Preţurile la alimentele de bază ar putea creşte substanţial din februarie. Marii comercianţi cer negocieri directe cu premierul Ciolacu după o primă rundă eşuată

Discuţiile de la Ministerul Agriculturii cu retailerii despre măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază s-au încheiat, însă concluziile finale vor fi anunţate abia săptămâna viitoare, după o altă rundă de discuţii cu procesatorii, mai ales că retailerii au venit cu o nouă variantă de lucru, respectiv introducerea unui mecanism prin care să se intervină punctual la unele produse care înregistrează fluctuaţii mari de preţ.
Filip Stan
17 ian. 2024, 15:01
Preţurile la alimentele de bază ar putea creşte substanţial din februarie. Marii comercianţi cer negocieri directe cu premierul Ciolacu după o primă rundă eşuată

Preţurile la alimentele de bază rămân plafonate doar până la 31 ianuarie, comerciații vor discuții și cu premierul Ciolacu pentru prelungirea termenului şi introducerea altor produse pe listă.

PSD susţine prelungirea măsurii de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază pentru cel puţin încă trei luni, considerând că decizia Guvernului în acest sens şi-a atins obiectivele.

„PSD consideră că datele statistice oficiale prezentate de Institutul Naţional de Statistică arată că decizia Guvernului de a limita adaosul comercial la alimentele de bază şi-a atins obiectivele principale de a tempera inflaţia şi de a proteja puterea de cumpărare a cetăţenilor cu venituri mici şi medii. Ca atare, PSD susţine fără rezerve prelungirea acestei măsuri, pentru cel puţin încă trei luni de zile, inclusiv cu posibilitatea de a se introduce noi produse esenţiale în lista alimentelor cu adaos limitat, agreate în urma consultărilor dintre Ministerul Agriculturii şi asociaţiile de profil”, transmite un comunicat al formaţiunii remis marţi AGERPRES.

Am avut o discuţie pe ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial. Am discutat aspectele privind alimentele de bază trecute în ordonanţă, care este valabilă până pe 31 ianuarie. Bineînţeles, am discutat şi de cantităţi, am discutat şi despre faptul că nu a fost penurie de alimente, aşa cum se spunea în spaţiul public, că ar exista posibilitatea să fie penurie de alimente. Am analizat, bineînţeles, şi stocurile pe care le deţin retailerii în momentul de faţă, pentru că atunci când dai un act normativ de prelungire sau nu-l mai dai sunt nişte business-uri care trebuie gestionate corect privind şi stocurile pe care le au. Continuăm discuţiile şi cu procesatorii şi, după aceste discuţii, la solicitarea Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale, o să avem o întâlnire şi la Guvern şi cu domnul prim-ministru„, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Mielul de Paște, pe lista alimentelor cu preţuri reduse. Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază ar putea fi prelungită şi după 31 ianuarie. PSD susține măsura

Acesta a subliniat că reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) au solicitat ca, după discuţiile cu procesatorii, să fie şi o întâlnire cu premierul pe acest subiect, pentru a analiza împreună ce măsuri vor fi aplicate în perioada următoare.

„Eu am să discut cu domnul prim ministru pe această temă şi bineînţeles că premierul îi va primi la Guvern, aşa cum i-a primit şi prima oară. Am avut un dialog permanent cu asociaţia şi din punctul nostru de vedere încă suntem în analiză, vedem ce ce se va întâmpla. Vreau şi punctul de vedere al asociaţiilor din industria alimentară din România şi, bineînţeles, vom stabili împreună la Guvern decizia pe care o vom lua, dacă vom continua cu prelungirea măsurii de plafonare a adaosului comercial sau putem să intervenim într-un acord serios pe alimentele de bază, astfel încât să fie verificate de autorităţile de control, că vorbim aici de Consiliul Concurenţei, că vorbim de ANAF. Sunt convins că aşa cum şi-au respectat până acum toate angajamentele faţă de Guvernul României şi faţă de români privind scăderea şi preţul corect pe care trebuie să-l plătească familiile cu venituri mici şi medii, cred că în continuare lucrul acesta îl putem stabili împreună şi să avem un dialog şi o relaţie instituţională corectă între procesatorii din România, Ministerul Agriculturii, cât şi zona de retail din România”, a subliniat Barbu.

Poziția comercianților cu privire la preţurile mici la alimentele de bază

La rândul său, directorul executiv al AMRCR, George Bădescu, a subliniat că subiectul este unul delicat, dar şi de mare însemnătate pentru consumatori,”pentru că aici este esenţa”.

„În relaţia cu consumatorul noi suntem parteneri, pentru că avem acelaşi obiectiv şi anume ca aceşti consumatori, cetăţenii din România, să aibă acces la produse, acest acces să fie facil, să existe varietate şi volum de marfă permanent. Pe de altă parte, tot împreună să căutăm metode, variante prin elemente adverse, precum inflaţia sau poate alte elemente care pot modifica punctual disponibilitate anumitor produse pe raft la preţuri corecte, să fie influenţate. Din acest punct de vedere am văzut şi poziţia avută de reprezentanţii asociaţiilor de procesatori şi micii comercianţi. Există în continuare totuşi o anumită îngrijorare vizavi de modalitatea în care, poate, se va continua cu acest proiect. Totuşi, noi am vrea să spunem că pe perioada cât a funcţionat (…) s-au atins obiectivele iniţiale: asistăm la o valoare a inflaţiei aproximativ la jumătate faţă de cât era în vară, când a început acest proiect, a existat o stabilitate în zona preţurilor pentru aceste produse şi nu a existat penurie”, a spus Bădescu.

Preţuri de cantină studenţească la restaurantul parlamentarilor. Cât costă o dorada la grill sau un muşchiuleţ de porc aromatizat

Acesta a adăugat că este important modul în care va continua să funcţioneze acest proiect, pentru că în piaţă funcţionează concurenţa, iar performanţa companiilor trebuie să decidă serviciile şi preţurile în relaţia cu consumatorii.

„Ideea este cum să continuăm, pentru că totuşi aceste intervenţii, care pe undeva au şi o acoperire în ceea ce priveşte atât legislaţia, cât şi practica naţională, comunitară, sunt destinate să apară în circumstanţe excepţionale. Circumstanţele sunt altele acum, avem o anumită stabilitate şi trebuie să vedem cum continuăm pentru că, pe de o parte, trebuie să ne asigurăm că totuşi concurenţa continuă să funcţioneze în piaţă şi practic performanţa companiilor trebuie să fie cea care decide până la urmă mersul, serviciile, preţurile şi toate celelalte în relaţia cu consumatorul. Pe de altă parte, însă, ne aflăm într-o situaţie complexă şi comerţul singur nu este cel care poate neapărat să influenţeze într-o manieră decisivă evoluţiile generale în ceea ce priveşte inflaţia. Şi avem exemplele acestea şi cu combustibilul şi cu energia, deci este bine să ne asigurăm că nu vor mai exista evoluţii bruşte, necontrolate, în detrimentul consumatorului”, a explicat Bădescu, potrivit stiripesurse.ro

Intervenții punctuale la anumite produse, o variantă de lucru
Acesta este convins că se va găsi o varianta fezabilă care să răspundă atât cerinţelor de concurenţă, cât şi celor venite din partea consumatorului în privinţa fluctuaţiilor mari în ceece ce priveşte preţurile.

Am constatat împreună că au existat efecte pozitive, dar pe de altă parte trebuie să vedem cum să continuăm, pentru că trebuie să ne gândim şi la alte mecanisme sau cumva la o ajustare a acestui gen de intervenţie prin ordonanţă de urgenţă, de aşa manieră încât totuşi şi funcţionarea pieţei să fie asigurată. Noi însă ne reafirmăm disponibilitatea, suntem întotdeauna pentru un dialog, suntem pentru găsirea de soluţii şi credem că există şi expertiza şi maturitatea ca să ajungem la o variantă care să răspundă tuturor acestor provocări. (…) Vreau să transmitem un mesaj de stabilitate şi de încredere către consumatori şi credem că până la urmă evoluţiile din ultimii ani ne arată că totuşi am reuşit în destule privinţe să păstrăm un echilibru şi să găsim soluţii până la urmă (…). Ne pregătim pentru viitoarea întâlnire cu procesatori şi distribuitori şi suntem convinşi că vom găsi o variantă fezabilă care să răspundă atât cerinţelor de concurenţă, cât şi acelor cerinţe venite din partea consumatorului, să nu mai fie fluctuaţii mari de preţuri„, a mai spus Bădescu.

Potrivit unor variante de lucru propuse de retaileri, care susţin că încă nu a fost discutată modalitatea concretă, ci doar ideea unui mecanism, ar putea exista o intervenţie punctuală, dacă există fluctuaţii mari de preţ, pe anumite produse. Această intervenţie, printre altele, presupune acordul voluntar, promoţii, reducerea adaosului comercial punctual sau plafonarea preţului.

Plafonarea adaosului comercial expiră la 1 februarie
Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare a intrat în vigoare pe 1 august 2023, pentru o perioadă de trei luni, cu 14 grupe de produse alimentare: pâinea, laptele de vacă proaspăt, brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, făină albă de grâu, mălai, ouă, ulei de floarea soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi albi vrac, zahăr alb tos.

La finele lunii octombrie, Guvernul a aprobat prelungirea cu 90 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la unele alimente, incluzând şi noi produse în această listă, în total fiind 21. Astfel, lista produselor cu adaos comercial plafonat a fost extinsă cu: orez – bob rotund, cozonac, bulion de roşii, smântână 12% grăsime, margarină, drojdie, pere, usturoi şi carne tocată.

Termenul limită privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază este 31 ianuarie 2024, termen după care preţurile ar urma să crească semnificativ.

DailyBusiness
Melania Trump și Putin comunică în legătură cu copiii afectați de război în Ucraina
Spynews
Noi informații în cazul tinerei care a murit după ce a născut la un spital privat din Constanța. Spitalul, explicații privind documentele medicale
Fanatik.ro
Dezvăluiri din vestiarul României! Virgil Ghiță rupe tăcerea și face destăinuiri despre Mircea Lucescu și secretele golului din minutul 90+6
Capital.ro
Oamenii din spatele lui Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat cărțile pe față. Structurile vechiului KGB, reactivate
Playtech.ro
Cât costă carnea de porc la final de 2025? Românii au început să comande deja pentru Crăciun
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
A renunțat la meserie pentru a face avere din imaginile cu ea: „Am câștigat în 24 de ore mai mult decât în toată cariera”
kanald.ro
Imagini dureroase de la înmormântarea Mădălinei. Tânăra care a murit la scurt timp după naștere a fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare
Cancan.ro
Cum a apărut Saveta Bogdan la înmormântarea Marinelei Chelaru? Toate privirile s-au întors către ea
iamsport.ro
Un antrenor român important ar fi pregătit jucătorii doar ”când avea chef” la Dinamo! Fostul oficial acuză: ”Își dă interesul numai când are meci important”
MediaFlux
Demisie la vârf din PSD. Cunoscutul politican, cu ștate vechi, ia în calcul înființarea unui nou partid
stirilekanald.ro
"Nu e vina medicilor, ci a soțului! Voia șase copii și uterul soției intact!” - Reacția dură a lui Nicu Ștefănuță după moartea tinerei din Constanța
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025