Preşedinţia afgană acuză SUA că au făcut schimbul de prizonieri cu talibanii peste capul său

Preşedintele în exerciţiu al Afganistanului, Hamid Karzai, a declarat luni că înţelegerea privind eliberarea a cinci talibani în schimbul unui soldat american s-a făcut peste capul său şi a acuzat totodată Washingtonul că a eşuat în susţinerea unui plan de pace pentru această ţară marcată de un război care nu se mai termină, relatează luni agenţia Reuters citând o sursă anonimă din cadrul preşedinţiei afgane, potrivit Agerpres.
Romania TV
02 iun. 2014, 15:23
Preşedinţia afgană acuză SUA că au făcut schimbul de prizonieri cu talibanii peste capul său

Cei cinci talibani au fost transferaţi duminică de la Guantanamo în Qatar, în schimbul eliberării sergentului american Bowe Bergdahl. Acesta din urmă era singurul prizonier american deţinut oficial de talibani şi se afla în captivitate de cinci ani.

‘Cum a funcţionat schimbul de prizonieri atât de bine în condiţiile în care procesul de pace nu a înregistrat progrese semnificative?’, s-a întrebat sursa, menţionând că preşedintele Karzai se teme de posibilitatea unor noi înţelegeri secrete de acest fel între Statele Unite şi talibani fără ca el să fie nici măcar informat.

De altfel, relaţia dintre administraţia de la Washington şi actualul preşedinte afgan a fost marcată de neîncredere în ultimii ani, el refuzând să semneze acordul bilateral de securitate ce pune bazele prezenţei americane în Afganistan după retragerea misiunii internaţionale ISAF.

În urma alegerilor prezidenţiale de luna trecută, Karzai va părăsi până la sfârşitul anului postul de preşedinte, dar mulţi afgani cred că el va continua să exercite o influenţă semnificativă în viaţa politică internă.

Afirmaţiile sursei citate de Reuters survin după ce Ministerul afgan de Externe a acuzat Statele Unite că prin schimbul de prizonieri cu talibanii a încălcat dreptul internaţional. ‘Niciun guvern nu poate transfera cetăţenii unei ţări către un stat terţ ca prizonieri’, se arată într-o declaraţie emisă de MAE afgan.

Deşi înţelegerea cu talibanii poate fi văzută drept un succes al preşedintelui Obama, mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei republicane, în frunte cu senatorul John McCain, consideră că eliberarea celor cinci talibani este riscantă, întrucât aceştia s-ar putea alătura din nou reţelelor teroriste.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Unicul nepot al Ancăi Pandrea, interviu emoționant înainte de înmormântare! Ce discuții au purtat cei doi până ca actrița să se stingă
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea, fosta iubită a lui Alexandru Țiriac, vorbește despre familie și planuri: ”Am realizat că nu voi mai trăi niciodată ziua de astăzi”
Capital.ro
Cifrele donațiilor răstoarnă așteptările în Europa. România, înaintea unor state bogate
Playtech.ro
Facultățile considerate „inutile” în România. Argumentele studenților: „Ce e util azi, peste patru ani s-ar putea să nu mai fie”
Adevarul
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Copil de 9 ani, grav accidentat în timp ce mergea cu trotineta electrică în Bistrița-Nădăud. A fost acroșat din plin de un autocamion
iamsport.ro
E convins că FCSB va oferta alt fotbalist de la CFR Cluj: ”Asta se face în culise! Vă spun sigur”
MediaFlux
Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin, dispus să renunțe la tot
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor