNL Prahova, Adrian Semcu, şi-a dat vineri seară demisia din funcţie, în cadrul unei şedinţe la care participa şi liderul partidului, Crin Antonescu. Gestul său a survenit în urma apariţiei unui memoriu semnat de mai mulţi lideri ai filialei, în care îl acuzau că susţine PDL.
Romania TV
10 dec. 2011, 16:35
Preşedintele PNL Prahova, susţinător al lui Dinu Patriciu, şi-a dat demisia

În 2006, Adrian Semcu l-a scos cu basma curată pe Patriciu din scandalul donaţiilor electorale: omul de afaceri recunoscuse că a făcut contribuţii în bani atât la PNL, cât şi la PSD, potrivit evz.ro. Nici promovarea de către Dinu Patriciu a necesităţii unei alianţe cu PSD, pe atunci partid indizerabil în ochii conducerii liberale, nu a fost sancţionată, spre iritarea liderilor de la centru care au acuzat legăturile de afaceri dintre acesta şi colegii de partid prahoveni.

În august 2011, Crin Antonescu recunoştea că l-ar fi exclus pe Patriciu fără nici o ezitare dacă ar fi avut această putere printre atribuţiile de preşedinte PNL. Statutul partidului prevede, însă, că membrii pot fi excluşi doar de organizaţiile locale din care fac parte.

Pe fondul declaraţiilor critice formulate de Dinu Patriciu la adresa PNL, organizaţia de Prahova din care afaceristul face parte nu a dat nici un semn de reacţie. Potrivit unor surse liberale, Crin Antonescu ar fi dorit ca propunerea excluderii lui Dinu Patriciu să vină chiar din fieful acestuia, filiala PNL Prahova. Numai că semnalul venit din partea colegilor prahoveni, conduşi de Adrian Semcu, partener de afaceri al lui Patriciu, a fost unul fără echivoc: nu se pune problema excluderii.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Miză financiară uriaşă pentru Universitatea Craiova în Conference League! Câţi bani iau pentru o victorie cu Getafe şi cât ar putea încasa în cupele europene
Capital.ro
Reguli noi pentru proprietarii de porci din România. Animalele și vehiculele pot fi confiscate. Ce prevede legea
Playtech.ro
Ai 35 de ani de muncă și mai lucrezi încă trei. Câți bani în plus poți primi la pensie pentru anii 36, 37 și 38
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT