Preşedintele Senatului Universității de Agronomie din București s-a sinucis. Legătura ditre Alexandru Şonea şi celebrul dosar ferma Băneasa

Reputatul profesor universitar Alexandru Șonea, găsit mort în biroul său de la Universitatea de Agronomie Bucureşti, a fost înmormântat astăzi. A lăsat în urmă o familie îndurerată, dar si colegi care îl cunosteau de o viată si nu înteleg cum s-a produs această moarte fulgerătoare. Presa vorbeşte despre o legătură a sa cu celebrul dosar Băneasa.
Alina Costache
08 iul. 2021, 15:14
Preşedintele Senatului Universității de Agronomie din București s-a sinucis. Legătura ditre Alexandru Şonea şi celebrul dosar ferma Băneasa

Președintele Senatului Universității de Agronomie din București, Alexandru Șonea,  este cel care a cedat presiunilor procurorului DNA Nicolae Marin pentru ca Universitatea să reclame un așa-zis prejudiciu în dosarul Băneasa, prejudiciu care nu a fost dovedit niciodată, și și-a convins colegii să voteze în favoarea acestei decizii, scrie cetateanul.net.

Surse apropiate anchetei susţin că profesorul Șonea nu a lăsat niciun bilet de adio în care să îşi explice gestul. În plus, spun colegii săi nimic din ce s-a petrecut în ultimele zile nu ar fi dat de înţeles că preşedintele Senatului Universităţii Agronomice nu ar mai vrea să trăiască.

În 2012, atunci când Senatul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) a decis să se constituie parte civilă în dosarul Băneasa, instituţia era condusă tot de Alexandru Şonea. Chiar el a fost cel care ar fi instat alături de avocatul universității ca membrii forului să voteze pentru solicitarea făcută de DNA.

Cu 10 zile înainte de ședință, pe 17 iulie 2012, procurorul Nicolae Marin ceruse USAMV să se constituie parte civilă în dosarul Băneasa, care legitima, practic, raportul „specialistului” DNA privind așa-zisul prejudiciu adus Universității în urma asocierii cu Băneasa Investments SA.

„Vă solicităm să ne comunicați cuantumul sumei cu care vă constituiți parte civilă în cauza (…) concluziile rezultate în urma raportului de constatare întocmit de specialiștii din cadrul DNA rezultă că s-a cauzat universității un prejudiciu în valoare de 184,7 milioane USD”, se arăta în adresa DNA trimisă Universității.

Procurorul Nicolae Marin (stânga)
foto: Inquam Photos

Potrivit Cetateanul.net, procurorul Nicolae Marin a făcut presiuni asupra profesorilor USAMV pentru ca universitatea să se constituie parte civilă în dosarul Băneasă, iar Şonea i-ar fi avertizat pe colegi că dacă nu vor vota solicitarea DNA ar putea fi anchetați chiar ei de procurorii anticorupție.

„Acum, o să votăm fiecare și fiecare o să-și spună punctul de vedere… au mai fost situații din astea în care pot să vă spun deschis, tot Senatul de la Cluj a fost chemat la parchet și fiecare a dat cu subsemnatul. Așa că cu atât mai mult trebuie să stăm fiecare să judecăm și să ne asumăm responsabilitatea… puteți să aveți orice altă propunere, dar dacă o aveți trebuie să o și argumentați, doresc așa pentru că sau suntem de acord cu propunerea făcută de Consiliul de administrație sau nu sunt de acord pentru că… Acum, să știți că nu e ușor să fi chemat la DNA și să… nu aș dori numănui să meargă acolo”, le-a spus profesorilor Alexandru Șonea.

„Dar dacă încercăm să tergiversăm… domnul avocat o să… Acum, o să vă spun un lucru din grădina proprie. Să știți că domnul procuror (n.r. Nicolae Marin) a fost pe aici, și a avut o discuție cu domnul rector și pe urmă m-a chemat și pe mine…”, a mai spus șeful Senatului.

La rândul său, avocatul Mircea Pârvu a băgat groaza în profesori, avertizându-i ce pot păți dacă nu fac pe placul DNA.

„Ce ne spune domnul președinte este legat de o chestiune concretă, care le-a fost comunicată de procuror și s-a povestit despre ceea ce se cheamă generic «favorizarea infractorului». Textul ăsta este 264 Cod penal și spune așa: «Ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 7 ani». Lor asta le-a fost adusă la cunoștință, să cunoască teoretic și faptul că orice îngreunare a urmăririi penale, chiar dacă nu ai înțelegere făcută cu infractorul, se constituie ca și infracțiune separată pentru care răspund cei care săvârsesc această faptă. Pur și simplu semnalul de alarmă a fost tras, domnilor, asta este situația în care vă gășiți”, a spus avocatul.

Profesorul Alexandru Șonea a întărit afirmațiile avocatului: „Și se continuă cu 25 sau cu nu știu ce… că am început să învăț și Codul penal… așa se continuă, că dacă tot insiști în prostie și te tot opui și tergiversezi, din favorizarea infractorului devii inculpat sau autor. Adică, într-o zi ți se poate schimba imediat poziția și dintr-o fază ușoară de 3 luni la 7 ani poți să treci în ceva mai grav. De asta noi le-am grăbit… trebuie să hotărâm”.

Prof. univ. dr. Alexandru Șonea, președintele Senatului Universității de Agronomie din București, a fost găsit spânzurat, marţi, în biroul său. Cazul său este anchetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri – Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă.

Citeşte şi: Dinamităm dosarul „Băneasa”! Dezvăluiri cu documente exclusive! Abuzurile ireale ale lui Nicolae Marin, actualul procuror-şef SIIJ! Cum l-a ameninţat pe Puiu Popoviciu noaptea în sediul DNA şi cum l-a „şantajat” pe Gigi Becali cu un dosar de mărturie mincinoasă ca să declare ce „trebuie”!?

 

Reputatul profesor universitar Alexandru Şonea, găsit mort în birou, a fost condus pe ultimul drum. A lăsat în urmă o familie îndurerată, dar si colegi care îl cunosteau de o viată si nu înteleg cum s-a produs această moarte fulgerătoare.

„Profesorul Şonea este ceea ce putem numi un exemplu de modestie, echilibru. 40 de ani asa a fost tot timpul pentru universitatea in care am facut echipa. A fost un coleg, prieten si un mentor pentru zeci de generatii de profesionisti”, a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Familia profesorului și-a dorit o înmormântare strânsă, doar cu persoanele apropiate.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Scene teribile în Mexic! Un cadavru a fost descoperit lângă baza în care Iranul se pregătește pentru Cupa Mondială
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Cum afli dacă ai datorii la ANAF înainte să primești o somație. Verificarea durează doar câteva minute
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Nu Hagi, Balaci sau Dobrin! Liță Dumitru, fără echivoc: ”El a fost cel mai mare fotbalist pe care l-a avut România. Valoare mare de tot”
MediaFlux
Anunțul momentului făcut de președintele României!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți